3. Tabăra Goro – Tabăra de Bază

29 oct. 3. Tabăra Goro – Tabăra de Bază

Joi 27 iunie

Dis-de-dimineață, bandajez glezna cu o fașă pe care mi-a dăruit-o Natalia (am o geantă mare plină cu diverse medicamente, dar fașă nu mi-a trecut prin cap să iau, o să țin minte pe viitor!), deoarece atât piciorul cât și glezna sunt foarte umflate.

Plecăm din tabără la 7.30 și ajungem la ora 14 în Tabăra Concordia, situată la aproximativ 4.600m. O mare parte din drum am mers pe zăpadă, alături de porteri și măgari.

Este ultima tabără la care mai ajung animalele, pentru că a nins neobișnuit de mult și sunt nevoiți să le oprească aici și să care porterii în spate toate bagajele către taberele de bază ale celor 4 optmiari din zonă.

Mergem cu Muztagh Tower (7.276m)

și Masherbrum (7.821m cu a sa față nordică încă neurcată) la vedere,

apoi apar pe rând Gasherbrum IV (7.925m, al 17-lea munte al planetei, urcat prima dată de Walter Bonatti și Carlo Mauri),

Mitre Peak (6.010m),

Broad Peak (8.051m, al doisprezecelea gigant al planetei) și, în capătul văii din stânga, K2.

Despre K2 (al doilea munte al Terrei, 8.611m, extrem de dificil), nici nu am cuvinte să descriu impresia pe care mi-a produs-o. Impresionant, înspăimântător, maiestuos, masiv. Pare imposibil de urcat. Degajând o mare energie, chiar și de la distanță. Nu îmi vine să cred că mă uit la el, că am reușit să fac asta în această viață.

Ajungem în tabără uzi fleașcă, în adidașii de trail, după câteva ore de mers prin zăpadă și ne adăpostim toți 3 (Natalia, Justin și cu mine) pe o mare piatră, pe care punem un izopren și ne scoatem șosetele și adidașii.

Din fericire ajunsese și geanta mare, așa că am scos șosete uscate, pantalonii de puf și, la final, am inaugurat bocancii Olympus Mons de vârf, cu care am mers până la capătul taberei pentru ”chemarea naturii” (încălțările din expediție au fost papucii de plastic, adidașii de trail și bocancii uriași de vârf, pentru 8.000m, întrucât perechea de bocanci mai mici am scos-o din bagaj la București, din lipsă de spațiu, ceea ce regret acum foarte mult).

Urmează momentul mult așteptat, relaxarea pe scaun afară lângă cort, cu piciorul și glezna în zăpada înghețată, dar privind către K2 și celelalte vârfuri din jurul meu, deci aș spune că oricum aș privi-o, este o situație câștigătoare…

Vorbesc acasă și aflu cu uimire că Saul a pierdut drumul către Tabăra Concordia (a rămas mult în urma noastră pentru fotografii, pândind alinierea perfectă între soare, nori, munți, timpi de expunere, etc) și a luat-o din greșeală spre Broad Peak, anunțând pe Ali că va apărea mai târziu.

Seara la ora 10 îl sunăm pe Ali, pentru că Saul tot nu apăruse, și aflăm că este în Tabăra de Bază de la Broad Peak 🙂 .

Vineri 28 iunie

La ora 6 suntem chemați la micul dejun, sar din sac amețită și confuză și într-o mare goană, mănânc și beau 1 litru de apă; urmează echiparea, pentru prima dată cu bocancii mari. Am hotărât să mergem cu ei, ca să nu ne mai udăm și eu personal să le fac rodajul.

Plecăm din Concordia către Tabăra de Bază prin nori joși de ceață, K2-ul nu s-a mai lăsat zărit. Bandajată la glezna stângă, sus-jos prin zăpadă și multe pietre, mergem peste infinite văi și dealuri, cred că sute!

Nimic greu, dar un drum extrem de lung și dificil de făcut cu bocancii grei în picioare. M-au ros și bătut la gambe, i-am desfăcut de 3 ori și i-am mai strâns, am crezut că mor de durere ore și ore de mers.

Drumul a durat 9 ore, am ajuns aproape de ora 17, la aproximativ 5.000m, pur și simplu a fost un chin. Așa am pățit și cu ceilalți bocanci dubli, G2 SM (pentru 7.000m), pe care i-am folosit în ascensiunile pe Aconcagua și Ama Dablam, când i-am purtat primele dăți.

Deși știu că o să mă obișnuiesc până la urmă, această durere mă irită și deja sunt stresată de drumul până în Tabăra 1 și de tot ce va urma (mare greșeală, spun acum de la birou, scriind despre această expediție la 3 luni după, să te apese ceva ce urmează să vină; lucrurile se iau pe rând, pas cu pas…)

Stafful din Tabăra de Bază ne-a așteptat cu o supă caldă și doar 2 corturi montate pe moment, urmând să mai instaleze încă 2, ca să avem fiecare cortul lui. Am băgat geanta mare, rucsacii și izoprenele în cort și am dormit până la cina de la ora 20.

Somnul ne-a prins tare bine, eram toți foarte iritați și nervoși după așa o zi lungă. Vorbesc și acasă, după ce trimisesem înainte coordonatele GPS, știau că ajunsesem în Base Camp. Mă ocup și de picior, scot fașa, masez glezna și piciorul, iau pastile.

La cină apare ofițerul de legătură, Niazi, de 30 de ani, maior în PMA (Pakistan Military Academy), detașat pe toată durata expediției în Tabăra de Bază, vorbește foarte bine engleza. El este ”interfața” dintre noi, agenție, salvare și orice altă problemă ar putea apărea. A stat la 5.000m 7 săptămâni, până la sfârșitul lunii iulie, când am părăsit Base Camp, fiecare agenție având ofițerul de legătură propriu.

Acești ofițeri există și în Nepal, doar teoretic, practic la cutremurul din 2015 au apărut. De asemenea și în Pakistan prezența lor este obligatorie, după incidentul teribil din Tabăra de Bază de la Nanga Parbat (al 9-lea gigant al planetei, cu ai săi 8.126m) din 22 iunie 2013, când un grup de teroriști au urcat la 4.200m și au ucis 11 alpiniști.

Saul în continuare lipsește, pe Justin îl doare capul, mănâncă puțin și forțat. Așa se întâmplă în perioada de aclimatizare. La ora 21.30 mă introduc în sac la somn, până a doua zi la ora 7 reușesc să mă odihnesc destul de bine. Este frig tare în timpul nopții.

Sâmbătă 29 iunie

Mă trezesc cu o stare de spirit nu tocmai bună, sunt murdară și nespălată, dar când ies din cort se schimbă totul. Este senin, munții în jur arată incredibil, hotărăsc să o iau încet. Îmi ung iar gambele cu unguent antiinflamator, mă demachiez, pun și cremă pe față și deja e muult mai bine. Mici amănunte… 🙂 .

Micul dejun este subțire, dar au cacao Cadbury din care beau cană după cană. Astăzi este zi de repaus, duș (nu se mai întâmplase din Skardu, decât pe bucățele), spălat pe păr și multă odihnă.

Vorbesc acasă iar, reușesc de data aceasta chiar cu toți, ceea ce mă bucură nespus.

Între timp porterii aduc și restul bagajelor. În geanta de echipament s-a spart o conservă de pește, care a uns și murdărit diverse; întindem un cort și îl ștergem, spăl husele și conservele sigilate. Toate miros a pește! Dar este foarte bine că au ajuns toate bagajele.

Între timp apare și Saul, plin de povești despre peripeția lui, drumul până în Tabăra de Bază de la Broad Peak și înapoi. Ies afară să pun piciorul umflat în zăpadă, apoi dăm bacșiș la porteri și începem să discutăm. Problemele ar fi următoarele:

• nu avem heater în cortul de masă (încălzitor, foarte util ca să fie cald și confortabil, mai ales că o mare parte din timp stăm în cortul de masă);
• nu avem corturi North Face, ci unele mult mai nasoale;
• mâncarea nu este strălucită;
• nu avem generator, ca să ne putem încărca diversele electronice.

 

După lungi discuții purtate în următoarele zile la telefonul prin satelit cu Ali, s-au rezolvat parțial aceste solicitări ale noastre.

Încerc să mă pregătesc psihic pentru ce urmează; chiar dacă și să ajungem aici a fost o expediție în sine, date fiind condițiile dure doar ca să te apropii de munte, sunt conștientă că greul de-abia acum începe.

VA URMA!