Gasherbrum 2021 Pregătiri: partea a II-a

Gasherbrum 2021 Pregătiri: partea a II-a

Duminică 20 iunie

Suntem încă pe Khusargang, pentru aclimatizare, planul este să ne întoarcem astăzi în Skardu. După ce ne reunim cu toții (eu, Justin, Saul, Jeff și Niels), coborâm în vreo 2 ore la cariera de marmură unde ne-a lăsat jeepul la urcare, apoi în sat. Ne conduc în mare viteză niște păstori copii, sunt mulți pe munte, păzesc oile și caprele, alături de adulți. Mă uit la ei și mă gândesc la ce probleme avem noi acasă cu copiii pe care reușim cu greu să îi scoatem din fața ecranelor. Vieți diferite, lumi diferite, pare tot mai greu de găsit calea de mijloc.

Ajungem duminică la prânz în mijlocul satului, în soare puternic și praf, înconjurați de o mulțime de copii și adulți curioși, vreo 30-40 de oameni. Sunt vreo 3 magazine sătești (un fel de-a spune…) unde nu există apă de cumpărat, în schimb există Coca-Cola, chiar rece! Erau șocați când am cerut apă, apă de băut. Nu aveau îmbuteliată și nu am îndrăznit să beau din cana în care mi-au adus, știind că Justin avusese febră și 6 scaune apoase în ultimele 12 ore. Cum stăteam noi 5 prăfuiți acolo, apare din mulțime un localnic mai curățel, se îndreaptă către Niels și îl îmbrățișează. Este Imtias, un sătean care este șofer în Skardu (asta înseamnă că are un venit, că știe engleză ca să se poată descurca cu turiștii, deci are un alt statut) și aflase rapid că eram acolo. Niels locuise la el acasă într-o tură anterioară (Niels este a 3-a oară în Pakistan), erau cunoștințe vechi.

Ne ia pe toți și ne duce la el acasă în grădină, sub o salcie, la umbră. Ne tratează cu apă, Coca-cola rece plus biscuiți sărați, clătite, ouă fierte, ceai cu lapte și din nou o mare farfurie cu dude, spre bucuria mea.

Minunată ospitalitatea lui, mai ales că în afară de Niels nu cunoștea pe altcineva dintre noi. Soția lui a pregătit tot, dar am putut să o salutăm de la distanță doar la plecare, nu s-a arătat în mijlocul nostru. Vorbind cu el, aflăm că tatăl lui este păstorul șef al satului, stă 3 luni vara sus la stâna de la 3.800m cu toate animalele comunității. I-am arătat pozele din telefon, unul dintre păstorii pozați este tatăl lui. Nu coboară deloc în toată această perioadă, urcă ei de jos la el cu provizii. Precum am mai spus, lumea este foarte mică!!!

Între timp ajunge jeepul cu care plecăm spre Skardu, unde ne revedem cu Akbar, de asemenea și cu cei 2 ieșeni care merg anul acesta tot la Gasherbrum II: Paul Diac și Iulian Costan. Ei au ales agenția cu care am fost noi în 2019, a lui Ali Saltoro. Ne revedem și salutăm cu el în holul hotelului. Suntem curioși (în secret) să vedem cum vor fi condițiile lor de expediție, pentru că noi nu am fost prea mulțumiți în urmă cu 2 ani.

Între timp scriu mesaje și vorbesc acasă, este minunat când comunic așa ușor cu ei. La cină ne reunim cu o parte din grup, vom merge pe trek împreună.

Am o energie foarte bună despre expediție, ceea ce mă bucură foarte mult. Compensează cu toată atmosfera negativă din urmă cu 2 ani…

Luni 21 iunie

Dimineața devreme mă trezesc cu diaree apoasă urmată de o stare generală proastă, cu febră, frisoane și dureri musculare. Sunt dărâmată rău, nu sunt în stare să merg la cumpărături, Justin le face singur; apare cu un butoi mare albastru, în care urmează să punem o parte din bagaje.

Dorm câteva ore și toată ziua lâncezesc, nefiind în stare să fac mai nimic. Mănânc toată ziua orez gol, beau multe ceaiuri, doar seara îndrăznesc să încerc și niște supă. Plus loperamid și furazolidon, sper să folosească, o să le iau câteva zile.

Astăzi apar mai mulți membri de la agenție, printre care 2 ruși (Nastia și Andrei) pentru Broad Peak și italianul Mario Vielmo pentru Gasherbrum I (l-am cunoscut pe trek în 2019, când a urcat pe Broad Peak; anul acesta vom împărți împreună serviciile din Tabăra de Bază). Facem și poze cu ceilalți români, 3 ieșeni la GII în 2021 plus Justin, suntem 4 români la capătul lumii. Incredibil sentiment pentru mine!

Starea de rău și febră mă urmărește toată ziua; după cină îmi fac în cameră un test rapid antigen pentru covid, ca să văd ce se întâmplă, din fericire este negativ!

Încă nu știm dacă vom pleca a doua zi, începem să aranjăm bagajele seara târziu la ora 23, când sunt în stare să stau cât de cât în picioare. Durează vreo 2 ore, activitate de sortare și aranjare a bagajelor mă epuizează fizic și psihic de fiecare dată. În butoi punem costumele de puf, sacii de dormit ușori, mănușile de altitudine (pe scurt pufurile), pioleții, colțarii, buteliile de gaz. În geanta mea mare Quechua așezăm toate conservele, supele, mâncarea liofilizată (adică niște plicuri cu mâncare deshidratată, foarte ușoare, pe care le vom folosi în taberele superioare). Fiecare din aceste obiecte cântărește în jur de 25 de kg, vor merge direct în Tabăra de Bază.

Marți 22 iunie

La ora 5 AM trebuia să fim treziți, ceea ce nu se întâmplă, îmi dau seama că, cel mai probabil, nu vom pleca în această zi. Așteptăm ca agenția să rezolve cu permisele, deci treburi administrative care se pot prelungi câteva zile 🙁 .

Dimineața parcă sunt alt om, mă simt mult mai bine, mănânc o omletă la micul dejun. Ies și eu la cumpărături alături de Justin, achiziționăm un cort chinezesc second hand contra sumei de 100$, după o negociere aprigă a lui Justin, de la 150 la 100. Avem un singur cort ultraușor cu noi pentru taberele superioare, dar în Tabăra 1 am avea nevoie de alt cort, care să fie lăsat pe loc. Mai luăm încă un butoi, plus un kilogram de cireșe (mare aroganță din partea mea…cireșele sunt fructele mele preferate și știu deja că vor urma 5 săptămâni fără fructe proaspete, după ce vom ajunge în Tabăra de Bază).

Dupăamiază mergem cu un șofer local să vizităm un obiectiv turistic din Skardu, Buddha Rock, o relicvă din secolul al 8-lea, înainte de apariția islamului, din vremurile când țara era majoritar budistă.

Suntem însoțiți de Niels și Jeff plus drona lor, pe care o montează și o pornesc acolo, este prima dată când văd tot procesul. Sunt sigură că acesta este pasul următor și pentru noi, filmări din expediție cu drona.

Întrucât nu aranjasem suficient bagajele, urmează o altă repriză, umplerea butoiului numărul 2, după ce sunt extrase diverse lucruri din genți. Repet, o activitate care mă umple mereu de voioșie și bună dispoziție… 🙂 . La final avem 2 butoaie pentru Base Camp și 2 genți pentru trekking.

Miercuri 23 iunie

Trezirea este la 4.45 AM, micul dejun la 5. Jos, în sala de mese, surpriză, nici colegii de expediție, nici mâncare, nici personal…de-abia pe la 5.30 începe activitatea. Știu că timpul curge altfel pe aceste meleaguri, dar tot îmi pierd răbdarea! După micul dejun, urmează vreo 2 ore de mare agitație, cu aranjarea nenumăratelor genți și butoaie ale tuturor membrilor expedițiilor în jeepuri.

În ultima seară au mai apărut întârziați, anul acesta este mare haos cu multe zboruri anulate sau mutate, cu teste, cu vaccinuri. O parte din colegi nu au mai ajuns deloc, au renunțat la expediția de anul acesta.

De aceea am și ajuns în zile diferite, dar plecarea întregului grup spre ghețari trebuie să se petreacă simultan, este vorba de o întreagă logistică: jeepuri, bucătari, porteri, animale care să care bagajele.

Noi, expediționarii, suntem 19, dar însoțiți de aproape 300 de localnici. Toată această agitație cu bagajele și mașinile are un mare impact asupra mea, este clar că în sfârșit plecăm în expediție!

Până la Askole facem 6 ore, uitasem cât e de periculos acest drum îngust. După o pauză de masă, continuăm tot cu mașinile până în Tabăra Jula, întrucât în ultimii 2 ani s-au mai făcut 2 poduri peste râul Braldu și acum această tabără se poate accesa cu mașina.

Înseamnă un câștig de o zi și niște gânduri care îmi circulă prin cap, oare în câțiva ani vom ajunge la K2 cu autobuzul??? Sper totuși să nu se întâmple așa ceva, aceste locuri să rămână cât mai mult sălbatice și neatinse de „civilizație”…

Ajunși în Tabăra Jula, începe același ritual, un „lux” căruia îi voi duce dorul în taberele superioare, la peste 5.000m: un cort deja montat, apoi adusul genții, așezat izoprenul, sacul de dormit, pregătit bagajul sumar pentru a doua zi. Plus tot spectacolul localnicilor, care prima dată hrănesc animalele, apoi își instalează corturile, cortul de masă pentru noi, pregătirea mesei.

Mereu mă uit la porteri cum își prepară chapatti, turtele de fiecare zi, cu făină și apă, coapte pe o plită, mâncarea lor de bază. Caii și măgarii care mănâncă și apoi se odihnesc după fiecare zi lungă sunt iarăși un spectacol continuu pentru mine. Acum am pozat un cal dormind, care părea mort în nisip, dar se odihnea de fapt. Contactul cu această viață ancestrală mă tulbură mereu și îmi răscolește atât de multe gânduri…

La cină suntem un mare grup, multe nații și limbi, plus Akbar în mijlocul nostru, având grijă de noi toți. Apoi clipele de liniște din sacul de dormit înainte de somn, care înseamnă scrisul de peste zi în jurnal. Deja un ritual necesar psihic, pentru a pune ordine în gânduri. Și în plus foarte util, mai ales când începi să scrii acasă pe blog despre expediție!

Joi 24 iunie

Dimineața totul se petrece foarte repede, corturile trebuie eliberate înainte de micul dejun de la ora 6 AM. Înseamnă să ai totul strâns, pus în geantă, tras sacul de protecție peste, așezat în fața cortului, la o oră „matinală”, înainte de 6 dimineața. După micul dejun plecăm imediat, urmează 6 ore de mers prin muuuult praf, soare, nisip și vânt până în Tabăra Paju.

În urmă cu 2 ani pe acest drum m-am ars foarte tare (am făcut bășici pe mâini, cu lichid), așa că am ținut minte și m-am protejat de multe multe ori cu cremă solară cu factor 50+.

Socializez cu Jan Cervenka, un ceh care locuiește în America de 10 ani, va fi coleg cu noi la GII, a mai urcat pe Manaslu. Și cu Osvald Rodrigo Pereira, jumătate polonez și jumătate portughez, alpinist și cameraman, a fost în această iarnă la K2, acum vrea să urce Broad Peak și K2, plus un film cu rudele celor dispăruți. Au fost 5 victime, iar familiile lor vin în această vară în Tabăra de Bază de la K2 pentru un ceremonial în memoria lor. Osvald are un ruscac în spate de 20 de kg plin cu echipament profesional, în valoare de câteva zeci de mii de euro, pe care îl va căra atât pe trekking cât și mai sus, la Broad Peak și K2. Nu are încredere să îl lase la porteri sau pe spatele vreunui măgar…

La cină primim, printre altele, o mâncare de vinete foarte bună, plus pepene galben și roșu la desert. Sper să dureze cât mai mult acest răsfăț!

VA URMA!

Gasherbrum 2021 Paradoxul Succesului: partea I
Gasherbrum 2021 Acasă: partea a III-a
No Comments

Post A Comment