30 dec. 6. A Doua Rotație de Aclimatizare
Luni 8 iulie
Tabăra de Bază este aproape goală; Uta, Tunç și ceilalți 2 turci simpatici, cehii, polonezii și Marco Confortola, coreeni, toți au plecat către taberele superioare de la Gasherbrum I și II. Planul nostru este să ne mai odihnim încă o zi și apoi să urcăm tot la GI, întrucât la GII sunt corzi montate doar până în Tabăra 2.
Dimineață, chiar înainte de micul dejun, citesc. Încerc să îmi stăpânesc emoțiile și să mă relaxez cumva.
Chiar și bucătarul are grijă de noi și ne pregătește pizza (mă rog, ceva ce seamănă de departe, dar orișicum, e altceva decât triada paste-orez-linte 🙂 )
Ziua este dedicată odihnei și bagajelor. Iarăși avem rucsacii foarte grei, pentru că mai este mult echipament de care avem nevoie sus pe munte. Sunt foarte concentrată să iau tot ce am nevoie și nimic în plus: echipament, mâncare, medicamentele vitale la altitudine înaltă, în caz de urgență.
Mă echipez pentru plecarea de la noapte, scriu în jurnal și citesc. Mă copleșesc fricile, că nu o să mă descurc, că o să fie frig și o să îmi înghețe mâinile și tot așa…lupt cu aceste gânduri negative, dar presiunea este din ce în ce mai mare.
Marți 9 iulie
Dormim doar de la ora 21.30 la ora 2, foarte profund. După echipare și mic dejun, la ora 4 plecăm pe ghețar, cu mari emoții. Dar totul era înghețat și am mers foarte bine.
Crevasele sunt tot acolo, dar dacă este înghețat, se trec mult mai ușor. Una singură este mai mare, era pusă și o coardă; cu toate acestea, am reușit să cad în ea, prinsă de coardă fiind! 🙂 și să ies. În 3 ore ajungem pe platou, apoi tot printre crevase dar mult mai blânde, alte 2 ore, plus altă oră pe platou spre Tabăra 1. Ajungem în aproape 6 ore.
Odihnă, apă, senzație de sufocare. Mutăm cortul, pentru că izoprenele stăteau pe niște dâmburi mari de zăpadă.
Planul este să plecăm la noapte din nou spre GI, întâi în Tabăra 2 și apoi în Tabăra 3, apoi să mai vedem. Pregătim bagaje, discuții, masă. M-am îmbrăcat în salopeta de polar pentru vârf și așa mă bag în sac la odihnă. Am un milion de emoții. Aștept somnul.
Miercuri 10 iulie
La ora 2 sună alarma, la ora 3.30 părăsim Tabăra 1, după ce o mutăm pe Natalia la noi în cort și strângem cortul lor, ca să îl luăm mai sus (Natalia nu aderă la planul nostru, ne va aștepta pe platou la 6.000m).
Prima parte decurge rapid, pe platou, pe zăpada înghețată, apoi a început urcușul; peste 3 ore și jumătate eram în Tabăra 2 (de la GI, am făcut cam cu o oră mai puțin decât prima dată, aclimatizați fiind).
Sunt super obosită. Întindem un izopren, facem apă, mâncăm pe rucsac și încercăm să ne odihnim tot așa, ca în gară, ținând capul pe mâini. În tabără sunt Tunç și ceilalți 2 turci, Uta, Nurbu cu chinezul. Pleacă tot grupul mare spre Tabăra 3. Mai rămân 4 corturi, dar îmi este jenă să intru într-unul să mă odihnesc o jumătate de oră, mai ales că nu discutasem cu ei înainte să le cerem permisiunea. Aș fi dat orice să stau întinsă într-un loc ferit, nu în vânt și frig, ca să-mi refac forțele, însă nu am putut să intru așa, direct.
La ora 9 plecăm în sus, eu, Justin și Saul. Din păcate la ora 10 abandonez, înainte să ating stâncile. Efectiv sunt epuizată, rucsacul este foarte greu și nu găsesc destulă energie și putere să continui. Teoretic în vreo 6-8 ore am fi ajuns în Tabăra 3, dar a fost prea mult pentru mine.
Justin se întoarce și el (am încercat să îl conving să urce în continuare dar nu a vrut sub nici o formă), Saul continuă să urce. Iarăși ne întindem un izopren, mâncăm și ne odihnim pe el, neîndrăznind să intrăm în vreun cort. De jos apare un grup de vreo 5 persoane care ocupă toate corturile, rămânem mască!
La ora 11 începem coborârea, în zăpada moale, sufocându-mă în costumul de puf. Costumul meu Valandre are mulți arici care mă enervează groaznic, nu are fermoare laterale pe care să le poți deschide, să te aerisești când mori de cald. Este foarte călduros și arată muuult mai bine decât echivalentele North Face sau Mountain Hardwear, dar mi-a fost extrem de cald în el; mai are un dezavantaj, pentru o femeie se întâmplă foarte greu efectuarea necesităților, cele 2 fermoare de la spate sunt ermetice și am nevoie mereu de ajutor ca să le manevrez. Pe scurt, cred că am făcut de mai multe ori pipi prin el 🙂 . Mi-am propus să scriu la Valandre să le explic câte ceva…
Ajungem în Tabăra 1 pe platou la ora 13, epuizați de efort și căldură; ne băgăm în saci și dormim neîntorși până la ora 17. După somn urmează doar treburi administrative, făcut apă, mâncare, așezat lucrurile în cort și iar odihnă. Afară ninge liniștit.
Joi 11 iulie
După un somn între orele 20 și 5 dimineața și micul dejun cu Natalia, ne reunim toți la ora 9, apărând și Saul (s-a întors înainte să atingă Tabăra 3 de la GI, era vânt și zăpadă, trebuia să bată singur urme; a pus singur cortul în Tabăra 2 de la GI și dimineața a coborât la noi).
Astăzi este doar zi de odihnă. Sunt uimită de câtă consecvență am cu jurnalul, am scris foarte mult.
Mutăm a 3-a oară cortul, e și o expresie legată de mutatul acesta des dar mai bine mă abțin să o scriu aici 🙂 . Datorită căldurii din timpul zilei, zăpada de sub cort se topește, apoi noaptea îngheață și se formează niște dâmburi de gheață și zăpadă tasată foarte mari, denivelate, pe care este dificil să stai și să dormi. Așa că iar mutăm toate catrafusele și nivelăm cu lopata o platformă plată alături.
Aranjăm iarăși bagaje pentru Taberele 2 și 3. Cinăm la Natalia și Saul în cort: paste liofilizate, ciocolată la desert; noi ducem doar un ceai cu fructe, deoarece nu avem altceva 🙂 .
Astăzi la ora 11, pe o căldură insuportabilă, colegii noștri din Tabăra 1 Alex Găvan, Lotta Hintsa (să precizez cine este, Miss Finlanda 2013, pasionată de alpinismul de altitudine, o apariție ireală acolo pe platou la 6.000m, înaltă, blondă și cu cei mai albaștri ochi) și Don Bowie (alpinist canadian) pleacă spre C2.
Îi urmărim de jos ca la televizor, după 6 ore încă mai aveau de urcat ultima porțiune; se întorc și pun 2 corturi pe un serac uriaș de pe drum, situat cam la 6.200m.
Multe gânduri și mult dor pentru cei de acasă…
Vineri 12 iulie
Ne trezim la ora 4, la 6 ieșim din cort după hidratarea obligatorie și strânsul bagajelor. Plecăm în sus spre Tabăra 2 de la GII, la ora 8 eram deja în dreptul seracului; urcăm încă 2 ore, destul de greu și vertical, folosind corzile fixe.
Ajungem pe ”banana ridge” la un traverseu periculos, cu zăpadă moale, care curgea periculos de sus. Natalia este prima, băieții merg după ea dar toți se întorc, risc major de avalanșă. Coborâm pe serac și punem corturile pe cele 2 platforme folosite cu o seară înainte de Alex Găvan și coechipierii lui. Asta e.
Sunt dezamăgită maxim, dar deja am văzut 2 avalanșe foarte aproape, ziua fiind extrem de cald.
Sun acasă, aflu că s-a făcut o hartă cu toate locațiile GPS pe care le trimit și toți prietenii urmăresc ce fac. Sunt foarte emoționată să aflu asta.
Stau în cort, am ”room with a view” care arată încredibil. E periculos să nu aluneci când ieși afară, am mare grijă la orice manevră exterioară. Aud avalanșele cum curg în jur, noroc că avem o poziție ferită. Privesc prin fereastra cortului spectacolul incredibil din jurul meu, nu-mi pot opri sufletul să nu se bucure de ce vede în jur…
Sâmbătă 13 iulie
Dimineața devreme ne lăsăm un depozit la serac: cortul, ceva mâncare, haine, geluri și, în mare viteză, la ora 5.30, plecăm spre Tabăra de Bază. Astfel, ușor dezamăgiți, încheiem a doua rotație de aclimatizare.
Din păcate uit jurnalul în rucsacul pe care îl las sus, îl recuperez 3 zile mai târziu.
Urmează deci un scurt rezumat al următoarelor 3 zile 🙂 .
Ajungem la ora 8 în Tabăra de Bază, suntem doar noi 4, turcii și Uta fiind sus către vârf. Am un episod diareic de 5 scaune apoase în ziua aceea, pe care le tratez cu loperamid, smecta și un praf de la Niazi; din fericire, mă repar doar așa, nu fac ceva mai grav.
Duminică și luni ne odihnim, dorm mult încercând să îmi refac forțele.
Între timp apar turcii și Uta, foarte obosiți după la vârf, doi dintre ei dorm încontinuu 48 de ore în cort, nu apar nici măcar la masă. Sunt foarte bucuroși că au reușit să urce pe Gasherbrum I, bucătarul le face un tort din care mâncăm toți…
menționez asta pentru că suferim de foame mereu și suntem sătui de triada de aur orez-paste-linte până peste cap! Sărbătorim reușita colegilor noștri, ne vedem cu Maria (tot suferindă), Denis și Marco în fiecare zi. Marco ne răsfață zilnic cu cafea, dulciuri, parmezan și mezeluri (am mâncat prima dată în viață acolo, la capătul lumii, carne de cal).
Denis îmi împrumută colțarii ultralight ai Mariei, ca să urc cu ei.
Luni socializăm cu Csaba Varga, român de origine maghiară, aflat și el aici pentru Gasherbrum I; ne-am întâlnit deja pe sus cu el. Ne-a invitat să luăm masa la compania cu care este aici, Seven Summit Trecks (mare companie comercială nepaleză). Mult și bun, plus croissante proaspete făcute de bucătar, am senzația că sunt într-un univers paralel 🙂
Dorul pentru cei de acasă se mărește zi după zi…
VA URMA!
No Comments