Jurnal Gasherbrum II 2019 A noua parte: Ultimele Peripeții

Jurnal Gasherbrum II 2019 A noua parte: Ultimele Peripeții

Această parte are doar câteva poze, telefoanele tuturor erau descărcate, am făcut câteva jos și am găsit pe net altele. Rămâne doar mărturia scrisă…

Joi 25 iulie

La ora 3 ne trezim, ne pregătim repede și încep vizitele la Saul, să îl trezesc. Este slăbit, îi dau să bea ceai. Totul decurge extrem de încet la el, fac nenumărate drumuri și îl ajut cu diverse. La noi, restul, a fost mult mai ușor, ne-am strâns doar sacii de dormit. Saul lasă un mare pachet pe o mușama roșie. Atât eu cât și Justin am fost șocați de greutatea rucsacului lui cu care a fost în Taberele 2 și 3, pe care îl cărase Justin în dupăamiaza trecută când l-a adus jos pe Saul, aproximativ 20 kg!!! Foarte, foarte mult pentru altitudine mare, motiv de oboseală și epuizare. Avea în el nenumărate electronice: încărcătoare, DSLR, diverse accesorii pentru aparatele foto. L-am convins cu greu să lase sus o parte din rucsac, ar fi fost bine să îl lase pe tot, mai ales că el de-abia se mișca iar noi eram fiecare cu un rucsac gigant, cu tot echipamentul adus sus în mai multe rânduri. Pe scurt, după multă frăsuială, de-abia la ora 4.30 reușim să ne urnim către Tabăra de Bază.

În primul sfert de oră realizăm că Saul de-abia se mișcă, face câțiva pași și apoi se oprește. Îi articulez acolo pe ghețar o injecție cu dexametazonă și, după vreo jumătate de oră, începe să meargă o idee mai rapid, în condițiile în care Justin i-a luat rucsacul și l-a pus transversal PESTE rucsacul lui propriu, oricum uriaș. Noi toți cărăm jos tot echipamentul de pe munte: corturile, echipamentul de puf pentru altitudine, fiarele, gunoiul rezultat după atâtea zile de stat pe sus. Încet, încet începem să coborâm, întâi pe partea mai lină a ghețarului. Durează o oră și jumătate să ajungem la căderea de gheață, deja suntem în întârziere.

Problema majoră este că, la una dintre ultimele crevase de pe porțiunea aceasta mai puțin abruptă, pur și simplu mă blochez. Crevasa este foarte deschisă, adâncă, lată și mi se pare imposibil de trecut. Justin trece dar eu mă opresc. Probabil creierul meu refuză să proceseze ce are de făcut. Natalia și Saul sunt mult în urma noastră, Justin începe să facă presiuni să trec, asigurându-mă că o să mă tragă el cu coarda. Evident, trebuie să fac ceva. Sar, însă aterizez exact pe glezna stângă, cea cu entorsa. Simt o durere insuportabilă, supraacută, încep să țip și să plâng, foarte nervoasă fiind, pentru că Justin a tras prea brutal coarda. O mică-mare dramoletă acolo la mijlocul ghețarului. În primele minute cred că mi-am fracturat ceva, nu mă pot mișca și durerea mă paralizează. Îmi vărs nervii asupra lui Justin, pe care cumva îl găsesc vinovat asupra acestui nefericit incident 🙁 .

Ajung și Natalia cu Saul acolo, cred că Saul este bucuros că are puțin timp să se odihnească…la fiecare 5 minute tot drumul până acolo s-a oprit să tușească și să se odihnească.

În urma acestui ”eveniment”, Justin îi înapoiază rucsacul lui Saul și îl ia pe al meu. Eu vreau să scot bocancul ca să-mi relaxez puțin glezna, dar Justin mă oprește, o idee foarte bună de altfel (cred că bocancul foarte înalt și rigid a împiedicat apariția unei fracturi). Iau 2 pastile de ibuprofen forte, mă ridic și, șontâc-șontâc, încep să merg șchiopătat. Din fericire nu mai sunt crevase late până la porțiunea înclinată. Undeva în jurul orei 6.30 ajungem la icefall, Justin îmi înapoiază rucsacul (porțiunea care urmează este foarte accidentată, înclinată, fracturată și plină de crevase adânci) și începe calvarul. Tot traseul este mult mai crevasat și friabil, drumul imposibil de intuit și găsit. În jurul orei 8 zăpada s-a înmuiat, a fost un coșmar. La un moment dat piciorul a amorțit, mai simțeam doar săgeți dureroase adăugate. Ne oprim de câteva ori să ne odihnim, suntem epuizați amândoi. Saul și Natalia rămân în urma noastră, dar în situația dată, cu piciorul meu, am vrut doar să coborâm cât mai repede de pe ghețar. După multe multe chinuri, în jur de ora 9.30 ajungem în Tabăra de Bază.

În cortul de masă nu găsim nimic (ca de obicei): apă sau ceva de ronțăit, după un timp reușim să bem câte un ceai, îmi scot bocancii și îmi pun glezna în gheață. Apar Maria și Denis, le explicăm situația cu Saul întârziat pe ghețar. Se organizează o echipă formată din Sergi Mingote și Denis Urubko, care pleacă pe ghețar la Saul și Natalia, în jur de ora 12. Îi vedem dispărând ușor pe icefall și îi urmărim cu privirea, 2 puncte mici negre. După creastă se mai văd 2 puncte, nemișcate de vreo oră. După vreo oră și jumătate, cele 4 puncte se unesc și încep încet, încet să coboare. Între timp se organizează evacuarea cu heli pentru Saul, la care participă ofițerul de legătură, Ali (prin telefon) și Akbar (de la agenția Lela Peak Expedition, vecin cu noi în Tabăra de Bază, o persoană deosebită, de mare ajutor). La ora 15 apar toți 4 și Saul este preluat imediat de elicopter și transportat la Spitalul Militar din Skardu.

Astfel se încheie epopeea salvării lui Saul, eu răsuflu ușurată pentru că Justin a reușit să-l ajute să se dea jos, să ajungă în siguranță în Tabăra 1 și apoi în Tabăra de Bază, apoi că a supraviețuit acelei nopți, în spital este în siguranță. Diagnosticul medicilor este de bronhopneumonie, coastele sunt integre, degerături minore, 16 kg în minus și 4 zile spitalizare în Skardu. Pe drumul de întoarcere am ținut legătura cu el prin sms-uri, ne-a așteptat, ar fi vrut tare mult să recupereze cumva bagajul scump lăsat pe platou dar din păcate nu am găsit pe nimeni în Tabăra de Bază dispus, contra cost, firește, să urce periculosul ghețar doar ca să care jos un rucsac plin cu echipament electronic de 15 kg greutate 🙁 .

În tot acest timp îmi țin glezna în gheață. După plecarea lui Saul mă organizez să mă spăl, inclusiv pe păr, am senzația că sunt de-a dreptul cleioasă. După duș mă simt alt om, mă retrag în cort la odihnă și liniște, este incredibilă senzația…

Seara înseamnă câțiva cartofi prăjiți făcuți de Jamal (eu i-am cerut) și, în rest, paste-orez-dal din care am mâncat, nu pentru că ne plăceau, ci pentru că eram răpuși de foame…

Somnul a venit cumva ca o eliberare, dată fiind starea avansată de oboseală și epuizare în care mă aflam.

Vineri 26 iulie

Întrucât porterii nu au ajuns ieri în Tabăra de Bază ci astăzi, am aflat că vom pleca cu toții (inclusiv bucătarul Jamal și ”managerul” de Base Camp Basharat) în ziua următoare, sâmbătă. Ceea ce înseamnă că ziua de azi este zi de pauză. Doar pentru mine, pentru Justin a însemnat o altă zi de rescue.

Dimineața, imediat după micul dejun, au apărut Maria și Akbar cu toate firele, telefoanele și radio-urile cu ei, pe ghețar fiind o situație de urgență. Un porter pakistanez de altitudine (HAP, High Altitude Porter) este prins pe icefall fără să se poată mișca, cu dureri abdominale mari, pare să fie abdomen acut după simptome. Este din echipa lui Sergi Mingote, care este cu el, a montat și cortul acolo, între Tabăra de Bază și Tabăra 1, puțin mai sus față de locul în care i-au recuperat ieri pe Saul și Natalia. Denis îl solicită pe Justin pentru salvare, iau cu ei un mare izopren și o coardă (alta decât cea cu care sunt legați).

Porterul este din sat cu Jamal (bucătarul nostru); pe ghețar urcă Jamal și alți porteri, din păcate nepricepuți, fără colțari, fără vreun fel de echipament cu ei, mai mult i-au încurcat și stresat pe Justin și Denis. I-am urmărit cum se îndepărtează încet-încet și se transformă în 2 puncte mici și negre care se pierd pe icefall, urcând cu mare viteză.

Între timp, eu și Natalia suntem invitate de Akbar în cortul de masă al agenției lui (este co-proprietar, împreună cu fratele lui) să mâncăm și să ne conectăm la net. Mâncăm foarte bine, nu suportă comparație cu bucătăria noastră. Supă de găină, paste gustoase cu parmezan, gogoși, prăjituri și popcorn la desert și, cireașa de pe tort, COCA COLA rece!!!! Îmi imaginez cât de stupide sunt aceste comentarii ale mele, nici eu nu mă așteptam să fiu atât de afectată de foame, dar pur și simplu așa am simțit. Poate în timp o să mă maturizez și o să mă las mai puțin afectată psihic de aceste lipsuri 🙁 …

Inițial refuz wi-fi-ul, dar după masă și cafea, mă răzgândesc. Am zeci și zeci de mesaje pe whatsapp și răspund vreo oră la mesaje, informând pe toți despre ce am făcut. Masa se întinde, într-o stare de relaxare totală, până după-amiază.

Când ne-am întors la corturile noastre, au apărut băieții cu porterul salvat, a venit medicul de la unitatea militară și i-a pus o perfuzie, elicopterul a venit o zi mai târziu (neputând zbura din cauza vremii).

Preluare de la www.mountain.ru

Justin a venit extrem de obosit, mi-a spus că a fost foarte greu de cărat în izopren (au fost 4 salvatori) peste crevasele deschise. I-au încurcat teribil și băgătorii de seamă, gen Jamal, care nu știau nici să-și poarte singuri de grijă și mai mult au îngreunat situația, riscând la fiecare pas să cadă în crevase.

Preluare de la www.mountain.ru

La masă a primit doar orez și paste reîncălzite de la masa de seară, motiv de mare supărare și conflict între el și Basharat. În final a trebuit să mănânce, întrucât nu avea altceva 🙁 .

Eu îmi pregătesc bagajele și gențile mari pentru plecarea de a doua zi, Justin se odihnește după ziua dificilă pe care a avut-o.

Seara apare la corturile noastre un porter din echipa lui Sergi Mingote, ne invită pe toți la masă (meritul lui Justin, eu și Natalia nu avem nici o contribuție), în semn de mulțumire pentru porterul salvat. Masă mare, numai bărbați. Frigărui de pui și oaie, pui cu curry, coca cola, dezmăț în toată regula, ce să zic mai mult…doar că mi-a fost jenă să mănânc pe măsura foamei!

Scena serii a fost atunci când, din echipa lor, am recunoscut un ceh pe care îl pozasem în Tabăra 3, apărând singur și foarte vesel din neant, întrebând agitat dacă acolo e Tabăra 3 🙂 .

Le-am arătat tuturor pozele, i le-am trimis ulterior pe mess, a fost mare amuzament pentru toată lumea că ne știam cumva.

Din păcate glezna este uriaș de umflată.

VA URMA!

Jurnal Gasherbrum II 2019 A opta parte: Summit Push
Gasherbrum 2021 Paradoxul Succesului: partea I
1 Comment
  • Katerina Lozer
    Posted at 21:39h, 10 februarie Răspunde

    Eu zic sa mai aștepți 1 zi. Altfel se sparg vasele de sânge acolo de la efort. Mai o zi cu sare frecat acolo și bai locale. Dormit ușor cu piciorul în sus. Nu îl misca 1 zi!
    In rest, mult Succes!!

Post A Comment