4. Tabăra I

10 oct. 4. Tabăra I

Ajunși „acasă”, în Tabăra de Bază, începem să ne organizăm bagajele, corturile, mâncarea și echipamentul, adică să ne pregătim locuirea în casa noastră provizorie pentru următoarea lună. Treptat, ne obișnuim și ne adaptăm cu condițiile din noua locație.

Miercuri 30 iunie

La 3 AM sună ceasul, este prima tură pe care o facem deasupra Taberei de Bază. O plimbare scurtă de noapte pe ghețar, pentru aclimatizare și identificarea rutei printre crevase.

Mâncăm 2 conserve de pește cu chapatti luat de la cină și ne pregătim bidoanele cu apă fierbinte plus un supliment nutritiv pentru „în timpul efortului”. Anul acesta ne-am pregătit, am venit cu prafuri și geluri pentru înainte, în timpul și după efort, cu diverse compoziții și arome; minerale, proteine, activatori, aminoacizi. Toate expedițiile anterioare m-au învățat că sunt mai mult decât necesare, atât pentru energia din timpul efortului cât și pentru refacerea musculară și energetică de după. Le-am organizat în fel și chip și, în această noapte, la primul drum de aclimatizare, le și folosim.

La ora 4 plecăm, legați în coarda noastră ultra-ușoară, în ghetele de trail (eu am La Sportiva Crossover cu Goretex, Justin are La sportiva Mutant), o ciudățenie pe ghețar, la peste 5.000m. Suntem 4: Jan cu porterul lui de altitudine Zakir, Justin și cu mine. Eu mi-am luat și gheruțele (niște colțari foarte ușori, care pot fi atașați la încălțările de trail), nu știu care vor fi condițiile și prefer să am un oarecare confort. În această expediție am doar bocancii de altitudine Olympus Mons, ghetele de trail cu Goretex și o pereche urâtă de papuci pentru Tabăra de Bază 🙂 .

La început nu găsim deloc urme, nu vedem nici bețele de bambus cu stegulețe la capăt care marchează drumul. Zakir merge primul, urmat de Jan, apoi eu și Justin, care închide grupul. Croșetăm printre crevase și, după vreo oră, nimerim și urmele. Povestesc despre poteca marcată pentru că în tabără sunt deja câteva echipe de alpiniști care au încercat și chiar au ajuns în Tabăra 1, găsind o cale de a traversa ghețarul crevasat și accidentat. Una dintre ele este formată din Marco Confortola și 2 porteri de altitudine pakistanezi, Marco fiind amic cu Justin și cunoștință de-a noastră din 2019, când a urcat pe GII. Acum este aici pentru GI, mai are de urcat Kanchenjunga și Dhaulagiri pentru a termina toți cei 14 munți de peste 8.000m ai lumii.

Urcăm prima porțiune, foarte abruptă și accidentată, în 2 ore și un sfert. Odată ajunși la porțiunea plată ne oprim, mâncăm câte un gel, bem zeama caldă cu prafuri în ea și apoi repede, repede înapoi.

La coborâre ne întâlnim cu diverse grupuri care urcă cu bocancii mari în picioare și bagaj în spate, se îndreaptă către Tabăra I. Noi, fără bagaj și cu încălțări de trail ușoare, ne mișcăm ca niște rachete pe lângă ei și într-o oră suntem înapoi în Tabăra de Bază.

Mă simt extraordinar de bine fizic și psihic pentru că am făcut această plimbare super rapidă cu scop de aclimatizare și acomodare cu ghețarul, deși să ies din sacul de dormit la ora 3 noaptea nu a fost deloc ușor. Am avut ceva emoții să mă reîntorc în acest loc, ultima dată aici am coborât în dureri mari, cu glezna accidentată și cu psihicul la pământ.

Ajunși în cortul de masă, bem multe ceaiuri câteva ore, până ne strângem cu toții la micul dejun. Urmează ceva foarte neplăcut pentru mine, să îmi scot în 5 minute toate lucrurile din cort pe un izopren mare galben, ca să monteze pe locul cortului meu un alt cort, pentru Jan. Inițial am stat în niște corturi tip iglu normale pentru aici, dar Akbar are anul acesta pentru Tabăra de Bază niște corturi înalte, în care poți sta în picioare, ca într-o cameră, mult mai spațioase decât cele obișnuite. Arată ca niște căsuțe, foarte vesel colorate. Sper doar să nu fie frig înăuntru în timpul nopții.

După ce băieții montează cortul lui Jan, urmează în sfârșit și al meu (ale lui Flor și Mario erau deja pe poziție din ziua precedentă). Îmi instalez în liniște toate lucrurile, apoi fac un duș, după ce Hamid îmi aduce un butoi mare cu apă și un scaun pe care să îmi așez lucrurile. Organizare 🙂 . Nu mă spăl și pe păr, este cam frig și la noapte vrem să urcăm până în Tabăra 1.

Urmează altă etapă istovitoare, desfăcutul butoaielor și sortatul tuturor lucrurilor: pungile cu mâncare, conservele, hainele de puf, echipamentul tehnic. Deja începe să îmi placă această ocupație 🙂 mai ales că în cort mi-am înșirat toate hainele, medicamentele și cosmeticele.

Dacă în urmă cu 2 ani mi-au lipsit diverse, de data aceasta am adus tot felul de creme și cremițe: pentru soare, pentru cicatrizare post arsuri, pentru unghii, pentru buze. Jan, Justin și polonezii mă vizitează și se amuză teribil de mirosurile plăcute din cortul meu 🙂 .

Pe rând, sunt instalate toate corturile mari, avem o „stradă” Gasherbrum care arată foarte, foarte bine.

La cină, Justin aduce o bucată de slănină pe care o taie pentru toată lumea, cu usturoi crud, plus 2 păstrăvi afumați. MI-NU-NAT!!!! Ne ducem apoi repede la somn cu bidoanele pline de apă fiartă, fără de care te-ai încălzi mult mai greu în sacul rece de dormit.

Joi 1 iulie

Nu dorm aproape deloc până la ora 24, când sună ceasul și încep pregătirile pentru plecare. Bem un ceai cald și primim chapatti cu omletă la pachet.

Plecăm în Tabăra 1 în această noapte. Suntem 6, legați câte 2 în coardă. Primii sunt Zakir cu Jan, urmăm eu cu Justin și ultimii polonezii Piotr cu Radek. Cei 4 au bagaje grele și bocancii de altitudine în picioare, echipa românească este mai minimalistă, tot cu încălțări de trail și un bagaj „ușor” de maxim 10 kg, cu cort, sacii de dormit pentru taberele superioare (avem saci de dormit mari și grei pentru Tabăra de Bază și saci de puf foarte ușori, câteva sute de grame, de cărat pe munte), izoprene, șosete de puf, mâncare pentru 3 zile, cosmetice de lăsat sus, 2 butelii de gaz și reactorul (un fel de aragaz de voiaj, foarte ușor, la care topim gheață ca să facem apă; este un obiect vital într-o expediție la altitudine). Polonezii se uită circumspecți, ca să nu spun șocați, la picioarele noastre 🙂 .

Ne mișcăm repede toți, în 3 ore străbatem porțiunea abruptă și crevasată din ghețar. Justin alunecă și cade în apă, se udă la ambele picioare, iar la dreptul până sus. Secretul ca să te încălzești este să mergi foarte repede, evident dacă poți, în condițiile acelea de altitudine și cu rucsac în spate.

Ninge ușor, însă nu este frig. Pe porțiunea plată mi se face puțin frig, ne oprim și mâncăm un gel, apoi pornim primii, ca să ne mișcăm mai repede. În 2 ore ajungem în Tabăra 1, pe o ninsoare puternică, după 5 ore de mers. Montăm rapid cortul, care va rămâne fix în Tabăra 1 pe durata întregii expediții, ca să fim la adăpost, apoi facem apă și mâncăm 2 supe instant, după care adormim.

Ne trezește căldura năucitoare, pur și simplu nu se poate respira, deși ninge abundent. Nici afară nu se poate respira, un paradox pe care nu mi-l explic. Ninge dar este foarte foarte cald, înăbușitor. Mă dau cu cremă cu factor de protecție 50+ în cort, simt că mă topesc, atât de cald este. Scriu însă în jurnal, mă însoțește permanent.

Ne foim înăuntru și afară, între timp băieții au pus corturile lângă al nostru, apar și Paul cu Iulian. Suntem cu toții afectați de căldură. Băieții stau afară în colanți, unii chiar în chiloți, este amuzant să-i privești. La 6.000m pe ninsoare să mori de cald chiar și în chiloți!!!

Preparăm o pungă cu mâncare liofilizată și ne hidratăm cu ceaiuri, doar cu odihna nu avem succes. După ora 16 se face în sfârșit răcoare brusc, frig de-a dreptul. Ne îmbrăcăm cu pufoaicele și ne băgăm în sacii de dormit. Odihnă toată noaptea.

Vineri 2 iulie

Dimineața vine cu o cafeluță (mă rog, un plic 3 în 1, dar este minunată și așa) și multe creme. 5 băieți pleacă legați într-o singură coardă spre „banana ridge” în recunoaștere (porțiunea de creastă foarte abruptă din drumul spre Tabăra 2, care se urcă doar pe corzi fixe).

Anul acesta nu sunt deloc șerpași de la expedițiile comerciale internaționale sau nepaleze, nepalezii având interdicție să intre în Pakistan, din cauza incidenței mari a covidului în Nepal. Am aflat ulterior că li s-a permis în ultimul moment și au venit, dar nu la noi, doar la Broad Peak și K2. Acestea fiind condițiile, corzile se vor monta prin colaborare între toate echipele participante.

Eu rămân „la bază”, ca să zic așa. Scriu mesaje acasă de pe aparatul de localizare garmin, mă foiesc pe afară, fac apă, scriu în jurnal. Treburi obișnuite într-o zi de odihnă la 6.000m. Apar Zakir cu Paul și Iulian, le dau snowbar-urile noastre (ancorele de zăpadă, niște cornier de aluminiu găurit) și 2 litri de apă deja făcută, aflu că au început să pună corzi pe creasta „banana ridge”. Prin ceață văd niște puncte mici și negre care urcă încet. Băieții apar în jur de 12, între timp este deja foarte cald dar ninsoarea s-a oprit și putem pune sacii de dormit pe cort, să facă puțină umbră.

Flor vine în vizită (au urcat și ei astăzi, cu Mario și ajutorul lui, Ali), pălăvrăgim plăcut, o tratăm cu niște babic. Își aduce aminte că a mai mâncat la Cho Oyu, tot de la niște români, evident 🙂 .

La cină apare Jan în vizită, împărțim o pungă uriașă de mâncare liofilizată toți 3. Apoi apă și odihnă.

Sâmbătă 3 iulie

Ne trezim fără ceas când încep zgomotele, în jur de 3.30-4 AM. Jan și Zakir pleacă primii, la ora 4, apoi pleacă polonezii. Noi plecăm ultimii, deoarece suntem în ghetele de alergare și, după ninsoare, ne-ar prinde bine să avem niște urme. Ne mișcăm destul de greu în cort, ca de fiecare dată noaptea. Lăsăm sacii ușori, câteva liofilizate și supe, cosmetice, tot ce vom folosi la viitoarele ture.

Pe Justin îl strânge capul foarte tare, eu am doar o vagă jenă, sunt mai mult stresată să nu-mi fie frig. Plecăm la 4.45 și ajungem „acasă” la ora 7, adică foarte rapid.

Îi dau un nurofen lui Justin (refuzase până atunci), apoi ne odihnim până când ne cheamă Hamid la micul dejun. Urmează o nouă baie, de data aceasta și cu spălat pe păr, cu ajutorul lui Hamid, care îmi cară apa caldă.

Primim la masă, atât la prânz cât și seara, tocăniță de yac. Foarte, foarte gustoasă și bine făcută, Yunos să trăiască! Bucătarul este șeful taberei noastre, știe tot și lui i te adresezi pentru orice problemă. Până acum nu am avut carne în Tabăra de Bază, dar Akbar a tăiat un yac la Broad Peak și ne-a trimis și nouă o parte. Așa se va întâmpla restul expediției, vom avea carne aproape zilnic. Foarte diferit față de ce am mâncat în 2019…

După prânz savurăm o cafea la presa franceză a lui Jan. Noi avem cafea, el are presa. Win-win situation 🙂 .

Seara ieșim afară, este o lumină tare stranie, minunată. Sunt atât de bucuroasă că mă aflu aici, printre munții mari…

Duminică 4 iulie

Azi noapte, după un somn de la ora 21 până la 1 noaptea, mă trezește frigul 🙁 . Îmi pun vesta de puf, apoi pufoaica peste sac, dar degeaba, îmi este frig restul nopții. La 6 ies din cort și merg să beau o cafea, să mă încălzesc puțin și să îmi schimb starea de spirit.

După micul dejun urmează – ați ghicit – desfacerea butoaielor 🙂 . Pregătim colțarii pentru bocancii mari, Justin le strânge șuruburile și îi verifică. Apoi savurăm o conservă de pește în cortul de masă!

Mergem în vizită la vecinul Iulian, care sărbătorește cu noi atingerea altitudinii de 6.000m, un record pentru el (a urcat doar pe Elbrus, 5.642m, înainte). Cu afinată făcută în casă de soția lui și slănină preparată de nașul lui. Delicatese! Este dotat și cu păhărele mici de plastic 🙂 . Este super simpatic, stăm o grămadă la discuții și povești. Apar câțiva colegi din tabăra lor, unul dintre ei tușește foarte foarte tare, nu sună bine deloc. A urcat rapid în Tabăra 1, cu bagaj mare și greu. Se pare că nu a fost cea mai bună strategie! Îl sfătuim să coboare, sau măcar să nu mai urce. În cele din urmă a doua zi va fi evacuat cu elicopterul, cu diagnosticul de edem pulmonar.

La o unghie de la mâna dreaptă am făcut un panarițiu, cred că încă din Skardu. Of, of. Nu am mai avut de ani de zile așa ceva. L-am evacuat o dată pe drumul încoace, acum a copt din nou și iarăși îl execut. Iese o grămadă de puroi!!! Jan îmi dă un plic cu un praf cu antibiotic, îmi aplic la locul faptei și în câteva zile se va vindeca, în sfârșit.

După-amiază ninge tare și bate vântul, cortul de duș se dărâmă, este bucăți pe jos!!!!

Aranjez rucsacul pentru plecare, de data aceasta și cu bocancii de altitudine și colțarii. Cred că o să mă reorientez profesional, o să mă fac organizator de bagaje 🙂 !!!!!

Hotărâm totuși să nu plecăm la noapte, este foarte frig și bate vântul. Mai stăm încă o zi la odihnă.

VA URMA!