
27 oct. 6. Înaintea vârfului
Am revenit în Tabăra de Bază, după a doua rotație de aclimatizare, în care am dormit 2 nopți la 6.500m. Ne așteaptă câteva zile de odihnă, relaxare și refacerea bateriilor pentru etapa următoare și bineînțeles diverse activități specifice locului: spălat rufe, ordine în cort, rearanjat bagaje (una din ocupațiile mele favorite, precum am mai spus 🙂 ) și nu în ultimul rând, socializare cu vecinii.
Duminică 11 iulie
Noaptea dorm ca un lemn, neîntoarsă, probabil încă recuperez stresul și efortul din zilele trecute. La micul dejun primim clătite, pe lângă omletă și porridge (un fel de terci, seamănă mult cu grișul cu lapte din copilărie, dar este mai fluid). Plecăm apoi la mișcare, pe ghețar până la net (pentru norocoși, eu tot nu am, vorbesc acasă și scriu mesaje de pe telefonul lui Justin). Ne cățărăm pe un mare bolovan, ca să facem puțin stretching, cu Chogolisa în fundal…

Între timp apar și Flor, Mario și Ali, au reușit să ajungă în Tabăra 2 de la GI, după mai multe încercări, porțiunea abruptă din ghețar este foarte crevasată și periculoasă. La prânz primim pizza 🙂 ornată cu brânză italiană autentică (de-a lui Mario, evident).

Colegul nostru Mario Vielmo, italian, este un obișnuit al altitudinii, are urcați 11 optmiari, urmează Gasherbrum I (la a 3-a încercare), Shishapangma și Nanga Parbat. Plin de tabieturi, după 25 de ani de expediții la altitudine. Ca și amicul lui italian Marco Confortola, călătorește cu nenumărate butoaie, pe care le trimite în general cu transport cargo în Nepal sau Pakistan; în această expediție avea 6, plus o geantă mare, pline cu cele mai ingenioase și utile obiecte. Ca de exemplu un lighean de plastic roșu, pe care l-am împrumutat și eu pentru spălat rufe (mult mai comod decât într-un butoi mare tăiat la mijloc oferit de localnici) și pedichiură, un duș portabil, o pătură, și câte și mai câte. Fabulos, mai ales la un bărbat să vezi atâtea obiecte…nu mi-ar fi trecut vreodată prin cap să iau un lighean cu mine, care de fapt este atât de util! Altă învățătură pentru dățile următoare.
Am fost de mai multe ori în vizită și la Marco Confortola, care este singurul client al agenției respective. Ordine și curățenie, m-a impresionat faptul că în sala lui de masă trebuie să te descalți la intrare; Justin mi-a povestit că în expediție la Makalu, unde au fost împreună, într-o zi de pauză, a scos toată bucătăria afară și i-a pus pe nepalezi să facă curățenie bec!
Luni 12 iulie
Astăzi este tot zi de pauză, după micul dejun spăl și clătesc în râul ca gheața rufele, refuz să merg iarăși la o plimbare. Apoi urmează ceva minunat, ascult împreună cu Jan ore întregi muzică din playlist-ul lui, eu neavând așa ceva. A fost extraordinar. Mult rock, pop, ceva jazz. FABULOS!!! Am descoperit acolo, pe niște ghețari izolați, la capătul lumii ca să zic așa, Diamonds and Rust a lui Joan Baez…ce versuri, ce melodie…
După masa de prânz urmează ceva odihnă, apoi iar bagaje. Un rucsac plin cu costumul și mănușile de puf, mâncare, geluri și gaz.
Prognozele tuturor arată 3 zile de ninsoare între 10 și 40 cm, urmate de 3 zile de vreme bună, așa că hotărâm să mai așteptăm și să profităm ca să ne refacem forțele. După cină ne reunim cu toții la ascultat muzică, tot rock: AC/DC, Queen, Deep Purple. Aflu că Jan a cântat la pian o mare parte a vieții lui, vreo 20 de ani! Mi-e foarte dor să ascult operă, data viitoare o să includ în playlist, musai. O zi minunată…
Marți 13 iulie
Ninge toată noaptea, plus o bună parte din zi; am decis foarte înțelept să nu urcăm. Total diferită această expediție față de cea din 2019, alte condiții de vreme, chiar dacă la același munte. Dacă atunci a nins doar câteva zile în 6 săptămâni, acum ninge aproape zilnic, sunt doar câteva zile în care este soare și vreme bună. Pe lângă ninsoare, avem și vânt puternic; ne fixăm solid corturile, ca să nu zboare…

Astăzi stau mult în cortul meu la citit și ascultat muzică (tras cu urechea la ce ascultă Flor în cortul ei, multă operă) până seara, după cină; e noapte afară și continui să îmi bucur sufletul.
Miercuri 14 iulie
Toată noaptea respir greu, ca un oftat prelung, caut mereu să înghit tot mai mult aer, care nu este suficient. O grămadă de gânduri rele despre traverseul spre vârf. Odihnă puțină, stresul își spune deja cuvântul, în așteptarea momentelor tot mai grele pe care le anticipez.

Facem o plimbare până la locul cu net (pentru norocoși), apoi, după masa de prânz, mergem într-o vizită de curtoazie la Marco (cu un păstrăv afumat cadou), în cortul lui de masă ordonat și dichisit, dar în care stă singur. Apar și 3 colegi de la agenția lui Ali Saltoro, nemții Corinne și Moritz alături de estonianul Johan, pilot de avion în viața de zi cu zi. Corinne este arhitect, prietenul ei este inginer de motoare de avioane. Au toți în plan să urce întâi GII și apoi GI, au venit la Marco să discute despre corzile fixe de care se ocupă cei 2 italieni, Mario și Marco. Stăm într-un mare frig acolo în cortul acela foarte curat, la întoarcere mă bag direct în sacul de dormit (alt avantaj în bila noastră frumoasă este că avem o aerotermă și este acceptabil de cald, mai ales seara).
Înainte de cină au loc niște discuții foarte neplăcute între Mario și cei 2 polonezi, la care asistăm toți, legat de etica folosirii porterilor de altitudine, de banii pe care ar trebui să-i dea cei care vor folosi corzile puse de ei la GI, de calitatea corzilor puse de ei comparativ cu cele ieftine și proaste pe care le folosim noi la GII. O discuție grea, care îmi lasă un gust amar. Doar ascult, nu intervin deloc, de altfel consider că nici nu e treaba mea.
Urmează altă veste neplăcută, aflăm că un profesor de la Școala militară absolvită de Taimoor (ofițerul nostru de legătură, o persoană foarte decentă, optimistă și cu mult bun simț, școlit în limba engleză), de o vârstă apropiată de a lui, a fost ucis în misiune astăzi. Taimoor este șocat, stă cu noi la cină și privește în gol, cu ochi pustii. Efectiv nu am ce să spun, ce să fac, multă durere și disperare citesc pe fața lui. Ar fi putut fi și el în locul lui…
Joi 15 iulie
Dorm foarte bine toată noaptea, deși aud multe avalanșe curgând. Este normal să se întâmple așa, după atâta ninsoare. Polonezii au plecat, am rămas pe moment doar 5 în Tabăra de Bază. La micul dejun beau un cocktail delicios de-al lui Flor cu scorțișoară, curcuma și alte mirodenii, lapte și miere. Flor are o pungă întreagă plină cu tot felul de minuni, shake-uri de diferite culori, condimente, ghimbir crud și confiat și câte și mai câte. Mi-am propus să mă ocup și de capitolul acesta data viitoare, o să scotocesc în toate magazinele de profil, sper să existe și în România.
După micul dejun spăl niște haine și le clătim la râu, apoi ne spălăm cu toții pe rând. Nu putem pleca la vârf murdari… 🙂 . Urmează relaxarea cu multe creme, mască de față, deh, treburi femeiești, de aceea la mine în cort miroase mereu foarte bine 🙂 .
Vremea este în sfârșit frumoasă, cald și soare, așa arată prognoza până marți dimineața.

Flor ne face cadou Coca Cola la masa de prânz (deși acasă beau foarte rar, doar la doză, acolo este așa un lux și un răsfăț să bei din când în când o Coca Cola rece, chiar și la sticlă de plastic este minunată…), noi împărțim 2 păstrăvi afumați. Discutăm mult cu ea, aflăm diverse lucruri despre Peru, unde nu am fost încă: circuitul Inca de 3 săptămâni, 4000 (!!!! da, nu e greșeală) de soiuri de cartofi, Cordiliera Blanca, Alpamayo. Mă delectez mai târziu cu muzica de operă ce se aude în surdină din cortul ei, divin…
Reorganizez iarăși bagajul, renunț la pantalonii de tură și la geaca de Goretex, o să plec doar în salopeta Rab, cu geaca groasă de puf tot Rab peste; în Tabăra 1 mai am un polar și salopeta de puf pentru vârf; toate acestea pentru a lua strictul necesar sus pe munte, nimic în plus.
Astăzi luăm cina devreme, la ora 18, pentru că la ora 23.30 vom primi un ceai cald și apoi plecăm.
Vineri 16 iulie
În cele 3 ore de somn visez tot felul de treburi nasoale, era și de așteptat, la câtă presiune psihică am. La ora 24 plecăm pe ghețar în formula obișnuită de 4, eu cu Justin și Jan cu Zakir. Ghețarul este tot mai accidentat, găsim greu urme, dar ne mișcăm foarte rapid, de data aceasta ajungem în doar 4 ore în Tabăra 1.

Încercăm să ne încălzim în cort, mai ales la picioare, topim zăpadă pentru etapa următoare de drum și la ora 5 dimineața ieșim din cort, legați cu toții în coardă. Suntem singuri, toată lumea din Tabăra 1 a așteptat să plecăm noi primii ca să batem urme, au ieșit din corturi la 2 ore după ce am plecat. Durează o oră întreagă până reușim să găsim un drum printre crevasele uriașe și să ajungem la baza peretelui. După toate acele zile de ninsoare, toate urmele s-au șters și noi suntem primii care urcă către Tabăra 2.
Suntem la începutul crestei „Banana Ridge”, cu zăpadă mare și zero urme. Justin urcă primul și bate urme chiar pe un traseu de avalanșă, în drumul nostru adică, și ajunge la prima coardă, îngropată, pe care o scoate din zăpada înghețată.

Panta este mare, a plecat fără rucsac, coboară să îl recupereze. Este clar că ne așteaptă o zi grea…

Zakir preia sarcina de a fi primul și de a bate urme, face asta până la serac, apoi ne ajunge din urmă alt porter de altitudine, Mohammad, cu clienta lui americană. Zakir și Mohammad sunt 2 eroi, vor bate urme până sus. La serac ne oprim, mănânc un gel și un activator, după aceea va fi tot mai dificil și efortul tot mai mare.

Rucsacul este foarte greu și efortul uriaș, deja s-a încălzit. Ne mișcăm cu toții într-un ritm lent și reușim să ajungem în 6 ore în Tabăra 2, Mohammad primul, urmat de noi 4. După noi sunt cam 25 de persoane, aglomerație foarte mare pe corzile fixe coreene de calitate îndoielnică. Mă bucur că suntem în față, este destul de periculos să fie așa traffic jam pe bietele corzi.

În Tabăra 2 surpriză, toate corturile sunt îngropate în zăpadă, unele distruse complet (rupte de la greutatea zăpezii). Super obosiți, ne apucăm să dăm la o parte cu grijă zăpada de pe cort, ca să ne facem loc înăuntru.

Din păcate reușesc, neintenționat, să agăț cu bocancul și să calc pe un băț, îl strâmb destul de tare. Momente tensionate în echipă 🙂 . În următoarele ore apare restul lumii aici, tabăra este plină, sunt corturi peste tot în acest mic spațiu plat. Reușesc să ațipesc vreo oră, odihnă care îmi prinde foarte bine, după 12 ore de efort continuu. Restul zilei încercăm să ne conservăm cât mai bine energia și să ne hidratăm, sunt conștientă că este doar începutul.
Sâmbătă 17 iulie
Reușesc să dorm cât de cât în timpul nopții, deși mă trezesc de multe ori. Dimineața ne mișcăm în reluare, reușim să strângem toate bagajele, inclusiv cortul și plecăm spre Tabăra 3 în jur de 9.30 (ultimii, în loc de primii ca în ziua precedentă).

Nu am energie deloc și rucsacul greu din spate nu mă ajută deloc! Iau 3 geluri plus amino plus activator pe drumul ăsta, ceea ce îmi produce o foarte mare greață și senzație de vomă. Cu toate aceste ajutoare, m-am mișcat foarte încet. Este și cald, chiar dacă sunt doar cu salopeta de polar. Pe scurt ajungem în Tabăra 3, situată la altitudinea de 7.000m, în 5 ore și un pic și eu sunt efectiv epuizată. În prima bucată de drum a urcat și Iulian cu noi, dar el s-a întors. Tabăra 3 este plină de corturi, alpiniști și echipament. În aer este o mare trepidație, palpabilă, mai sunt doar câteva ore până vom pleca cu toții (sau măcar o parte) mai sus, spre 8.000m.

Vecinii și amicii noștri Jan și Zakir au ajuns înaintea noastră și au deja cortul minune instalat, așa că, la sugestia lui Justin, mă bag în cortul lor să mă odihnesc. Deși am abandonat coechipierul și l-am lăsat singur să monteze cortul și să așeze echipamentul, cred că a fost o foarte bună manevră strategică, pentru că am dormit o oră și m-am trezit alt om! Îmi aduc aminte că în 2019 nu am fost la fel de inspirată când am ajuns în Tabăra 3 cu grupul mare care se pregătea de vârf, nu m-am odihnit și seara nu am avut energie să plec mai sus. Sper ca de data aceasta să fie altfel, starea mea fizică și psihică este complet diferită.
Vorbesc acasă la telefonul prin satelit dar nu le spun că urmează să plecăm la noapte, ca să nu-i stresez suplimentar.

Aranjez toate lucrurile în cort și ne băgăm în saci, eu îmbrăcată pentru prima dată în costumul pentru vârf. Respir destul de greu dar încerc să mă foiesc cât mai puțin, ca să-l las pe Justin să doarmă. Este imposibil să dorm, emoțiile pur și simplu mă copleșesc.
VA URMA!
No Comments