Jurnal Gasherbrum II 2019 A opta parte: Summit Push

Jurnal Gasherbrum II 2019 A opta parte: Summit Push

Duminică 21 iulie – luni 22 iulie

La ora 20 plecăm toți 4 (eu, Justin, Natalia și Saul) către vârf. Fiecare cu un rucsac în spate (avem inclusiv MSR-ul cu noi, pentru făcut apă), în afară de mine.

Până în Tabăra 4, situată la aproximativ 7.400m altitudine, este un traseu abrupt, neamenajat. Sunt niște resturi de corzi fixe, puține vechi și proaste, pe care le putem folosim doar parțial. În porțiunile foarte periculoase ne legăm între noi cu corzile noastre. Nu îmi este frig, sunt foarte concentrată la ce am de făcut, mă străduiesc să nu alunec pe panta foarte abruptă. Oră după oră urcăm, foarte atenți la rută. Tabăra 4, în care ajungem în jurul orei 2 noaptea, este goală; un loc dezolant, un cimitir de câteva corturi rupte de vânt, motiv pentru care este și folosită foarte rar. Facem pauză 15-30 de minute ca să ne facem apă, îi dau Nataliei un diamox pentru că o doare capul. Între timp încep să îmi înghețe mâinile, îmi pun sub mănușile de puf Mountain Hardwear pe cele cu blană și degete plus un încălzitor chimic de la Saul; sunt la limită cu confortul.

Plecăm pe lungul și faimosul traverseu de sub vârf, până pe creastă. Urmele sunt inexistente, Justin este primul și bate urme cam 3 ore. Se face foarte frig și bate vântul; nu să te zboare, cât să te încurce. Panta este mare, cărarea o taie cam la jumătate. Un pas greșit și te trezești pe platou, 1.500m mai jos…la fiecare pas mă tem să nu alunec, înfig de fiecare dată pioletul cu forță în zăpada înghețată.

Îmi revin în minte spusele lui Tunç, că acest traverseu a fost unul din cele mai dificile momente pe care le-a făcut la optmiari…după vreo 2 ore, îl rog pe Justin să ne legăm unul de altul, facem short-roping, eram paralizată atât de frig cât și de frică. Mergem până în jur de ora 6 legați, între timp se luminează de-a binelea; Natalia și Saul rămân mult în urma noastră, Justin bate singur urme în toată această perioadă.

Vântul a format plăci de zăpadă pe toată panta, estimez că mai avem cam o oră de mers până la stânci, suntem aproape de finalul traverseului. Deodată, sub picioarele noastre, zăpada începe să crape pe o suprafață mare și să se ducă la vale. Avalanșă în placă de vânt. Ne uităm unul la altul și în mai puțin de o secundă hotărâm că este mult prea periculos. Ne întoarcem fără alte discuții. GPS-ul arată 7.800 de metri, mai avem o scurtă porțiune pe traverseu și apoi pe stânci până la vârf.

Îi ajungem pe Natalia și Saul, încearcă să ne convingă să nu renunțăm. Dar noi suntem deciși. Începem pe traverseu drumul înapoi, ajungem în Tabăra 4 și apoi jos în Tabăra 3 în 3 ore, la ora 9 eram deja secerați în cort. Pe tot drumul de întoarcere ne oprim des, suntem tare obosiți; reușim să facem și câteva poze.

Îmi pare rău de tot că nu am ajuns pe vârf, că nu ne-am mobilizat să fi plecat cu grupul mare; acum, era mult prea riscant să fi continuat.

Înapoi în Tabăra 3 dormim până seara, cu greu găsim resurse să ne facem ceva apă; mâncăm foarte puțin pentru că nu prea avem ce.

Sun acasă, erau la curent cu ce se întâmplase pentru că activasem track-ul GPS când am plecat către vârf, mă urmăriseră cu toții ore în șir în timpul nopții; sunt bucuroși că sunt întreagă și sănătoasă, au avut mari emoții (lesne de imaginat).

Marți 23 iulie

Toată noaptea am așteptat să apară Natalia și Saul, dar ei ajung pe rând dimineața, în jur de ora 8, separat unul de celălalt; întâi Natalia și, după vreo jumătate de oră, și Saul. Ascultăm povestea lor: au reușit să ajungă pe vârf, au căzut în crevase; la coborâre Saul a făcut rapel pe o coardă veche care s-a rupt, a căzut dar din fericire a reușit să se oprească în piolet; i s-a rupt geaca de puf și a continuat să coboare doar în bluza de lână; ziua lor de vârf a durat 36 de ore. Pe scurt, peripeții maxime.

Înainte să plecăm, stabilim cu ei să se odihnească și să coboare după-amiaza sau seara, ca să plecăm dimineața foarte devreme spre Tabăra de Bază. Noi strângem cortul, toate bagajele, gunoiul și coborâm, ajungem repede în Tabăra 2 și mai încet în Tabăra 1.

Bucata de creastă și traverseul de după tot grele mi s-au părut, din fericire nu curgea zăpadă de sus și am trecut în siguranță, Justin chiar a și filmat.

Ajungem pe platou, suntem singuri, plus 2 corturi goale. Primul gest pe care îl facem este să bem pe nerăsuflate un Red Bull (evident rece) pe care îl aveam de la Uta, mi se pare delicios 🙂 . Mai avem de mâncare 2 conserve de pește și atât. Beau multă apă rece, de-abia după 14 ore reușesc să fac pipi, semn că eram foarte deshidratată.

Cortul este plin cu puf, evident a stat cineva în el, într-un sac rupt, o să aflăm ulterior că Don Bowie și Denis Urubko l-au folosit în acțiunea de salvare a lui Francesco Cassardo. Partenerul lui, Cala Cimenti, a reușit să facă prima ascensiune a muntelui Gasherbrum VII 6.955m; au început să coboare ambii pe skiuri imediat de sub vârf, dar Francesco a căzut câteva sute de metri, fiind grav rănit. S-a organizat o acțiune de salvare (cât eram noi pe sus), la care au participat Denis Urubko, Don Bowie, polonezii Jarek Zdanowicz și Janusz Adamski. Ei au ajuns la accidentat la 6.300m și l-au coborât pe platoul Taberei 1, de unde a venit elicopterul o zi mai târziu (coordonat din Tabăra de Bază de Marco Confortola) și l-au transportat la spital în Skardu. O salvare miraculoasă, posibilă prin acțiunea acestor eroi atât de inimoși!

Stăm după-amiaza în cort și ne odihnim, începem să pregătim rucsacii pentru plecarea de la noapte. Vedem de jos, în jur de ora 18, o mică mogâldeață neagră care începe să coboare din Tabăra 3 și, după încă vreo oră, un al doilea punct negru, semn că Natalia și Saul vin spre noi.

Coboară încet și când se întunecă, vedem doar o luminiță de la o frontală, nu două, care apoi, pe ”banana ridge”, dispare. Deja sunt îngrijorată, la miezul nopții ajunge Natalia singură la cortul nostru, fără frontală 🙁 (i se terminaseră bateriile). Nu vreau să mă gândesc cum a coborât singură și fără lumină…

Miercuri 24 iulie

Dimineața la 3 sună ceasul, începem să ne pregătim, la 4 suntem gata de plecare, dar constatăm dezastrul: Saul lipsește. La ora 6 o trezim pe Natalia, merge împreună cu Justin la baza peretelui să îl caute pe Saul (exista posibilitatea să fi căzut în timpul nopții). Sunăm la contactul de urgență al lui Saul și la Ali.

Între timp, în Tabăra 1 a apărut un mare grup, de clienți cu sherpași, veniți de la K2, ai companiei Imagine Nepal, care pleacă spre Tabăra 2 la ora 6. Mergem la ei, le explicăm situația cu Saul, că nu știm unde este, le dăm telefoanele de urgență și ei ne dau un radio. Noi avem toate bagajele strânse, aș fi vrut să plecăm, dar fără Saul este imposibil.

La ora 9, cei 2 sherpa care ajung primii în Tabăra 2 ne transmit prin radio că Saul doarme într-un cort acolo. Ne liniștim puțin și, în vreo oră și jumătate, apare încet pe creastă un mic punct negru care se mișcă extrem, extrem de încet. Noi trei urmărim de jos ca la televizor; Justin face o supă de la sherpa, apoi pregătim o cafea 3 în 1, mâncăm de la Natalia niște parmezan cu babic (pe care le avea de la noi, i le dădusem sus) și astfel ne mai potolim foamea, ne facem și apă. Între timp, Saul parcurge foooarte încet ”banana ridge”, traverseul de deasupra seracului și se oprește. Aproape o oră. Nu se mișcă deloc. Situația nu se prezintă bine deloc.

Justin se echipează și pleacă sus după el, i-am dat dexametazonă și diamox (acetazolamidă, antiedematos cerebral major folosit în boala acută de altitudine AMS și în edemul cerebral de altitudine HACE). Realizăm că Saul trebuie cumva dat jos de acolo. Scriu mesaje despre această situație la Ali și la Kuras, contactul de urgență al lui Saul. Natalia doarme lângă mine, eu scriu în jurnal și privesc. ”Room with a view” din nou, doar că tragic ce se petrece, nici o urmă de romantism.

Justin ajunge la Saul, probabil îl resuscitează cu dexa (când se întoarce aflu că Saul era într-o stare de letargie și somnolență, epuizat, i-a făcut 2 injecții de dexametazonă și a pregătit apă, l-a hidratat; după aceste manevre Saul a înviat parțial).

O oră au stat acolo cele 2 puncte mici și negre; într-un final s-au mișcat!!! Îi văd cum trec de crevasa de lângă serac și încep încet încet să coboare. După vreo oră și jumătate ajung pe platou, îi aștept cu o supă și ceai. Natalia doarme în continuare, eu stau singură pe platoul uriaș. De jur în jur sunt toți munții Gasherbrum, liniștea este întreruptă din când în când de zgomotul câte unei avalanșe. Am senzația că sunt aici de la începutul pământului…

După un timp apar Justin (cărând rucsacul uriaș) și Saul; ne așezăm afară pe izoprene și rucsaci, prepar apă pentru o pungă mare de paste carbonara (a lor) pe care o mâncăm împreună. Planul este să coborâm cât mai repede, dar starea ghețarului nu ne permite deocamdată; ne odihnim și pregătim bagajele.

La ora 20 merg în cort la Saul (el stă singur, Natalia este cu noi), unde constat faptele: deși ar fi trebuit să bea un litru de ceai pregătit de mine, nu băuse nimic. Este dezvelit, cu capul descoperit, tușește foarte rău cu sânge, respiră greu de tot…îl forțez să bea ceaiul, îi acopăr capul cu cagula și gluga de la geaca de puf (geaca nu mai există, când a coborât de la vârf a făcut rapel pe o coardă veche care s-a rupt, s-a rostogolit de câteva ori și geaca s-a sfâșiat în întregime; a coborât doar într-o bluză de corp până pe platou 🙁 ), îl bag în sacul de dormit. Îi fac o injecție cu dexametazonă, îl anunț că starea lui nu este prea bună și e musai să coborâm cât se poate de repede. Mă întorc în cort frământată de cele mai negre gânduri, mă întreb la modul cel mai serios ce se va întâmpla peste noapte cu Saul. Cele câteva ore de odihnă trec foarte greu, sunt îngrijorată maxim.

VA URMA!

Jurnal Gasherbrum II 2019 A șaptea parte: A Treia Rotație de Aclimatizare
Jurnal Gasherbrum II 2019 A noua parte: Ultimele Peripeții
1 Comment
  • Florin Visan
    Posted at 19:26h, 04 februarie Răspunde

    Felicitari!!! Esti o adevarata luptatoare. Sunt foarte fericit ca te cunosc si, de asemenea, sunt sigur ca o sa ajungi mereu acolo unde iti doresti.

Post A Reply to Florin Visan Cancel Reply