2. Askole – Tabăra Goro

2. Askole – Tabăra Goro

Sâmbătă 22 iunie

Prima dimineață în cort vine cu un somn profund, în ciuda foielii permanente din timpul nopții. Nu aud ceasul sunând la ora 6, reacționez de-abia la 6.15. Împachetăm gențile mari, deja murdare deoarece au stat deasupra pe mașina de teren, în saci, pentru a putea fi transportate pe măgari și, după micul dejun, plecăm spre prima destinație a trekking-ului, Tabăra Jula, la 3.200m.

Tot drumul, în aproape fiecare zi, am fost însoțiți de soldați ai armatei care se duceau către unitățile lor militare. Aspectul lor era cel puțin hilar, cu excepția mitralierelor foarte reale pe care le țineau pe umăr…

O porțiune am mers pe curbă de nivel, apoi pe valea largă a unui fluviu uriaș (Braldu, care are originea chiar din marii ghețari: Baltoro, Godwin-Austen, Abruzzi); în jur sunt culmi stâncoase și abrupte iar în planul doi vârfuri cu zăpadă, mai înalte – estimez că de 6-7.000m.

Râul este foarte vijelios chiar și pe teren plat, îl traversăm pe poduri plutitoare în 2 locuri; mergem printre bolovani rotunzi și mult nisip, apoi urcăm ușor tot pe curbă de nivel și, după 6 ore, ajungem în tabără, doar noi 4, 2 porteri și bucătarul. Fără bagaje, fără ghid, fără haine (avem doar rucsacii în spate, cu pachețelul pentru prânz, 1 litru de apă, pufoaica subțire, crema de soare și cam atât).

Am ațipit o oră la umbra unui copac! Pe rând, în câteva ore, apar scaunele regizorale, o farfurie cu cireșe delicioase pentru toți, termosurile și ceaiul – așa că încep hidratarea.

Justin se plimbă prin tabără și găsește un grup de porteri care își pregăteau cina: un aluat copt pe plită făcut din apă cu făină, tradițional, numit chapati. Este tot ce mănâncă seara, în ciuda efortului uriaș pe care îl fac. Am vorbit cu ei, i-am filmat, le-am dat un strugurel și o cremă de soare. Știu că așa e viața lor și e o lungă discuție de ce așa și nu altfel, și că ei sunt bucuroși de fapt că muncesc pentru că astfel își pot întreține familiile numeroase, dar tot m-a strâns în spate…cară 25 de kg (nu 50 ca în Nepal).

Trimit mesaj că sunt ok acasă de la Spot Gen (aparatul achiziționat pentru expediția aceasta, un fel de pager, de la care pot trimite mesaje: ok sau track-ul GPS sau SOS) și chiar sms (cu cuvinte, de la Garmin-ul lui Saulius). Telefonul nostru prin satelit încă nu este activ, va funcționa peste câteva zile.

După câteva ore ajung doar corturile, fără gențile în care aveam sacii de dormit; sunt foarte impresionată că bucătarul ne-a gătit cina într-un cort al unei alte companii, apoi ne-a împrumutat și sacul lui de dormit, explicându-ne că noi suntem oaspeți! Fără să mă spăl sau să mă schimb, mă bag în sacul lui de dormit; bagajele ajung tocmai la ora 23, urmând după aceea aranjatul lor.

Duminică 23 iunie

Somnul a fost doar până la 6.30, când, într-o mare goană, ne-am echipat, mâncat, strâns bagajele și, în ploaia măruntă, am plecat la ora 8 spre destinația următoare, Tabăra Paju, situată cam cu 300m mai sus.

7 ore de mers prin soare puternic (ploaia a încetat imediat); nu am fost inspirată să folosesc cremă pe mâini și nici mănuși (a lipsit din echipament o pereche de mănuși subțiri pentru astfel de situații); soarele m-a văzut și pe gât, o fâșie subțire între bluză și buff, pe față la fel, deși am folosit crema de vreo 4 ori.

Așa au debutat arsurile, pe mâini chiar cu bășici cu lichid (arsură gradul I), a fost prima dată când am pățit așa ceva. Până la ora 15, când am ajuns la Paju, eram executată. Restul expediției, peste acest prim eveniment, s-au adăugat rânduri rânduri de alte arsuri, deși ulterior am fost atentă să folosesc mereu cremă. La peste 6.000m soarele puternic și efectul de lentilă din cauza gheții au fost o mare problemă.

Am parcurs drumul tot pe malul fluviului, cu nesfârșite pietre, nisip, plante și apoi încet încet mai sus. Munți nu prea am văzut, fiind acoperiți de nori.

Bagajele au ajuns aproape o dată cu noi în tabără, așa că bucătarul ne-a făcut repede o supă din care am mâncat pe loc 3 porții…după multe ceaiuri și cafele m-am și spălat, ceea ce mi-a schimbat instant starea de spirit! La cină, surpriză maximă, cartofi prăjiți, yuppiii… 🙂

Luni 24 iunie

A fost zi de pauză, necesară pentru aclimatizare. Somn, spălat haine, uitat la porteri care potcovesc caii, o plimbare de câteva ore, vorbit în sfârșit acasă (s-a deblocat telefonul) iar la cină foarte foarte multă mâncare; mi-am dat seama că va urma o zi grea, de fapt vor urma numai zile grele doar că nu știam atunci.

Marți 25 iunie

Dimineața micul dejun este la ora 6, plecarea la ora 7. Urmează o zi lungă, peste 20 de km, o bucată pe malul râului, apoi intrăm pe morena ghețarului, pe care tot mergem până la ora 15, adică 8 ore de mers.

Este vorba de ghețarul Baltoro, unul dintre cei mai mari din lume (în afara celor de la Poli), cu o morenă cam de 1 km lățime, străjuită pe ambele părți de vârfuri tehnice celebre printre iubitorii de munte, pe care le vom vedea pe rând: Trango Towers, Muztagh Tower, Masherbrum, Laila Peak și tot așa lista continuă! Sute de lacuri glaciare, bolovani de la uriași până la nisip, nenumărate râulețe, cascade, pietros și prăfos.

A trebuit să trecem un râu mare și extrem de rece; Justin a trecut cu ambii rucsaci, desculț, cu adidașii în mână, iar eu am trecut pe spatele unui porter (suma de 200 de rupii a fost infimă pe lângă riscul unei cistite)!

Din păcate, imediat după ce am traversat acest râu, pe teren plat și nisipos, am călcat strâmb și mi-am sucit glezna stângă. Am mișcat-o apoi în toate direcțiile, am masat și scuturat piciorul și am continuat să merg cam țopăit pe bolovanii din ce în ce mai mari, încă 3 ore, cu mare grijă și durere la fiecare pas.

Ajungem în Tabăra Urdukus la 4.200m, încă este soare așa că ne relaxăm; suntem doar 3, eu, Justin și Natalia (Saulius a rămas în urmă să facă fotografii profesionale). Eu am timp să stau la soare și să scriu în liniște în jurnal.

Corturile ajung 3 ore mai târziu; când dispare soarele, ne înghesuim ca sardelele toți 3 pe un izopren ca să ne încălzim, apoi ne mutăm în singurul cort existent, unde am cam înghețat, fără hainele de puf. Saul ajunge târziu, în jur de ora 8, era deja întuneric. După ce ajung bagajele, iau un ibuprofen, masez glezna umflată cu cremă și sper să fie bine a doua zi.

Deși astăzi am mers deja pe morena ghețarului, situată central, această tabără este pe o culme muntoasă într-o laterală, astfel am avut corturile tot pe pământ. Cu toate acestea, noaptea este friguroasă, pentru prima dată umflu salteaua (în zilele precedente am folosit doar 2 izoprene).

Miercuri 26 iunie

După micul dejun, plecăm la ora 8 spre Tabăra Goro, la 4.300m, unde ajungem după doar 6 ore, zi mai lejeră deci. Am asistat pe drum la un fapt care m-a impresionat mult, la una din multiplele traversări de râuri și crevase, animalele care cară cam 80 de kg în spate au trecut prin apă. Un catâr a căzut și nu a reușit, oricât a încercat, să se ridice, probabil încărcătura s-a udat și s-a făcut și mai grea. Mai mulți porteri și Justin au sărit să elibereze bagajul din spatele bietului animal, a fost extrem de dificil să facă asta.

În tot timpul acesta, catârul se zbătea în apa extrem de rece și destul de adâncă. După ce au reușit să dezlege sacii și să elibereze animalul, a fost nevoie de mai mulți oameni să o miște, așa era de grea. Iar catârul era speriat și tremura, m-am abținut cu greu să merg să îl mângâi.

Pe drum am găsit și un cal alb mort recent, cred că folosesc animalele efectiv până mor (de altfel și la dus și la întors am dat peste multe animale moarte și abandonate acolo, în drum). Tristă soartă…în fiecare tabără, imediat după ce ajung, sunt eliberați de încărcătură și apoi li se dau niște săculeți prinși cu sfoară și trecuți după cap, plini cu mâncare. Credeam că fân și paie, dar azi am văzut că au și ovăz. În tabăra de azi au dus toate animalele la marginea morenei, unde este pământ cu iarbă, ca să pască. Este tulburător acest contrast, grija pentru ele cât sunt în viață și le pot folosi, și cum le abandonează acolo unde mor…

Am dureri la gleznă, este foarte umflată, așa că îmi aplic gheață la locul faptei și chiar îmi introduc piciorul cu tot cu gleznă în reprize de câteva minute într-un pârâiaș ”rece ca gheața” (doar sunt pe un ghețar, normal că e rece ca gheața…) am simțit că îmi cad degetele!!!!

Este prima tabără în care nu mai există toalete amenajate, așa că am făcut o plimbare lungă pentru puțină intimitate.

Porterii au reușit să ajungă o dată cu noi, au instalat corturile rapid, bucătarul ne-a făcut repede o supă, am și ațipit după. La cină ne amuzăm copios toți 4, deoarece am primit supă, cartofi prăjiți cu usturoi (răsfăț maxim deci, pentru mine cel puțin) și apoi un bol mare cu dal pakistanez (mâncare tradițională, o fiertură de linte).

Eu și Natalia am mâncat, dar băieții au tot așteptat și altceva pe lângă linte, poate pui, sau orez, sau cine știe. Dar ghinion, a fost doar lintea, din care resemnați au început și ei să mănânce…

Este prima noapte pe ghețar. Frig, chiar și cu saltea, am pus peste sac și geaca de puf spre dimineață. Noaptea pe la 1 a trebuit să ies din cort, cerul m-a lăsat iar fără replică, milioane de stele și Calea Lactee foarte vizibilă. Fabulos.

VA URMA!

No Comments

Post A Comment