02 ian. 7. A Treia Rotație de Aclimatizare
Marți 16 iulie
Urmează același scenariu, trezitul la ora 1 noaptea, plecatul spre ghețar la ora 2.45. De data aceasta ajungem în Tabăra 1 în doar 4 ore și jumătate.
Îi așteptăm pe Saul și Natalia, care ajung câteva ore mai târziu. Plecăm toți 4 spre Tabăra 2 de la Gasherbrum II de-abia la ora 11, pe o căldură năucitoare, eu în costumul de puf. Înaintarea este imposibilă; din această cauză punem un izopren la baza peretelui abrupt, dar și așa este tot imposibil de stat. Ne întoarcem la cort și, după masă și somn, începem să urcăm la ora 16 la serac, unde fixăm cortul.
Avem parte de un moment îngrozitor, Justin scapă un rând de bețe de la cort, îi alunecă din mână într-o fracțiune de secundă 🙁 și dispar definitiv, probabil într-o crevasă. La fiecare coborâre ulterioară mă uit după ele, dar au fost înghițite de ghețar pentru totdeauna. Reușim să montăm cortul mic, ultralight (are 1 Kg cu tot cu bețe) și împrumutat 🙁 doar cu un rând de bețe, așa îl vom folosi până la sfârșitul expediției.
După apă, supă și proteine, încercăm să ne odihnim. Sunt super stresată și obosit după toată ziua de azi. Scriu în jurnal și apoi încerc să mă odihnesc. Mă gândesc la rucsacul lui Justin, tragic de greu. Eu, în schimb, am unul mic și ușor, împrumutat din Base Camp de la australianca Sonya (ea a renunțat la încercările de vârf atât de la GI cât și de la GII și mi-a dat rucsăcelul ei, după o consultație oftalmologică în cortul meu din Tabăra de Bază; am constatat că aici, ”la capătul lumii”, orice ajutor medical este de mare folos și foarte apreciat 🙂 ). Ajută și trusa mea medicală care acoperă o parte din evenimentele care ar putea apărea.
Miercuri 17 iulie
Noaptea urmează aceeași rutină: sunat ceasul la ora 1, pregătiri grele până la ora 3 când plecăm, urcat abrupt până în Tabăra 2, unde ajungem la ora 5.30, mult mai rapid decât am crezut.
Ne facem apă, mâncare, punem cortul și dormim profund până la ora 8.30. Aici sunt 7 corturi pline și un loc frumos pentru o tabără situată la 6.500m. Toată lumea a plecat între timp în sus, ceea ce hotărâm să facem și noi (oricum în cort era deja o căldură de nesuportat).
Strângem iarăși cortul și plecăm încet în sus, îmbrăcați doar în salopetele de polar; mi-am pus costumul de puf peste rucsac, arăt de parcă mai car un om în spate 🙂 . Inițial sunt vreo 200m nefixați, apoi apar corzile fixe și un traseu abrupt, destul de solicitant. Privesc mereu în sus, la cei aflați înaintea noastră, plecați mai devreme. În 4 ore și jumătate atingem Tabăra 3, la 7.000m.
Priveliștea este incredibilă: se văd bine vârfurile munților Gasherbrum I și II, atât de cunoscute nouă. Apar la vedere și vârfurile Gasherbrum III, IV și VI, alți munți stâncoși mai mici, totul arată superb.
În tabără sunt toți cunoscuții noștri, care urmează să plece peste câteva ore către vârf. Noi suntem obosiți și nu reușim să ne mobilizăm să plecăm cu acest mare grup (pe de o parte ar fi fost mai multe șanse, cu atâția oameni care să bată urme pe rând, pe de altă parte suntem epuizați și riscul să ne întoarcem este destul de mare, încă mă gândesc dacă ar fi trebuit să trag maxim de mine în acel moment, este o întrebare care mă macină în continuare).
Dorm buștean până la ora 1, când trebuie să fac multe manevre complicate în frigul nopții, în cort, ca să pot folosi sticla pentru pipi, adică să dau jos atât costumul de puf cât și salopeta de polar. Îi invidiez iarăși pe bărbați pentru ușurința cu care efectuează gestul în condiții similare… 🙂 . Fiecare manevră în acest scop din timpul nopții înseamnă același ritual chinuitor.
Joi 18 iulie
Astăzi se împlinește fix o lună de când am ajuns în locurile astea, senzația că sunt ”la capătul lumii” mă urmărește permanent.
Deși planul făcut de jos era să urcăm până în Tabăra 4 la 7.500m și de acolo să plecăm la vârf, aici sus s-a schimbat. Rămânem să ne odihnim la 7.000m, urmând să plecăm la noapte către vârf.
Fac apă dimineața la 5.30, bem 2 supe instant donate de Uta, chiar și o cafea 3 în 1, răsfăț total.
Savurez cafeaua singură în cort, privind în tihnă munții din jur. De neprețuit…văd Gasherbrum VI undeva mai jos, sunt recunoscătoare pentru că sunt aici, putând admira tot ce văd.
Cortul începe să se usuce pentru că a răsărit soarele (pe interior se face mult condens în timpul nopții). Am dormit îmbrăcată cu salopeta de polar și costumul de puf în sacul de dormit, fără să-mi fie cald sau frig.
Mă simt bine datorită somnului odihnitor din timpul nopții, încerc să mă adun mental ca să fac față la ce urmează.
Am emoții mari, cred că o să fie greu, dar de asta sunt aici, pentru momentele acestea m-am pregătit atât. Continui să scriu, mă bucur că am luat jurnalul cu mine sus, această ocupație îmi dă o stare de bine, parcă am un prieten imaginar mereu cu mine.
Încep să coboare de la vârf, începând cu ora 9 dimineața și întinzându-se toată ziua, pe rând: Nims Purja cu colegii, Nurbu cu Sanu și clientul lor chinez, Marco Confortola cu porterul pakistanez de altitudine, Denis Urubko, polonezii. Discutăm cu ei, aflăm diverse detalii despre rută. Aflăm că Don și Lotta s-au întors din Tabăra 4 și au coborât.
Între timp dau 3 pastile de loperamid unui sherpa cu diaree și ulterior diamox, aspirină și o injecție de dexametazonă altuia. Apare și Alex pe seară, Denis îi face apă, stăm de vorbă cu el.
Din păcate, Justin începe să se simtă foarte rău, are o stare generală proastă și dureri mari de cap. Îi dau ibuprofen, aspirină și așteptăm puțin, dar durerile nu cedează; este clar că nu mai putem pleca la vârf, Natalia și Saul pleacă fără noi la ora 22. Sper că este doar ceva temporar, legat de lipsa aclimatizării. Ne băgăm în saci, Justin se foiește și se chinuie toată noaptea, cu dureri mari.
Vineri 19 iulie
Mă trezesc în jur de ora 6 să fac apă și, ca și cum nu erau suficiente toate, începe să ningă. Fără încetare. În tabără mai sunt 3 persoane care pleacă jos, Alex doarme, noi bem câte 1 litru de ceai și o supă. Afară ninge, ninge și iarăși ninge, e whiteout totul în jur.
Ațipim puțin, între timp se trezește și Alex, o mare parte din zi stăm împreună la discuții.
Natalia și Saul apar dupăamiaza, foarte obosiți după încercarea către vârf, au ajuns doar până în Tabăra 4. Noi doi hotărâm să coborâm până în Tabăra 1, considerăm că nu suntem suficient de aclimatizați pentru vârf.
Sun acasă, bucurie mare să ne auzim, atât pentru mine cât și pentru ei.
La ora 18 plecăm în jos, 3 ore până pe platou în Tabăra 1. O coborâre de coșmar, câteva rapeluri și în rest pe picioare. Porțiunea cea mai dificilă a fost imediat după Tabăra 2, este o bucată expusă pe creastă, apoi rapeluri și traverseul periculos, totul fiind mult mai greu pentru că între timp s-a făcut noapte. Coborâm toată ”banana ridge” pe picioare, noaptea, la frontală. Când am ajuns a trebuit să mutăm și cortul, pe o mare vijelie, dâmburile de sub el făcând imposibilă o eventuală odihnă în condițiile acelea.
Sunt tare amărâtă, îmi vine să cobor, să abandonez tot și să plec acasă. Șanse să urcăm sunt puține, fără o echipă mai mare, dar până nu încercăm nu avem de unde ști…
Ne băgăm în saci superobosiți, nu facem apă nici unul dintre noi; dorm profund cu multe gânduri negre chiar și în somn, până dimineață la ora 8.
Sâmbătă 20 iulie
Ne dezmorțim, ies afară să fac apă și o proteină. Mă uit în jur, tabăra arată dezolant, mai sunt doar cîteva corturi rămase.
Aici oricum trebuia să ajungem ca să mai luăm mâncare și pentru aclimatizare, ne punem întrebarea dacă să urcăm iar să încercăm să mergem la vârf sau să ne dăm jos direct, fără să fi încercat. Cam acestea sunt gândurile care ne macină. Apare Csaba cu un rucsac gigant în spate, a urcat pe GI și ne-a povestit cât de greu a fost, pe ninsoare și fără corzi fixe. Sunt foarte, foarte aproape să renunț: obosită fizic, psihic și flămândă și, în plus, cu discuții în contradictoriu permanent cu Justin.
Duminică 21 iulie
După multe gânduri și frământări, mă gândesc că trebuie să încercăm, indiferent cât o să fie de greu, nu mă pot da jos fără să fi încercat. Suntem aclimatizați, restul depinde doar de noi, de psihic mai mult decât de fizic. Prognoza se anunță bună, așa că, după ziua de pauză, plecăm noaptea la ora 2, la lumina frontalelor, din nou în sus. De această dată ajungem dimineață la ora 6 în Tabăra 2 și, după o oră de odihnă și hidratare, la 11.30 în Tabăra 3, la 7.000m.
Ne reîntâlnim cu Saul și Natalia, rămași aici cât timp am fost noi până la 6.000m; profităm de fiecare minut ca să ne odihnim, să plecăm către vârf cu energie cât mai mare.
VA URMA!
No Comments