Gasherbrum 2021 Acasă: partea a III-a

Gasherbrum 2021 Acasă: partea a III-a

Vineri 25 iunie

Suntem în Tabăra Paju, ne pregătim pentru mersul pe ghețar câteva zile către Taberele de Bază ale celor mai izolați munți de peste 8.000m ai lumii: cei 2 Gasherbrum-i, Broad Peak și K2. Durează 8-10 zile să ajungi la baza acestor munți, singura posibilitate este mersul pe jos pe ghețari sau elicopterul! În expediție ești nevoit să mergi; varianta cu elicopterul, dincolo de aspectele financiare, este posibilă doar dacă vii deja aclimatizat de la alt munte înalt.

Dimineața la ora 5 este trezirea, toată organizarea, la 6 ieșirea din cort, micul dejun și lungul drum către Tabăra Urdukus. Prima etapă durează 5 ore și jumătate, urmate de încă 3 ore pe ghețar. Urcăm pe mărețul ghețar Baltoro, cunoștința noastră de acum 2 ani. Recunosc că mă încearcă o mare emoție, să revin după 2 ani în aceste locuri. Chiar dacă acum totul este cumva familiar, emoțiile și gândurile de tot felul tot mă copleșesc. De acum înainte vom fi doar pe ghețari, până la finalul expediției.

O parte din drum este cu Trango Tower la vedere, ce minune, ce splendoare! Mă gândesc în care viață aș putea urca așa un munte semeț, un perete aproape vertical de peste 6.000m…

Urmează râul adânc și învolburat, eu trec pe spatele unui porter (contra unei sume modice), ca să evit să răcesc, să fac cistită, etc. Băieții trec toți apa, Justin cară ambii rucsaci în spate într-un singur drum.

Ajungem fără incidente în Tabăra Urdukus (în ultimele ore merg ca pe ace, deoarece în 2019 pe această porțiune am călcat strâmb și am făcut prima entorsă la glezna stângă). Din fericire ajung întreagă la cină și socializare cu restul grupului. Atmosfera este foarte destinsă, o grămadă de discuții între noi. Ne lipim de Hamid, un localnic care ne servește la masă, foarte modest, simpatic și extrem de eficient. Începem să vorbim cu el și aflăm cu bucurie că va merge cu noi, la Gasherbrum.

După fiecare cină apare în cortul de masă și bucătarul, el este de fapt vedeta, persoana cea mai importantă dintr-o expediție. Exact ca un „chef”, cu mâinile încrucișate, privește peste tot, ne întreabă pe toți din ochi dacă a fost bun, dacă mai vrem ceva. Are niște ochi albaștri care scanează permanent tot ce se întâmplă! Voi aprofunda această privire și această abordare în următoarea lună, bucătarul de pe trekking va veni cu noi și la Gasherbrum, el va fi șeful taberei.

Sâmbătă 26 iunie

În timpul nopții începe să plouă și apoi chiar să ningă. Când ies din cort, totul în jur este alb, câțiva cm de zăpadă așezată deja…Dimineața devreme îmi pregătesc regulamentar, ca un soldat, geanta, reușesc să o și închid (înseamnă un mare, mare efort, pentru că este ticsită și se închide extrem de greu) și merg la micul dejun, unde aflu că probabil nu vom reuși să plecăm astăzi. Vremea este cauza; cer prognoza de la garmin și este la fel, ploaie și zăpadă.

La micul dejun apare o primă situație jenantă, avem omletă cam puțină. Prima persoană care ia platoul, ungurul Zoltan care merge la Broad Peak, își pune tacticos 3 porții în farfurie. De fapt aveam porții numărate, câte una de fiecare, așa că 2 persoane au rămas fără. Spre amuzamentul unora și nervii altora, unii nu au apucat să mănânce omletă în acea dimineață. Din acest motiv, la toate mesele ulterioare, toată lumea îl pândea pe săracul ungur, să nu cumva să mănânce mai mult decât era permis… 🙂 .

Este destul de frig, sunt îmbrăcată cu toate hainele disponibile în rucsacul pentru trekking: pufoaică subțire, geacă de goretex, vestă de puf, căciulă și mănuși. Dar tot îmi este frig, frig, frig și ninge tot mai tare. Așa că la cort deschid iar geanta mare, scot sacul de dormit și mă bag în el, îmbrăcată bine, cu tot cu șosetele de puf. După ce se încălzesc picioarele, dorm buștean până la ora 12!

După masa de prânz, ies la o plimbare cu Jan și Justin sus pe stâncile din spatele taberei, în scop de mișcare și aclimatizare. Este ultima tabără în care dormim pe pământ, ultimul petec verde pe care îl vedem. Urmărim niște cai care pasc undeva sus pe niște stânci, urcăm până la ei, printre jnepeni și multe feluri de floricele.

Totul durează câteva ore, urcăm vreo 300m pe verticală; mă simt foarte bine să mă dezmorțesc.

La cină Akbar ne spune că ziua următoare, dacă va fi vreme frumoasă, Inshallah, vom pleca. Justin propune complet altă abordare, „comandă” vreme frumoasă la forurile superioare, spre amuzamentul tuturor! A zis că el nu înțelege abordarea asta mioritică, trebuie cerut exact ce vrei acolo Sus!!! Vom vedea ce va fi 🙂 .

După cină ascultăm muzică, printre altele Dire Straits și Simon and Garfunkel. Câteva zile îmi circulă prin cap The Sound of Silence…este chiar extraordinar să asculți muzică în expediție, un aspect de care cu siguranță mă voi ocupa data viitoare. Am aflat și eu acum 🙁 că există playlist și poți asculta multă muzică. Musai să mă ocup! Nici dispozitiv de citit cărți electronice nu mi-am achiziționat, Kindle sau Kobo, știu ce trebuie, dar mi-am cărat din nou 3 cărți cu mine. Senzația de a citi dintr-o carte și de a întoarce paginile, cât încă mai este posibil, bate orice metodă electronică. Poate ar fi o opțiune pentru taberele superioare, unde orice gram contează; singurul lux este să îmi car acolo jurnalul în care scriu, anul acesta l-am dus până la 7.000m, în Tabăra 3 🙂 .

Duminică 27 iunie

Astăzi, vremea frumoasă solicitată de Justin a apărut, așa că, după împachetatul de rigoare și micul dejun, plecăm pe ghețarul Baltoro sus-jos sus-jos 4 ore până în Tabăra Goro. Nimic dificil, zi scurtă azi. Priveliștea din tabără este năucitoare, cu Gasherbrum IV, Masherbrum, Muztagh Tower, Broad Peak și alte vârfuri încă nenumite sub ochii noștri. Avem noroc, este senin și putem savura priveliștea, norii apar și dispar rapid.

Akbar ne cheamă să facem poze, avem un mare poster al agenției cu expediția de la Gasherbrum. Suntem cu toții prezenți: clienții, stafful de la bucătărie, porterii, plus Akbar în mijlocul nostru.

După cină ieșim în „ora de aur”, când apune soarele peste munții din jur, să facem poze. Ce culori, ce frumusețe, este greu să exprim în cuvinte ceea ce văd. Deși este cam murdară și nu mai are toaletă (Urdukus este ultima tabără prevăzută cu toalete amenajate), Tabăra Goro este cu adevărat un loc magic!

Îmi dau seama din nou ce privilegiu am să văd toate minunățiile acestea. Când ies noaptea din cort pentru a rezolva problemele de noapte, văd miliarde de stele pe cer, deși nu este lumină de la lună; pur și simplu frumusețea este mai presus de cuvinte.

Luni 28 iunie

Dimineața ne mișcăm foarte în reluare, ajungem în Tabăra Concordia în 4 ore și jumătate, obosiți și flămânzi. Pe drum prind ceva net și reușesc să vorbesc fragmentat acasă, să trimit poze. Anul acesta, în Tabăra Concordia s-a montat o mare antenă, astfel încât există internet în Taberele de Bază de la Broad Peak și K2. Gasherbrum nu are, am tot sperat dar nu, munții din acest masiv sunt mult mai izolați și semnalul nu ajunge până acolo. Așa că profit, atât pe drum cât și în Concordia, să vorbesc acasă și să postez câteva poze pe fb.

Ne reîntâlnim cu maiestuosul K2, dar anul acesta nu s-a lăsat admirat și privit, era tot în nori. De-abia la plecare dispar o parte din nori și putem zări și admira vârful muntelui. Chiar și nevăzut, energia lui uriașă mă atinge și anul acesta…le urez multă multă baftă celor care vor încerca să îl urce.

După masa rece organizată de agenție acolo, ne luăm rămas bun unii de la alții. Grupul nostru se desparte, 12 merg la Broad Peak și K2, 7 la Gasherbrum. Sunt destul de emoționată când ne luăm la revedere de la Jeff și Niels, deja îmi lipsește căldura și buna dispoziție a lui Jeff!

Pornim încet pe ghețarul Abruzzi până în Tabăra Shaqring, aflată cam la jumătatea distanței spre Tabăra de Bază de la Gasherbrum. În ultima porțiune de drum mergem împreună cu porterii, caii și bagajele. Ajungem prea repede, în doar 3 ore, așa că la început stăm în frig și ciugulim ceva de mâncare, apoi ne mutăm în cortul de bucătărie: italianul Mario, Flor din Peru (care locuiește în Germania), Jan din Cehia (rezident american de vreo 10 ani), Justin și cu mine, alături de bucătarul care începe să pregătească mâncarea pentru noi. Mai sunt 2 polonezi cu noi, Piotr și Radek, dar ei refuză să vină cu noi în cortul unde se gătește 🙂 .

La cină primim un pepene uriaș, din care bobinez foarte mult, mai ales că Mario și Radek refuză să mănânce (din prudență, să nu se îmbolnăvească de la fructele și legumele proaspete). Deocamdată eu nu sunt atât de paranoică cu probabilitatea de a pescui vreun crocobaur, așa că savurez pepenele roșu 🙂 . Atât de mult mănânc încât noaptea ies de 2 ori din cort să admir stelele!

Marți 29 iunie

Astăzi ajungem „acasă”, adică în Tabăra de Bază, în vreo 3 ore. Ajungem odată cu cei 2 porteri (Ali, al lui Mario și Zakir, al lui Jan) și căutăm împreună un loc bun pentru corturi, suntem cu toții cam debusolați. În urmă cu 2 ani, am ajuns cu câteva zile mai târziu față de grup, corturile de dormit erau deja montate și bucătăria funcțională. Acum trebuie instalate toate, sunt o grămadă de activități care cer mult timp. Și multă răbdare.

Bucătarul Yunos, ajutorul lui și Hamid au deja dureri de cap, așa că le dau câte un ibuprofen și mai târziu un diamox tuturor (acetazolamidă, un diuretic și antiedematos cerebral). Cu siguranță nu sunt bine aclimatizați, spre deosebire de mine și Justin care deja am urcat la 4.800m în urmă cu câteva zile (Tabăra de Bază se află la 5.000m, deci aproape altitudinea atinsă deja de noi).

Porterii ajung cu toate bagajele noastre, aceasta este vestea bună. În geanta cu carne totul arată și miroase foarte bine. Vestea proastă este că în geanta în care sunt brânzele și niște conserve de pește, s-a produs un eveniment neplăcut 🙁 . Una din conserve s-a spart, toate pungile sunt pline de ulei și miros odios a pește. Le scot pe toate și le șterg cu o hârtie igienică uleioasă de asemenea. O plăcere, o delectare care durează vreo 2 ore…Șervețelele umede sunt lipicioase și murdare. Și totul pute îngrozitor.

Justin amenajează un loc în zăpadă pentru un butoi în care vom așeza toată carnea, brânzele și peștele afumat.

Anul acesta am fost prevăzători și ne-am adus o grămadă de mâncare, foamea de acum 2 ani pe mine cel puțin m-a marcat foarte tare. 3 luni după întoarcerea din expediție mi-a fost foame PERMANENT, din fericire mi-a trecut, în timp 🙂 . Butoiul este îngropat în zăpadă și va fi accesat treptat pe toată durata expediției, vor gusta din acele bunătăți toți colegii noștri de la agenție plus vecinii!

Sunt impresionată că bucătarul nostru, întrucât se simțea rău, este ajutat să gătească de un alt coleg bucătar de la o agenție vecină. Mâncăm un orez cu legume foarte, foarte bun. Ali și Zakir montează toată ziua corturile noastre, apoi pe ale lor. Spre seară, după cină, ne liniștim puțin, mă bag în sac cu nalgenul plin cu apă fierbinte, ca să mă încălzesc, pentru că este destul de frig. Am o stare destul de proastă fizică și psihică, încă nu avem instalate toaleta și dușul. Sper să se rezolve repede, ca să avem mai mult confort.

VA URMA!

Gasherbrum 2021 Pregătiri: partea a II-a
Gasherbrum 2021 Tabăra I: partea a IV-a
No Comments

Post A Comment