Gasherbrum 2021 Odihnă și socializare: Partea a VIII-a

Gasherbrum 2021 Odihnă și socializare: Partea a VIII-a

Coborâți de pe meleaguri înalte de 8.000m, oare ce ar mai fi de zis…foarte, foarte multe, cum o să aflați dacă sunteți alături de mine în continuare!

Marți 20 iulie

Presimt că vor urma multe zile cu frecare de mentă, dat fiind că am reușit să urcăm foarte repede pe GII!!!!

Dis-de-dimineață am o mare surpriză când mă privesc în ciobul de oglindă (înainte de marea plecare de acum câteva zile, am spart din greșeală oglinda!!! dar după groaza inițială, mi-am impus să gândesc pozitiv, mai ales că acasă am o pisică neagră salvată pe care o iubesc foarte mult…). Buzele mele sunt enorme, umflate și roșii, practic am făcut un tratament de înfrumusețare de voie de nevoie. La 8.000m mi-a fost imposibil să stau mereu cu gura închisă și acoperită, simțeam că nu am suficient aer să inspir. Deși pe piele am tot pus cremă de protecție, mucoasa bucală nu a fost protejată, astfel încât ultravioletele puternice m-au atacat!

Toată gura este o rană imensă, simplul gest de a înghiți apă este foarte dureros. Arăt spectaculos, toată suflarea masculină cu care mă întâlnesc se amuză copios! Din fericire este un efect tranzitoriu, durează cam 2 zile până mă dezumflu și revin cât de cât la normal.

După o noapte atât de agitată, sunt bucuroasă dimineața când ies din cort să văd oameni cu care să pot vorbi…

Afară ninge și este foarte frig, deocamdată varianta să ne spălăm este exclusă. Totuși spăl hainele ude (aseară în ultima porțiune de coborâre am alunecat de mai multe ori și m-am udat foarte tare la picioare), le clătesc în apa rece de la râu și le întind în cort.

În cortul de masă au loc tot felul de discuții între Mario, Marco și diverse persoane care ar fi interesate să urce GI. Cam amare aceste discuții, pe scurt cele 2 celebrități solicită bani pentru accesul pe corzile fixe de calitate fixate de Ali Musa (porterul de altitudine al lui Mario), Marco și Mario la Culoarul Japonez (o porțiune tehnică mixtă, cu stânci, gheață și zăpadă situată între Tabăra 2 și Tabăra 3 la Gasherbrum I, fiind porțiunea cea mai dificilă tehnic din drumul spre vârf). Există și varianta ca ei să recupereze aceste corzi la coborâre (eu nu prea văd cum ar putea face asta, cred că tehnic este aproape imposibil). Pe scurt, se avansează suma de 200 euro de fiecare, mai puțin lui Justin, căruia nu îi cer. Precizez că Marco Confortola și Justin sunt cunoștințe vechi, chiar din 2013, la Lhotse, când au zburat împreună cu elicopterul (folosind asigurarea lui Justin), Justin fiind evacuat cu edem pulmonar. A urmat Makalu în 2016, când au bătut urme împreună până în porțiunea Makalu La (7.500m), apoi întâlnirea din 2019, când am avut onoarea să îl cunosc și eu. El a urcat pe GII, noi nu.

Pentru cei care nu au citit jurnalul expediției din 2019, Marco are amputate toate degetele de la picioare în urma unor evenimente teribile de la K2 din 2008. Orice alt eveniment asupra bonturilor pe care le are ar însemna o invaliditate permanentă, cu imposibilitatea mersului. Cu această sabie deasupra capului, Marco a continuat să practice alpinismul de altitudine, mai are de urcat doar 3 optmiari până la împlinirea visului de a-i fi urcat pe toți 14.

La prânz Junos ne pregătește un tort, pentru cei 4 care am urcat pe GII: eu, Justin și cei 2 polonezi. Frumoasă surpriză!

Așa este tradiția, după fiecare vârf urcat se pregătește un tort și câteodată urmează chiar și o petrecere. În cazul nostru mai așteptăm să vedem ce se întâmplă după ce se va urca la Gasherbrum I. Eu m-am decis clar să nu urc, cred că este suficient un singur vârf pentru mine, primul meu vârf de peste 8.000m, să nu împing norocul prea tare…Îmi pare rău că nu mi-am adus din echipamentul lăsat în Tabăra 1, acum trebuie să văd cum fac să îl recuperez.

Aflăm între timp amănunte despre Paul, care a reușit să urce, singur, pe vârf, în jur de ora 16. Din păcate, la coborâre, pe porțiunea abruptă a alunecat și a fost oprit din cădere de colega lui Marie, cu care noi ne întâlniserăm la întoarcere, pe traverseu. Pur și simplu l-a văzut pe Paul căzând în viteză și s-a aruncat asupra lui. A reușit să-l oprească, cu prețul unei plăgi la scalp, probabil din cauza colțarilor și/sau a pioletului. Evenimente dramatice, care, din fericire, s-au terminat cu bine. Marie a continuat să urce și a ajuns pe vârf pe întuneric, în jur de ora 20, apoi a coborât singură și a ajuns noaptea târziu în Tabăra 3. Mare curaj…Paul a ajuns la ora 22 în Tabăra 3, am auzit zgomote, am văzut lumini. În dimineața coborârii ne-am întânit cu el, nu se simțea prea bine. I-am dat pastile de dexametazonă și l-am presat să coboare cât mai repede! M-am bucurat mult să îi revedem pe amândoi în stare bună, în Tabăra de Bază.

Restul zilei este dedicată odihnei, chiar dacă fără somn, în cazul meu. Citesc și doar încerc să îmi adun gândurile.

Miercuri 21 iulie

Noaptea trece din nou fără nici o urmă de somn, alături de foarte multe gânduri rele. Tusea mă chinuie deja, am început să beau un sirop pe care mi l-a dat Marco, plus caramele cu miere plus pastile de codeină. Pe lângă tuse, respir tot greu și nu reușesc în nici un fel să găsesc o formulă ca să mă relaxez și să adorm. Mă asaltează numai gânduri negre și pesimiste, am o stare de anxietate marcată. Îmi aduc iarăși aminte de cei doi turci de acum 2 ani care au dormit 2 zile neîntorși în Tabăra de Bază după ce au coborât de pe vârful GI. Unii pot și bravo lor, la mine se pare că mai durează. Caut printre toate pastilele ceva ce m-ar putea ajuta dar, din păcate, nu găsesc nimic. Întreb dimineața pe toată lumea din jur dacă au așa ceva, vorbesc chiar și la unitatea militară. Aflu că soldații sunt evacuați imediat dacă li se întâmplă așa ceva, nu sunt tratați acolo. Și nu găsesc nicăieri nimic contra anxietății, măcar un xanax sau ceva din plante. Nimic, nimic 🙁 .

La micul dejun aflăm vești teribile de la Broad Peak, despre 2 evenimente: la coborârea de pe vârf, colega noastră de agenție Nastya Runova (cu care am mers pe trekking până în Concordia), după coborârea de pe vârf, a căzut într-o crevasă unde a stat câteva ore, dar a fost salvată. Nu același lucru s-a întâmplat cu „Mister Kim” (alpinistul korean Kim Hong-Bin, în vârstă de 57 de ani, aflat la optmiarul cu numărul 14, ultimul adică), el a căzut în aceeași crevasă, undeva spre Tabăra 4, dar la încercarea de recuperare și salvare s-a întâmplat ceva tragic și a căzut.

Photo: Alpine Adventure Guides

L-am întâlnit pe „Mister Kim” în urmă cu 2 ani, la GII și anul acesta din nou, în aeroportul din Skardu și în zilele de trekking, el fiind însoțit de o echipă de alpiniști coreeni și porteri de altitudine. Este o celebritate în țara lui natală; în urma unui accident petrecut la Denali în 1996 i-au fost amputate toate degetele de la mâini. Se cățăra folosind niște pioleți adaptați și a devenit prima persoană cu dizabilități care a urcat toți cei 14 optmiari. Veștile sunt contradictorii, ba că este încă în viață, ba că nu. Jan fuge 2 ore la net, aflăm că a fost mare, mare agitație, a venit ambasadorul Coreei în Tabăra de Bază. Dar din păcate vestea este deja la știri, „Mister Kim” este mort, chiar căzut pe partea chineză, adică un perete vertical de 3.000m, imposibil de recuperat. Nu înțeleg de ce echipa nu era cu el, cum de era singur acolo. Incredibil, parcă aceasta a fost misiunea vieții lui! La ultimul optmiar, după ce urcă pe vârf, să cadă într-o crevasă și să moară. Mă tot gândesc ce destin tragic, sau poate împlinit, sau poate ambele…sunt foarte tulburată de această veste. Aflăm și vești bune, în aceeași zi ca și noi, pe 18 iulie, au urcat Broad Peak, alături de rusoaica Nastya, belgianul Niels, Carlos din Bolivia și Oswaldo din Polonia (de la agenția noastră). Cu așa vești, mă gândesc deja cu groază la noaptea neagră care mă așteaptă.

Din fericire, atmosfera se înviorează puțin după-amiază, la un concert ad-hoc organizat în bila noastră de masă. Francezul Philippe Genin, coleg de agenție cu Paul și Iulian, a venit cu pianul său electric și a ținut un concert de vreo 3 ore!

Planul lui este să urce pe GII și să cânte pe vârf (a făcut deja acest gest pe Ama Dablam, Mont Blanc, Elbrus, Aconcagua). Cortul nostru de masă a devenit neîncăpător, cred că ne-am strâns vreo 15-20 de persoane și am cântat și noi cu el! Spre sfârșit Hamid aproape că i-a dat pe toți afară, era ora mesei… 🙂 .

Joi 22 iulie

Din păcate a urmat tot o noapte de coșmar, am senzația, fizică aproape, că în jurul meu este un mare nor negru, din care nu pot ieși. Îmi aud gândurile, mi se pare că aud și voci…ies de mai multe ori noaptea din cort, sperând că voi găsi o alinare sau vreun gând pozitiv care să mă aline. Nimic nu funcționează. Încerc să citesc, dar nu pot urmări rândurile; să scriu este imposibil. La un moment dat mănânc niște napolitane în toiul nopții, sperând că niște glucoză va fi de ajutor pentru neuronii mei chinuiți, însă nu ajută la nimic. Cred că am o stare de anxietate severă, mă tem să nu fac chiar o psihoză. Sunt și extrem de obosită, epuizată după 4 nopți nedormite. Stau în fund, tușesc și așa trec orele. Nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva până acum. Alte pastile, altă patologie de care nu aveam habar că poate apărea la altitudine.

Odată cu răsăritul, mă extrag din sacul de dormit și mă înviorez puțin la cafea. Iarăși a nins, e zăpadă proaspătă peste tot.

Ne vedem cu Iulian și Paul, stăm la povești și savurăm bunătăți de acasă. Iulian s-a întors din drum spre Tabăra 3 și nu vrea să mai încerce să urce, a renunțat, din păcate, complet. Paul tușește tare, are laringită și este destul de slăbit. O așteaptă pe prietena lui să ajungă în Tabăra de Bază. Băieții ne-au adus un pate Bucegi (absolut excepțional, o să iau și eu pe viitor, deși sunt convinsă că este plin de chimicale) și un salam ardelenesc, din care eu am gustat puțin, însă Justin aproape l-a terminat. Vor urma pentru el o noapte cu 3 scaune apoase, apoi câteva zile cu pastile pentru diaree și mâncat 2 zile doar orez gol. Habar nu am de la ce i s-a tras, cred că acolo pe ghețar, după o lună, suntem foarte sensibili, digestiv și nu numai. Astfel că este nevoie să mai amâne plecarea spre vârf la Gasherbrum I, are nevoie de timp să se refacă.

Cei 2 polonezi Piotr și Radek au plecat deja spre casă, eu hotărăsc să rămân, echipa noastră mai încearcă să urce un alt optmiar (deși eu nu o să mai urc, Justin are planuri mari!).

Tusea mă chinuie și pe mine, deși iau 3 pastile de codeină pe zi plus niște pastile indiene din plante pentru tuse, plus sirop, plus caramele cu miere.

Vineri 23 iulie

În sfârșit a venit eliberarea pentru mine, reușesc să dorm și să mă odihnesc foarte bine, după 4 nopți foarte grele, fără somn și cu gânduri negre. Visez frumos și mă trezesc alt om! Cafeluța de dimineață are un gust divin…Flor, Mario și Jan împreună cu ajutoarele lor Ali și Zakir au plecat în timpul nopții către Tabăra 1. Ziua curge lin, răscolim după bunătăți în butoaiele aproape goale. La prânz mănânc o farfurie uriașă de cartofi prăjiți (acolo pe ghețar, după ce am urcat la 8.000m, există derogare specială pentru cartofi prăjiți, marfă interzisă acasă 🙂 ).

Tabăra de Bază s-a golit substanțial, o parte au plecat în a doua încercare la vârf și o parte au plecat pe trekking către casă.

La cină avem oaspeți, colegii de la agenția vecină: Paul și Iulian, prietenii lor ajunși de pe trekking Maria (prietena lui Paul) și Vlad, Corinne cu Moritz, Johann și Serge. Marie lipsește, a stat toată ziua singură pe ghețar, supărată pentru că Justin și Moritz i-au sugerat că vor să urce singuri pe GI, fără ea, nu își asumă responsabilitatea să facă o echipă împreună. Stăm toți la discuții, este ultima dată când ne vedem în această formulă.

După cina delicioasă apare Taimoor, ofițerul nostru de legătură, bolnav. În drum spre colegii lui de la unitatea militară din apropiere, a leșinat. Avea saturația în oxigen 65%!!! I-au pus oxigen și i-au administrat dexametazonă și diamox (tratament contra edemului cerebral de altitudine). Respiră foarte greu, este tare obosit, deși acum saturația este 95%. Îmi pare rău pentru el, este nevoit să își abandoneze misiunea pe ghețar (ofițerii de legătură care ne însoțesc sunt în misiune pe ghețar, trebuie să stea la post 40-50 de zile, până se termină expedițiile). Ne-am înțeles extraordinar cu el, ne-a spus o grămadă de povești despre armată, istoria și civilizația Pakistanului. Este proaspăt căsătorit și soția lui este însărcinată, trebuie să nască la sfârșitul lunii august. În fiecare zi am pălăvrăgit împreună. Anul acesta ofițerii sunt dotați cu niște geci de puf albe uriașe, i-am poreclit „polar bears”!

Toți sunt foarte vigilenți cu ce se întâmplă cu noi, ce strategie de vârf avem, cheamă elicopterele armatei în cazul unei urgențe. În timpul serii și noaptea la ora 4 îi mai fac injecții cu dexametazonă și ziua următoare este evacuat cu elicopterul la spitalul din Skardu. Va sta acolo internat o săptămână pentru analize și teste. Noi ne vom revedea cu el în Islamabad, când a avut amabilitatea să ne invite la cină, pe mine și Justin. Am păstrat legătura cu el, am aflat cu mare emoție peste vreo 2 săptămâni că are o fetiță, mi-a trimis o poză înduioșătoare, pe care o fac publică aici, cu permisiunea lui. Cel mai mândru tătic de fată!!!

De altfel, am fost plăcut surprinsă, când l-am întrebat dacă știe sexul copilului, să îmi spună că nu a vrut să știe și că nu contează, sănătos să fie! Asta într-o țară musulmană unde doar băieții contează, dacă ai numai fete practic nu exiști! Lumea e mare și noi suntem foarte diferiți…

Sâmbătă 24 iulie

În timpul nopții am avut multă activitate. Justin, Moritz și Marco cu ajutoarele lui au plecat la ora 3 direct către Tabăra 2. Pentru că tușesc foarte tare nu am plecat și eu (mai am echipament în Tabăra 1 care trebuie recuperat), neștiind ce variantă de coborâre rapidă voi avea. Nu vreau să stau suspendată în Tabăra 1 mai multe zile, până se întoarce Justin. Deocamdată prefer să aștept, tusea mă supără foarte tare și nu prea vreau să risc vreo complicație.

Hamid reașează cortul de baie, care avea o mare fisură prin mijlocul lui, Junos dezasamblează cortul dezechilibrat al lui Justin și îmi explică, iar, că trebuie reașezat și cortul meu, care stă din ce în ce mai strâmb de vreo 2 săptămâni. Eu refuz categoric să fac așa o treabă grea 🙂 .

Sunt responsabilă de comunicarea prin radio cu echipa de la Gasherbrum I. Mario mi-a dat această sarcină, să deschid radio-ul de 2 ori pe zi, la orele 8 și 16. Aflu că s-au reunit dimineață și au plecat cu toții către Tabăra 2.

Profit de ziua liberă și de faptul că am rămas singură în tabăra noastră ca să îmi fac o baie lungă, urmată de multe creme, cremițe, mască de față. Afară este soare și relativ cald, am mare nevoie de acest răsfăț.

La prânz sunt invitată de vecini la masă, unde suntem tratați cu pizza, cartofi prăjiți (comanda mea) și Coca Cola rece. Iulian s-a decis să plece cu Vlad în ziua următoare, Paul va urca în Tabăra 1 cu prietena lui, Maria. Vom rămâne „la bază” doar eu, Johann și cu Serge, de la cele 2 agenții.

Seara stau singură în cortul de masă. Cam tristă situația asta, deși am cartofi prăjiți 🙂 .

Îmi dau seama ce mult contează să faci echipă cu cineva, eventual să vorbești și aceeași limbă, să împărtășești planuri, impresii, glume în 50 de zile petrecute departe de casă și famile. Sper să se întoarcă toți bine sănătoși de la GI/GII, cu sau fără vârf…

VA URMA!

Gasherbrum 2021 Yuhuu Vârful: partea a VII-a
No Comments

Post A Comment