
17 nov. 5. Prima Rotație de Aclimatizare
Miercuri 3 iulie
Suntem la 6.000m, pe platoul uriaș al Taberei 1, începem etapa următoare.
La ora 6 ne activăm, începem să facem apă și să bem, la ora 7 apar Natalia și Saul, cu toate bagajele strânse. Ceea ce facem și noi, în 2 ore reușim să plecăm.
Mergem legați în coardă, așa este cel mai prudent pe ghețar. A fost destul de greu; prima porțiune pe platoul uriaș, cam o oră și jumătate, apoi abrupt pe ghețar, ocolind crevasele.
Într-una am și reușit să cad…pe porțiunile foarte înclinate făceam câțiva pași, apoi mă opream câteva secunde pentru odihnă, plus pauze la fiecare 30 de minute.
La un moment dat am scos și MSR-ul și am topit gheață, ca să ne hidratăm. După ora 8, căldura este năucitoare, până în jur de ora 18, când apune soarele. Sunt arsă tare la nas din ziua precedentă, azi am încercat să-mi pun cremă din belșug doar pe nas și în rest să fiu complet acoperită. Cu chiu cu vai, la ora 13.30 ajungem pe alt platou uriaș, la 6.500m, în Tabăra 2 de la Gasherbrum I.
Este foarte larg, vârful Gasherbrum I este chiar sub noi, pare foarte aproape, firește că e doar o iluzie. Se vede și Gasherbrum II, din alt unghi, pare la fel de aproape.
În toată tabăra sunt doar 3 corturi, unul polonez și celelalte 2 ale echipei coreenilor (echipă mare, cu mulți sherpa și câțiva clienți). După ce ajung și Natalia cu Saul, ne înghesuim toți 4 în cortul lor, pentru mâncare și odihnă.
Montăm și noi cortul, facem apă, vorbesc acasă și apoi încercare de somn. A fost o zi grea, sunt foarte obosită.
Dorm în mare înghesuială, mă foiesc pe toate părțile, senzația de sufocare mă însoțește permanent, evident din cauza altitudinii. Avem o problemă și cu denivelările de zăpadă de sub cort, pe care Justin a tot încercat să le niveleze.
Joi 4 iulie
Mâncăm toți 4 niște paste cu brânză, o singură porție uriașă de mâncare liofilizată, pe care nu reușim să o terminăm!
Planul este să urcăm câteva sute de metri o pantă înclinată, spre Tabăra 3, dar bate vântul și nu mă simt prea bine. Așa că strângem tot calabalâcul și plecăm în jos. Natalia și Saul hotărăsc să mai rămână încă o zi acolo.
Am coborât cu mare atenție, mai ales la cele 6 crevase de traversat. Ajungem pe platou în Tabăra 1 într-o oră și jumătate.
Capul începe iar să mă doară, m-a chinuit și în timpul nopții, așa că în cele din urmă iau un ibuprofen. După ce ciugulesc ceva, iau sticla în brațe și scriu în jurnal. Toată ziua înseamnă hidratare și odihnă, vag ceva mâncare.
Dorm profund toată noaptea, începând cu ora 19 adică, până dimineață la ora 6; mă trezesc doar o dată și folosesc sticla pentru pipi (este o sticlă de 1 litru de plastic, tăiată în partea de sus, de mare ajutor în cort). Am picioarele reci și aud vântul șuierând, dar cumva reușesc să mă odihnesc.
Vineri 5 iulie
Dimineață la ora 7 vin în cort 2 sherpa foarte puternici, Nurbu și Sanu. Îi cunoaștem de pe trek, sunt cu un singur client chinez; în Tabăra de Bază suntem vecini cu corturile. Discută cu Justin despre montat ruta spre Tabăra 2 de la Gasherbrum II, el își face imediat bagajele și la ora 8 pleacă, echipa este mai mare.
Am un moment de panică deoarece mai avem de mâncare doar o bucată mică de babic; îi spun despre problema mea lui Nurbu Sherpa, care îmi aduce imediat o pungă mare de spaghete cu legume și o supă la plic, ceea ce mă liniștește. Deși acasă de multe ori nu mănânc nimic o zi întreagă, fără să am nici o problemă, aici, la 6.000m, percep complet altfel această situație! Îmi aduc aminte că la Aconcagua, înainte de vârf, s-a întâmplat la fel, doar că atunci eram 4, am râs mult pe acest subiect, alta a fost percepția. Acum sunt singură în cort la 6.000m și presiunea psihică este cu totul alta.
Între timp vin de jos Maria și Denis (ea se simte tot rău, cu dureri lombare); puțin mai târziu, de sus, Natalia și Saul. Fac un mare bagaj pe care îl îngroapă lângă cortul nostru și în jur de ora 11 pleacă spre Tabăra de Bază.
De 3 ore urmăresc din cort ruta spre Tabăra 2, este o pantă abruptă numită ”banana ridge”, pe care se văd 11 oameni (apoi 10, Don Bowie se întoarce destul de repede) cum urcă încet, ca niște mici puncte negre.
Îmi revin în minte descrierile din ”Păianjenul Alb” al lui Heinrich Harrer, când localnicii priveau cu binoclul din sătucul de la poalele Eiger-ului încercările nereușite de a urca înfricoșătoarea față nordică a acestui munte, cu toate tragediile aferente. Privesc și eu acum din cort spectacolul de pe ”banana ridge”.
Justin se întoarce, au reușit să monteze corzile până aproape de Tabăra 2, mănâncă bucuros din spaghetele de care am făcut eu rost și adoarme imediat.
Când se trezește, încerc să îl conving să coborâm după-amiază spre seară din Tabăra 1, deși Maria și Denis ne sfătuiesc să nu facem asta, să așteptăm să plecăm împreună noaptea la ora 4.
Din păcate, gândul să mă scol iarăși în toiul nopții și lipsa mâncării au contribuit la decizia mea fermă de a nu aștepta noaptea pentru coborâre. Hotărâre pe care o regret și acum, scriind în fața laptopului…Justin nu a insistat foarte tare să rămânem, așa că la ora 16.30 plecăm, a durat cam 3 ore întoarcerea.
Prima oră a fost rezonabilă, ceva căldură dar nu extrem, am văzut o avalanșă uriașă al cărei suflu a întunecat cerul (de la praful de zăpadă) și ne-a ajuns și pe noi. După care a început coșmarul. Un traseu care nu a avut nici o legătură cu cel pe care îl făcusem cu 4 zile în urmă. Zăpadă moale, totul se prăbușea în jur, milioane de crevase, nu îmi aduc aminte de câte ori am căzut (cu un picior, ambele sau până la brâu), de cel puțin 10 ori. Justin a căzut și el de multe ori, și acum îmi zice, mai în glumă mai în serios, că am vrut să-l omor…Am traversat vreo 10 lacuri, care nu existau când am urcat. Complet de nerecunoscut! Am fost stresată maxim, normal în acele condiții. Numai zăpadă moale sub care erau crevase, timp de 2 ore. Nici un moment mai ușor, până când am ajuns în Base Camp.
Am mers cu forța la masă și la socializare, când am intrat și am salutat s-a lăsat o tăcere totală (ulterior am realizat că toți de la masă coborâseră tot așa, ba chiar la vremea prânzului: turcii cu Uta, Natalia cu Saul chiar înaintea noastră cu câteva ore; după câteva zile, Saul mi-a mărturisit că a stat blocat o oră într-o crevasă, încercând să iasă). Am mâncat toți în tăcere, mie îmi tremurau încă picioarele și mâinile din cauza stresului și efortului intens. Ce să mai zic în plus…mare tâmpenie am făcut, mare experiență am acumulat.
După masă reușesc să vorbesc acasă, aveam nevoie să îi aud. Apoi somn profund toată noaptea, cald și bine în sac, mi-am dat jos și pufoaica, așa îmi era de cald.
Sâmbătă 6 iulie
Mic dejun, spălat haine, ordine, citit, prânz, vorbit iar acasă, vorbit cu Maria și Denis, citit, discuții, cină, vorbit cu Tunç. Zi de odihnă și refacere.
Am observat că încep să albesc. Înainte de Pakistan, aveam doar câteva fire albe, dar acum părul cade în smocuri, din ce în ce mai albe. La primul meu optmiar, albesc. Oare de ce… 🙂
După-amiază pe la ora 17 fac și duș, senzația este minunată. Îmi pun după căciulița gri de lână de la Merinito să îmi țină de cald, este moale și pufoasă, îmi place foarte mult.
Duminică 7 iulie
Azi-dimineață, la mic dejun, Jamal a gătit gogoși!!! Foarte bune, am mâncat multe, mare confort psihic pentru mine să mănânc ceva bun.
Imediat după, am văzut o mare avalanșă de pe unul din munții aflați de cealaltă parte a ghețarului. Uriașă. Suflul a ajuns până la noi, pudra de zăpadă a întunecat cerul și a acoperit corturile. Absolut impresionant.
Tunç îmi arată unul din munții de lângă noi, este Chogolisa, 7.668m. Locul de unde a plecat dintre noi Hermann Buhl, căzând cu o cornișă în drumul spre vârf, în 1957.
Nu pot să nu fac o paranteză. Hermann Buhl este unul dintre cei mai mari alpiniști din istorie, pionier al alpinismului de altitudine, primul care a urcat, solo și fără oxigen suplimentar, pe Nanga Parbat 8.126m în 1953; a realizat în echipă prima ascensiune a muntelui Broad Peak 8.051m. O legendă…privesc de jos, dincolo de ghețari, fața aproape verticală a muntelui unde și-a pierdut viața. Există o fotografie faimoasă, ultima, făcută de Kurt Diemberger, partenerul lui de ascensiune pe Chogolisa (foto: alpenverein.at)
După mic dejun și avalanșă, plecăm împreună, eu și Justin, în vizită la Nurbu cu un mic cadou (mulțumire pentru ajutorul dat sus pe munte, doar că este și el plecat), apoi pe cărare, părăsim Tabăra de Bază. În preajma unității militare din apropiere, situată pe ghețar, găsim 2 trunchiuri de bambus pe care le cărăm înapoi, avem nevoie de ele (fragmentate pe bucăți) ca să fixăm cortul în taberele superioare.
Bucătarul ne disperă cu mâncarea, avem tone de orez, ceva legume fierte, paste, o supă chimică și muuult dal (adică linte, e amabil și ne oferă proteină zilnic!).
Azi am scos la prânz din rezerva pentru altitudine niște slănină și am împărțit tuturor (cu excepția lui Tunç care e vegetarian și a 2 musulmani) și măsline înainte de cină. Marfă bună, de acasă…regret enorm că nu am luat în plus vreo 20 de kg de mâncare, prețul ar fi fost infim pe lângă confortul pe care l-aș fi avut aici, la capătul lumii!
Toată după-amiaza citesc, relaxare mare psihică.
La cină surpriză, din nou orez, ghiveci de legume și dal, of of of 🙂 .
Turcii împreună cu Uta pleacă la noapte spre vârf la Gasherbrum I. Atmosfera în cortul de masă este mult mai destinsă, pe măsură ce ne cunoaștem mai bine. Aflu printre altele că Saul a studiat și teologia.
După cină și îmbrățișări, mă retrag la citit în sacul de dormit.
VA URMA!
No Comments