Gasherbrum 2021 Yuhuu Vârful: partea a VII-a

Gasherbrum 2021 Yuhuu Vârful: partea a VII-a

Suntem în Tabăra 3, liniștea dinaintea furtunii. Înainte de a pleca spre vârf! Nici nu am spus acasă despre planurile noastre, ca să nu-i stresez și să mă pot concentra la ce am de făcut. Gândul că ar sta foarte stresați m-ar măcina teribil în aceste momente…

Duminică 18 iulie

În mod normal, din Tabăra 3 spre vârf ar fi trebuit să plecăm undeva între orele 20-22 (acum 2 ani așa a plecat toată lumea și așa se obișnuiește, ca să ai timp să urci 1000 de metri până în jurul prânzului și să te și întorci pe lumină). Anul acesta, toată lumea a hotărât plecarea după ora 24, ceea ce ar fi presupus să fim iarăși primii și să bată Justin urme pe nesfârșitul traverseu, așa cum s-a întâmplat în urmă cu 2 ani, când eram doar 4 spre vârf și el a mers mereu în frunte. Așa că, deși ne tot foim în saci, ne activăm la miezul nopții, când am văzut și prima frontală plecând spre vârf.

Durează 2 ore să ne facem apă și surpriză, Justin varsă din greșeală vasul plin cu apă pe saltele!! 🙁 . Încerc să opresc dezastrul cu șosetele noastre (cele cu care am urcat de jos) și un buff de rezervă, nu aveam oricum altceva ce aș fi putut folosi, alte haine. Aveam toate hainele pe noi, mai puțin geaca mea de puf Rab. Am avut cumva noroc că nu ne-am udat costumele de puf, dar durează cel puțin o oră în plus să recuperăm apa pierdută.

Toate pregătirile de noapte înainte de plecarea spre vârf mă angoasează teribil, aproape poți tăia tensiunea din atmosferă cu un cuțit, atât de încordată sunt.

După îmbrăcat, pus încălzitoarele în bocanci, dat cu ulei esențial (pentru motivație, da, am folosit și așa ceva în această expediție, mulțumesc doamna Mihaela pentru cadou!) și pus hamul, mă extrag afară din cort. Îmi pun colțarii, iau bățul și plec în noaptea neagră. Între timp, în 2 ore, înaintea noastră au plecat cam 20 de persoane.

În 2019 nu au fost montate deloc corzi fixe noi între Tabăra 3 și 4, acolo unde Saul a avut ghinionul să se rupă una din corzile vechi și doar șansa extraordinară l-a ajutat să se oprească din cădere, nu fără urmări serioase, lovit la cap plus sfâșierea gecii mari de puf. Anul acesta au fost puse corzi fixe noi între aceste două tabere superioare 3 și 4, la peste 7.000m altitudine.

Începem încet, încet să mergem, să urcăm pantă după pantă, depășim câteva persoane. Jan și Zakir sunt imediat în spatele nostru. În curând ajungem în aglomerație, pe corzile fixe, și începem să așteptăm destul de mult. Se luminează și reușesc să fac vreo 2 poze, primele de când am plecat din cort.

Noroc că e destul de cald și nu bate vântul. Amintirile de acum 2 ani sunt mult mai dure despre această porțiune, care acum mi s-a părut mai lejeră. M-a deranjat doar aglomerația și faptul că era dificil să depășești acolo pe corzi, am pierdut probabil vreo oră așteptând după cei care se mișcau mult mai încet ca noi. Ne întâlnim cu Corinne și colega ei Marie, se întorc din Tabăra 4, prima este neaclimatizată, a doua are probleme intestinale.

În 3 ore și puțin peste atingem Tabăra 4, la 7.400m, la fel de dezolantă ca în amintire, un „cimitir” de corturi rupte și foarte mult vânt. Facem pauză cam un sfert de oră, timp în care bem apă cu prafuri pentru „în timpul efortului” și ne odihnim puțin. Spre deosebire de 2019, acum nu am mai cărat butelia și arzătorul ca să ne facem apă, ne-am luat fiecare un litru de apă caldă, acceptând faptul că la întoarcere ne va fi foarte sete. Acum este momentul cel mai friguros al zilei, înainte să răsară soarele, bate și vântul, cred că sunt spre -30 de grade.

Simt cum încep să îngheț, așa că plecăm repede, în jur de ora 6 dimineața, pe lungul traverseu. Am avut de multe ori în minte în ultimii 2 ani această porțiune expusă și periculoasă și întrebarea cum o să fie dacă o să mă reîntorc aici…Așa că iată-mă, încep să merg cu pași mici. Zăpada este rezonabilă, nu este foarte mare, sunt și urme. Mai depășim câteva persoane, dar pe la jumătate răsare soarele, se încălzește puțin, însă încep să pierd energie și merg tot mai încet.

Culmea, fix acolo, în acel loc atât de expus, spre disperarea mea, trebuie să rezolv o urgență fiziologică 🙁 . Încerc să mă păcălesc dar nu, nu mi se pare, chiar este o urgență (nu ar fi prima dată când apare în cele mai nepotrivite locuri și momente!!!!). Justin este puțin șocat, dar mă ajută să facem o mică platformă orizontală lângă cărare și îmi desface aricii foarte strânși de la spate și fermoarele (în salopeta de puf am 2 fermoare acoperite de un scai aderent, și încă un fermoar rotund tot la spate la salopeta de interior din polar). Rezolv problema, în urma noastră sunt multe persoane dar la mare distanță; după aceea mă simt mult mai ușoară și merg mai bine.

Mergem nelegați și sunt foarte atentă să calc bine, să nu alunec. Ultima porțiune din traverseu este mai abruptă și pare că nu se mai termină, mă opresc la fiecare câțiva pași. Poza de mai jos este făcută de Paul, eu și Justin ne vedem în depărtare.

Ajungem în jur de ora 8.30 pe o porțiune mai plată, de unde se vede piramida, ultima porțiune înainte de vârf.

De aici se văd foarte bine și foarte aproape GI, Chogolisa și multe alte vârfuri, cred că suntem pe la 7.800-7.900m. Facem pauză: mâncăm brânză, babic și chapatti, ne hidratăm și ne tragem puțin sufletul.

La ora 9 începem să urcăm această ultimă porțiune, înaintea noastră sunt 15 persoane (am o poză și le-am numărat precis, când am ajuns jos). Panta este destul de abruptă, acoperită de zăpadă. Justin comentează, ironic: „în Bucegi am urca-o în maxim o oră”…dar iarna nu-i ca vara și la 2.000m nu este deloc ca la 7.900m, nu-i așa?!?

Din păcate, după prima oră, începe să bată puternic vântul, în rafale care aproape că mă dau jos, deși prognoza spunea vânt de maxim 10-15 km/h! Este de cel puțin 50 km/h, dacă aproape mă dă jos!!! Panta este din ce în ce mai abruptă, fără corzi, merg cu mare, mare atenție. Vreau să renunț cam la fiecare pas, dar mă târâi încet, încet la deal. Deja unii încep să coboare, ne întâlnim cu Radek, care coboară, ne spune că mai sunt vreo 2 ore, ceea ce mă descurajează puternic. Chiar înainte de creastă dăm de o coardă fixă veche, apoi ajungem pe creastă.

La 8.000m, ultima porțiune înainte de vârf este o creastă foarte îngustă și expusă, pe care găsim o coardă veche, care mă ajută mult. La început mă așez în 4 labe, dar mă ridic și încerc să îmi țin echilibrul. Justin este cu câțiva metri înaintea mea și a ajuns deja pe vârf, mă filmează pe ultima porțiune.

Respir foarte greu, normal de altfel la 8.035m, fără oxigen suplimentar. Calc pe vârf și nu-mi vine să cred că am ajuns aici.

Frumusețea din jur aproape îmi taie respirația, îmi vine greu să descriu în cuvinte cum arată acolo la 8.000m și ce emoționată sunt…zeci și zeci de vârfuri, în zare se văd K2 și Broad Peak și extrem de aproape de noi Gasherbrum I, ca un colos.

Mă impresionează foarte mult faptul că, privind în jur, văd curbura pământului. Sunt profund recunoscătoare că am ajuns aici, am visat mult la momentul acesta, care acum câțiva ani părea ceva complet din altă lume, imposibil de realizat pentru mine. Suntem amândoi foarte bucuroși, dincolo de cuvinte. De atâta emoție și cu așa puțin oxigen, facem niște poze destul de nereușite (lumina era puternică, nu am scos ochelarii de soare ca să verific calitatea pozelor) și Justin face 2 filmulețe scurte cu steagurile de la sponsori. Am un mare stres să nu pierd cumva vreo mănușă și sunt foarte atentă la ce fac (cel puțin așa mi se pare). Acum, de acasă de la birou, îmi pare foarte rău că nu am reușit să facem niște poze mai bune și să filmăm mai mult. Data viitoare sper să fim mai pricepuți 🙂 .

Toate acestea se întâmplă în numai 15 minute, însoțiți de un mare vânt, ar fi și culmea să nu bată vântul la 8.000 de metri, nu?!? Pe ultima porțiune am mers 3 ore și 45 de minute, am pășit pe vârf la 12.45 și plecăm de acolo destul de repede, la ora 13. Dincolo de bucuria reușitei că am atins vârful, știm amândoi că ne așteaptă partea cea mai dificilă, coborârea.

Nu am îndrăznit să sunăm acasă de pe vârf, deși aveam cu noi telefonul prin satelit și garminul (este pornit de la 2 noaptea pe modul GPS, de când am plecat din Tabăra 3), ne propunem să ne întoarcem în siguranță și apoi să sunăm.

Mergem repede înapoi pe creastă, ne ajută și singura coardă veche de pe porțiunea abruptă. Apoi începe greul, panta este înclinată, coborâm cu fața la zăpadă și ne legăm. Sunt atentă și concentrată la fiecare pas.

Pe această porțiune ne întâlnim cu Paul, singur, în urcare. Este destul de demoralizat și vrea să se întoarcă, mulți din jur i-au spus să o facă. Este cam târziu, e adevărat, estimăm că mai are vreo 2 ore, dar îl sfătuim amândoi să încerce. Ceea ce și face, o să aflăm ulterior peripețiile lui.

Urmează traverseul în sens invers, îl parcurgem într-o oră și jumătate, de la ora 14 la 15.30. Tot pe vânt puternic și fără urme. Deși prin fața noastră au trecut 15 persoane cu puțin timp în urmă, urmele sunt acoperite complet, datorită vântului. Zăpada este spulberată și granuloasă, deja sunt plăci de la vânt. Cea mai mare parte merg în față și fac urme. Suntem amândoi obosiți, oprim des să ne odihnim. Reușim să mergem fără incidente, nu alunec, nu cad deloc. La un moment dat ne întâlnim, spre surpriza noastră, din nou, cu Corinne și Marie, s-au întors și vor să urce mai sus pe traverseu pentru aclimatizare.

Ajunși în Tabăra 4, îmi dau seama că ce a fost mai greu a trecut. Coborâm în altă oră și jumătate, fie în rapel, fie pe picioare, și la ora 17 ajungem înapoi la cort, în siguranță, la 15 ore de la plecare.

Îmi scot colțarii și beau un ceai pe care mi-l dă Zakir. Ei doi sunt la cort, s-au întors de pe traverseu și vor să încerce iar după câteva zile (mai sunt 10-15 persoane care vor încerca în al doilea val). Jan ne-a spus că mergeam atât de repede când am plecat din Tabăra 4 (îmi aduc aminte că îmi era foarte frig, de aceea) și nu s-au putut ține după noi, așa că au decis să se întoarcă 🙁 .

În cort opresc track-ul GPS și citesc mesaje de acasă care m-au emoționat teribil, unul din ele spunea „te vedem, te urmărim, sunteți la 7.950m, probabil sub vârf, am deschis o sticlă de Prosecco aici…”. Îi sun și le dau veștile bune din siguranța cortului de la 7.000m, mă bucur foarte mult să ne auzim.

Găsim în cort șosetele și bufful (cu care am strâns apa noaptea înainte să plecăm) într-un mare conglomerat înghețat, arată super haios 🙂 .

După ce facem apă și ne hidratăm, ne băgăm în saci la odihnă până dimineața. Justin doarme aproape neîntrerupt, eu nu reușesc să închid ochii, am tahicardie și dispnee. Suflu greu, îmi este mult mai greu decât în drumul spre vârf. Stau în fund și încerc să trag cât mai mult aer în piept. Mă apuc să scriu în jurnal, ca să fac ceva în orele lungi. O noapte de coșmar, nu mă așteptam să nu fiu capabilă să mă detensionez și să mă odihnesc măcar puțin. Aud zgomote în jur de ora 22, văd și niște frontale, voi afla dimineața că erau Paul și mai târziu Marie, la întoarcerea de pe vârf.

Luni 19 iulie

Ziua coborârii. Dimineața pe la 6 ne activăm, afară e ceață și ninge. Majoritatea celor din C3 încep deja să împacheteze. Noi mâncăm, încălzim apa din timpul nopții (fără să facem una nouă) și ne strângem cortul și echipamentul. În timpul procesului scap într-o milionime de secundă un băț de la cort, care dispare în albul infinit. Ca să zic așa, am stricat un băț și pe celălalt l-am pierdut 🙂 . Justin nici măcar nu îmi face scandal, acceptă senin acest fapt…deși eu mă simt teribil de prost (la revenirea în țară am cumpărat niște bețe care s-au potrivit cât de cât, de la Decathlon, întrucât firma North Face nu produce doar bețe de cort, trebuie să cumperi din nou cortul întreg…).

Imediat după ce scap bățul, se aude un țipăt. Tot într-o fracțiune de secundă, din neatenție, cortul echipei Corinne-Moritz cade, plus o pungă plină cu echipamentul de puf al lui Moritz: sacul de altitudine și costumul de puf. Spre surprinderea tuturor, cortul a zburat 500m mai jos în capul unora din C2, care l-au prins și ancorat. Dacă nici ăsta nu e noroc…doar echipamentul de puf a dispărut fără urmă.

Îl vedem pe Paul la cort, aflăm că a căzut la coborârea de pe vârf și Marie, în urcare, s-a aruncat asupra lui, oprindu-i căderea! Nu se simte prea bine, are o mică plagă la frunte, rezultată în urma impactului cu Marie. Îi dau pastile de dexametazonă și îl sfătuim să coboare cât mai repede.

Coborâm până în C2 în 2 ore și jumătate și facem pauză în fața cortului Husky al lui Paul. Mâncăm o supă, facem apă pentru etapa următoare; deja sunt destul de obosită, nu-mi vine să plec de acolo, mai ales anticipând ce urmează. Moment important, merg la toaletă aici, nu se mai întâmplase de pe traverseul din drumul spre vârf!

Momente grele la coborâre, sunt teribil de stresată să nu se rupă vreo coardă coreană proastă cu mine. Zăpada se prezintă jalnic, cam moale și cam curge, deși este destul de ceață și ninge pe alocuri. Noroc cu Justin, care are mare grijă de mine. Coborâm în 3 ore „ banana ridge” și încă jumătate de oră până la cortul din C1. Pe ultima porțiune efectiv de-abia ne mișcăm…

Deasupra seracului ne întâlnim cu Corinne și Moritz, care ne cer coarda ca să exploreze o crevasă din apropiere, sperând că ar putea găsi echipamentul pierdut. Evident că nu găsesc nimic, ajung la o mare gaură neagră, unde le-a fost imposibil să înainteze. Însă acum, liniștit că a încercat, Moritz poate cumpăra alt echipament… 🙂 .

Mă bag în cortul primitor din Tabăra 1 îmbrăcată în costumul de puf, cu un sac peste mine, la odihnă, aproape o oră. În timpul ăsta Justin își desface rucsacul și mai așează diverse prin cort. Mâncăm niște carne uscată cu biscuiți, lăsăm sacii de dormit, tot echipamentul de puf plus colțarii, sperând că ne vom întoarce aici pentru GI. Cu inima cât un purice, dată fiind ora imposibil de târzie pentru coborârea pe ghețar, plecăm la vale.

Drumul nu este atât de îngrozitor precum ne-am așteptat, probabil datorită zilei cu vreme mohorâtă, fără soare direct pe ghețar. Reușim să coborâm în siguranță, fără nici un incident. Cel mai complicat a fost în ultima porțiune, unde nu mai existau nici un fel de urme.

Ajungem aproape pe întuneric în Tabăra de Bază; ne întâmpină întâi porterii lui Marco Confortola, care ne felicită și îmbrățișează, apoi apar băiatul de la bucătăria noastră și Hamid, cu Coca Cola rece, la care visez de la întoarcerea de pe vârf! Beau rapid o cană și mai cer încă una…Hamid mă ia în brațe, are ochii în lacrimi. Mă târâi în cort, unde îmi scot hainele care au fost la 8.000m, îmi pun alte haine și mă prezint în cortul de masă, la felicitările colegilor: Flor, Mario și Taimoor. Mănânc cu greu o supă și niște paste, apoi scriu mesaje acasă că am ajuns, știau deja, de la GPS. Am coborât în 11 ore muntele, de la 7.000m la 5.000m, obosiți după vârf. Mare realizare!

Încerc să mă odihnesc dar am pulsul 100 bătăi pe minut, însă cu saturație normală acolo, 85%. Încep să tușesc și nu dorm deloc toată noaptea, stau în fund încercând să mă calmez, ceea ce nu reușesc deloc. Caut mereu aer și respir adânc, aici la 5.000m pare mult mai puțin oxigen ca pe vârf. Scriu multe mesaje acasă și mă tot gândesc la ce am realizat. Opt mii de metri, opt kilometri în sus pe verticală, fără oxigen suplimentar. Yuppi…

VA URMA!

Gasherbrum 2021 Înaintea vârfului: partea a VI-a
Gasherbrum 2021 Odihnă și socializare: Partea a VIII-a
6 Comments
  • Paul Diac
    Posted at 05:46h, 21 noiembrie Răspunde

    Felicitari! Cu siguranta 18 iulie va fi de acum o zi speciala cu amintiri frumoase …

    • admin_lauramares
      Posted at 12:23h, 21 noiembrie Răspunde

      Cu siguranță, pentru noi amândoi!!!

  • Roland
    Posted at 07:10h, 23 noiembrie Răspunde

    Adanc impresionant Laura

    • admin_lauramares
      Posted at 14:06h, 27 noiembrie Răspunde

      Roland, mulțumesc pentru toate gândurile bune pe care le reverși asupra noastră! Acolo sus pe munte contează mult!

  • Ligia
    Posted at 01:24h, 13 decembrie Răspunde

    Felicitări!!!
    Acuma am reușit sa termin de citit toate cele 7 părți. I loved it! Intr-adevăr, ce mare realizare!
    Aștept cu interes relatarea următoarei expediții.
    Felicitări din nou!

    • admin_lauramares
      Posted at 09:21h, 13 decembrie Răspunde

      Mulțumesc, dar epopeea nu s-a terminat încă, mai urmează!!! 🙂

Post A Reply to Ligia Cancel Reply