
23 oct. 5. Tabăra II
Tabăra de Bază ne-a primit la odihnă după prima rotație de aclimatizare, adică primul drum la 6.000m, în Tabăra 1. Am instalat acolo cortul care va rămâne până la sfârșit, am dus o mică parte din bagaje, am stat 2 zile și o noapte pentru a ne obișnui cu altitudinea și am coborât. Acum ne pregătim pentru a doua tură pe sus, adică multe activități casnice, care fac să treacă ziua fără a simți plictiseala.
Luni 5 iulie
Dorm toată noaptea foarte bine, îmi este cald în sacul de dormit. Mă trezesc odihnită, senzație rară pentru mine. La micul dejun mă întâlnesc cu alte figuri odihnite, nu a plecat nimeni în sus în timpul nopții. Toată lumea a hotărât să mai stea încă o zi la odihnă.
După ce mâncăm omleta din fiecare dimineață plus multe ceaiuri, plecăm pe ghețar în sens invers, către net. Am aflat că există semnal și net cam la o oră de mers din Tabăra de Bază, la un cot pe care îl face ghețarul. Ajungem în locul respectiv, unde este un internet cafe în toată regula!

Younis, Flor, Ali, Justin și încă 2 persoane au net. Dar ghinion, eu și Taimoor, ofițerul de legătură, nu avem. Mă enervez, mă supăr, dar ce pot face…decât să am răbdare și să trec peste acest episod. Justin vorbește acasă, postează chiar și pe facebook, doar eu stau și mă uit la ei 🙁 . Îi împrumut telefonul și reușesc să vorbesc și eu puțin acasă.
Sunt destul de afectată pentru că nu a funcționat netul (mi-am achiziționat din Skardu 2 cartele locale, cu mult net, am și instalat una din ele pe telefon, dar ce folos…la mine nu a mers).
La întoarcere găsim în cartierul central (adică lângă cortul de masă) saltele groase, din care ne luăm fiecare să punem în cort. Flor are deja una, am aflat că a cumpărat-o din Skardu, este a ei, identică cu cele pe care le-am avut la agenția lui Ali Saltoro în urmă cu 2 ani. Dar acum avem și noi, le scoatem afară la uscat pentru că sunt puțin ude. Nu îmi va mai fi frig în nici o noapte „acasă”. O să țin minte pentru expedițiile viitoare, să mă ocup mereu să am o saltea groasă în cort în Tabăra de Bază, vitală pentru un somn fără frig și odihnitor.
Seara apare Akbar în mijlocul nostru, sunt foarte bucuroasă de revedere. Avem cartofi prăjiți la cină, probabil în legătură directă cu apariția lui 🙂 .
Marți 6 iulie
La 2 noaptea sună ceasul, la 2.30 mâncăm (o greșeală!) o omletă care pică greu și la ora 3 plecăm. În coarda noastră suntem 3, Jan cu mine și Justin, încălțați cu bocancii mari. Eu sunt tot flower power în încălțările de trail și snowlinere (colțarii ușori adică), dar de data aceasta car și bocancii mari de altitudine. Mergem bine și acum, tot 5 ore până sus, chiar dacă avem rucsaci mai grei decât prima dată. Ne oprim de câteva ori pentru geluri și activatoare; după ce răsare soarele avem și o lumină minunată și facem poze cu toți munții din masivul Gasherbrum, înșirați în ordine în jurul nostru și denumiți cu cifre romane, într-o completă lipsă de imaginație: I, II, III, etc până la VII (munți foarte sălbatici, unii încă neurcați, atât vara cât mai ales iarna).

Pe platou găsim cortul în regulă, plus multe alte corturi vecine cu noi. Cam 25, inclusiv de la compania comercială Amical, cu mulți nemți, sunt vreo 15. Aproape toată Tabăra de Bază, toate companiile, sunt sus în Tabăra 1.
Urmează aceiași pași, topit zăpadă rapid, apoi calvarul din cort, căldura, sacii pe cort, ninsoare, sacii jos, cremă cu protecție UV și în cort, odihnă puțină, la ora 17 începe frigul. Este multă lume, gălăgie, râsete, atmosferă foarte, foarte bună. Mă simt excelent, în ciuda căldurii.
Miercuri 7 iulie
Reușesc să dorm câteva ore, până noaptea la ora 1, când începem să ne activăm. Apă pentru hidratare, aranjăm rucsacii cu sacii de dormit, cortul ușor, saltele, izoprene, cosmetice, geluri, minerale, medicamente.

La ora 3 apare Jan la noi în cort, așa cu stabilisem, dar din păcate începe să ningă puternic. Hotărâm să așteptăm până la ora 4, dar ninsoarea nu se oprește până pe la ora 7. A nins generos, 40-50 cm, foarte mult într-un timp așa scurt. Ne scoatem sacii de dormit și ne odihnim câteva ore. Când ieșim, corturile sunt acoperite complet de zăpadă.

Grupul mare de pe platou se împarte, câțiva coboară, unii hotărăsc să urce totuși în Tabăra 2, în ciuda riscului major de avalanșă. Noi hotărâm să amânăm, este prea cald și prea multă zăpadă proaspătă. Vrem să plecăm în plimbare spre GI dar o avalanșă uriașă chiar în drum ne oprește! Sunt îngrozită, ajunge chiar în drumul de acces către Tabăra 2 de la GI, în 2019 am fost la aclimatizare de 2 ori acolo 🙁 .
Ne plimbăm în jurul taberei, cu bocancii mari în picioare și geaca de Goretex, vreo 2 ore. Este foarte cald, ca de obicei. Privim spectacolul de pe creastă, sunt cam 15 alpiniști care se mișcă extrem de încet. Îmi pare bine că am hotărât să mai așteptăm.
Revenim în căldura năucitoare din cort, mâncăm salam de Sibiu 🙂 și brânză de Țaga, păstrăm pungile ușoare cu mâncare liofilizată pentru Tabăra 2, ca să ușurăm cât de mult se poate bagajul. După-amiază ieșim afară să facem poze într-o lumină splendidă, apoi îl hrănim și pe Jan cu bunătățile noastre, scriu acasă, aflu și prognoza pentru zilele următoare.

Joi 8 iulie
Mă foiesc câteva ore în sac, fără să reușesc să adorm, aud și vântul care s-a pornit afară și bate câteva ore. La ora 2 sună ceasul, ieșim din saci și în jur de 3 noaptea plecăm. Cu bocancii mari în picioare și colțari. Deși am senzația că de-abia mă mișc, reușim să ajungem destul de repede în Tabăra 2, după 4 ore. Greu la deal aproape vertical, greu. Îmi aduc aminte de porțiunea finală, o creastă expusă, cât m-a chinuit acum 2 ani și ce stresată am fost la fiecare parcurgere, atât la urcare cât și la coborâre. De data aceasta am îmbrățișat toate senzațiile, le-am lăsat să curgă prin mine și am savurat experiența. Ajunși lângă celelalte corturi, ne facem o platformă și lipim cortul nostru North Face Assault și un cort mic foarte încăpător, cu o deschidere laterală, al echipei Jan-Zakir.

Instalez tot ce avem în rucsaci, trimit acasă locația GPS și încerc să mă odihnesc, dar sunt prea agitată și nu reușesc. Justin a adormit instantaneu! Mă duc în vizită la vecini, cortul are deschidere pe lungime și se aerisește foarte bine, înăuntru este răcoare, minune mare! Stau o grămadă cu ei, apare și Justin mai târziu și ne înghesuim toți acolo, pentru că la noi în cort nu se poate respira.

Seara umflăm saltelele Thermarest și le punem sub izoprene, este destul de frig, mai ales când se răcește bidonul plin cu ceai fierbinte.
Vineri 9 iulie
În timpul nopții pe Justin îl trezește durerea de cap și pe mine cea de gât (probabil de la aerul foarte rece din timpul nopții). Abandonează urcatul și montatul de corzi fixe către Tabăra 3 și rămânem încă o zi aici, pentru aclimatizare. Mă tratez cu propolis și vitamina C, nurofen pentru Justin și multă hidratare pentru amândoi. Stăm în cortul vecin, mult mai confortabil și răcoros decât al nostru, până se întorc Jan și Zakir, care au pus corzi fixe alături de 3 cehi o porțiune spre Tabăra 3.
Seara rămânem fără mâncare și fără gaz, facem apă pentru noapte la butelia vecinilor. Nu mai avem nici măcar plicuri 3 în 1, așa că Justin, foarte suferind din cauza foamei, se hrănește cu un gel cu gust de unt de arahide, pe care altfel nu l-ar fi mâncat nici mort… 🙂 !!! A fost tot ce a putut face în acele condiții ca să mai aline lipsurile și insomnia.

Foamea este o senzație care pur și simplu îți roade psihicul, am fost și eu chinuită constant în 2019 toată expediția. Cred că poți lupta cu aceste senzații, trebuie doar să-ți propui și să ai psihicul antrenat într-un anume fel, nu știu. Cert este că unii sunt mai afectați decât alții și este ceva ce pur și simplu îți alterează judecata și rațiunea în cele din urmă.
Sâmbătă 10 iulie
La 3 noaptea ieșim din cort, având cu noi un bagaj ultra minimalist, deoarece lăsăm totul acolo, inclusiv sacii de dormit. Urmează o coborâre de coșmar, întâi creasta, apoi rapeluri multe, coborât și pe picioare, cu multe presiuni de la Justin să mă mișc repede. Ca în toate celelalte dăți, această bucată dintre Tabăra 2 și 1 mi se pare foarte dificilă și periculoasă, atât la urcare dar mai ales la coborâre. Am un mare nod în gât, hiperventilez și sunt foarte, foarte stresată.

Ajungem la cortul de pe platou în 2 ore, mâncăm ceva rapid, ne schimbăm din bocancii de altitudine în încălțările de trail și plecăm urgent pe ghețar în jos, deja este destul de târziu. Suntem atât de grăbiți că Justin efectiv începe să alerge cu mare viteză și eu sunt nevoită să mă țin după el 🙁 !!! După o oră reușesc să-l opresc și să mănânc un gel, ca să capăt ceva energie. Ajungem în Base Camp rapid, direct în cortul de masă, unde suntem primiți cu entuziasm și Coca Cola rece! Jan și Zakir apar după vreo jumătate de oră, ne-au spus că ne-au văzut trecând în alergare pe lângă cortul lor, au plecat imediat după noi dar efectiv nu ne-au putut ajunge.
Sunt atât de stresată în continuare de toată coborârea de pe creasta „Banana Ridge” plus alergarea de pe platou, că mă bag în sacul de dormit nespălată și chiar reușesc să ațipesc puțin. Dușul urmează mai târziu, plus cremele și cremițele nelipsite, în încercarea de a aduce puțin confort, mai ales psihic.
Cât am fost plecați, cortul de masă s-a schimbat, avem acum o mare bilă, decorată ca pentru o nuntă tradițională pakistaneză.

Arată super haios și cu siguranță este cel mai frumos și spațios cort de masă din toată Tabăra de Bază, mă bucur mult de alegerea pe care am făcut-o cu Lela Peak Expedition și Akbar.

Iulian vine în vizită după amiază, îl tratăm cu mușchi crud-uscat, brânză cheddar și usturoi, din care am devorat cu toții. Seara îl rog pe Younis pentru cartofi prăjiți, ceea ce și primim, plus alte răsfățuri culinare; mănânc enorm de mult. Deocamdată suntem doar noi 3; Flor, Mario și Ali încă nu s-au întors. Mă relaxez apoi în sacul de dormit cu o carte despre istoria artei, un adevărat pansament după o zi așa de grea.
VA URMA!
No Comments