15 ian. GASHERBRUM II (Pakistan) – a doua expediție la opt mii de metri

8.035m
iunie-august 2021
52 zile

Despre GASHERBRUM II

 

Suntem a doua oară aici, în Pakistan, la Gasherbrum II. Prima tentativă de a urca a fost în urmă cu 2 ani, înainte de pandemie, în 2019. Ne-am întors atunci din drumul spre vârf, de la aproximativ 7.800m, datorită riscului foarte mare de avalanșă.

Informațiile generale despre al 13-lea munte ca înălțime al planetei, Gasherbrum II, au rămas aceleași. Le repet pentru cei care citesc prima dată despre această expediție.

Gasherbrum II, numit și K4, cu ai săi 8.035 de metri, face parte din clubul select al celor mai înalți 14 munți ai lumii.

Muntele „nostru” este penultimul ca înălțime, al 13-lea; după el mai urmează doar Shishapangma din Tibet. Este al treilea vârf ca înălțime din masivul Gasherbrum (după Gasherbrum I și Broad Peak) la granița dintre provinciile Gilgit-Baltistan (Pakistan) și Xinjiang (China), fiind localizat în capătul impresionantului ghețar Baltoro.

În 1856, Thomas George Montgomerie, membru al British Royal Engineers și al Great Trigonometric Survey, a denumit muntele K4, însemnând al 4-lea munte din Karakorum (după K2, Gasherbrum I și Broad Peak). Numele „Gasherbrum” are originea în cuvintele Balti rgasha (frumos) și brum (munte).

Munții din masivul Gasherbrum au fost explorați în 1909 de către Ducele de Abruzzi și Vittorio Sella. Ghețarul Abruzzi, care emerge din Ghețarul Baltoro, îi poartă numele, în onoarea sa.

Prima ascensiune se datorează unei echipe austriece, formată din Fritz Moravec, Josef Larch și Hans Willenpart, care a reușit să urce pe 7 iulie 1956, abordând creasta sud-vestică.

Prima ascensiune de iarnă a avut loc mult mai târziu, pe 2 februarie 2011, cu o puternică echipă formată din Simone Moro, Denis Urubko și Cory Richards, care au urcat fără ajutorul porterilor sau al oxigenului suplimentar. Întreaga experiență este redată în filmul documentar „Cold”.

Traseu

Abordarea a fost, în linii mari, aceeași ca în urmă cu 2 ani. În echipă suntem 2, eu și coechipierul meu experimentat Justin Ionescu, fără porteri de altitudine sau oxigen suplimentar. Avem serviciile de la agenție asigurate doar până în Tabăra de Bază, dar de această dată am ales altă agenție, Lela Peak Expedition.

Anul acesta, așteptând să se întregească tot grupul expediționar, am făcut o scurtă aclimatizare, până la 4.800m, pe muntele Khusargang, împreună cu câțiva colegi.

Apropierea de optmiarul nostru s-a făcut clasic, printr-un trekking de 8 zile, plecând din mica localitate Askole, către taberele Jula, Paju și Urdukus. Au urmat apoi ghețarul Baltoro, cu taberele Goro și Concordia. Ultima destinație este Tabăra de Bază, situată la 5.000m.

Spre deosebire de 2019, când serviciile agenției au lăsat mult de dorit, acum situația este schimbată mult în bine. Mâncare suficientă, bine gătită, proteine animale în fiecare zi. Acest aspect a contat pentru mine foarte mult. Ajută, desigur, și faptul că terenul este cunoscut.

Ruta pe care am urmat-o în drumul spre vârf este aceeași, cea clasică, creasta sud-vestică, folosită de majoritatea alpiniștilor.

Ne amenajăm singuri cele 3 tabere superioare de deasupra Taberei de Bază: Tabăra 1 pe un platou uriaș la 6.000m, Tabăra 2 la 6.400m și ultima Tabără, 3, la 7.000m.

Una din cele mai dificile porțiuni rămâne traversarea ghețarului dintre Tabăra de Bază și Tabăra 1, ghețar neamenajat și foarte periculos, pe care îl străbatem în ambele sensuri, de mai multe ori.

Fiecare etapă înseamnă o rotație de aclimatizare. Întâi până în Tabăra 1, apoi urcăm în Tabăra 2, unde dormim 2 nopți.

Ne întoarcem jos în Tabăra de Bază pentru odihnă și refacere după fiecare din aceste etape. Spre deosebire de 2019, în acest an ninge foarte mult, aproape zilnic, chiar și în Tabăra de Bază.

La a treia rotație, urcăm direct în Tabăra 2, unde dormim o noapte. Apoi atingem Tabăra 3 și, pentru că ne simțim foarte bine, noaptea plecăm spre vârf. De data aceasta, totul merge pur și simplu firesc. În ciuda presiunii psihice și a drumului pe traverseul expus pe care l-am refăcut în minte de sute de ori în ultimii 2 ani. Vremea a fost rezonabilă, eram un grup mare cu o energie foarte bună, am reușit să merg într-un ritm susținut.

Ultima porțiune înainte de vârf este cea mai dificilă. Înclinată, la aproape 8.000 de metri, durează aproape 4 ore să o parcurgem. La ora 12.45 am scos steagul, eram la 8.035m, pentru prima dată în viață. Am trăit o mare emoție și bucurie, care cu greu pot fi exprimate în cuvinte!

Suntem pe vârf, dar asta înseamnă doar jumătatea drumului! Urmează coborârea, care necesită mare, mare atenție. Atingem Tabăra 3 în 4 ore și rămânem aici la odihnă. A doua zi coborâm în aproape 12 ore, cu o parte din bagaj, până în Tabăra de Bază.

După câteva zile de odihnă, coechipierul meu Justin Ionescu reușește să urce și pe Gasherbrum I, la 8.080m, o performanță extraordinară în lumea alpină. 2 vârfuri de peste 8.000m, fără oxigen suplimentar sau suport sherpa, urcate în 9 zile!!!

Inițial m-am gândit să încerc și eu, dar am coborât de la peste 8.000m cu o tuse seacă ce m-a chinuit foarte tare, a durat vreo 2 luni până mi-am revenit. Mi-am zis că un vârf de peste 8.000m este suficient, să nu provoc zeii prea tare. Am așteptat cuminte în Tabăra de Bază și ne-am întors împreună în „lumea civilizată”.

Succes, performanță, pregătire, efort susținut, realizare. Dincolo de aceste cuvinte, rămâne o mare, mare bucurie pentru această ascensiune. Deloc de neglijat, multe vise și multă speranță pentru expedițiile viitoare!

Povestea detaliată o găsiți în jurnale, aici.