1. Din nou Nepal

11 feb. 1. Din nou Nepal

Încă nu am publicat jurnalul expediției la Annapurna din primăvara anului 2022, sper să o fac la un moment dat. În schimb, m-am hotărât să povestesc despre ultima expediție, cea din toamna anului 2023, de la Manaslu. Cea mai scurtă expediție la opt mii de metri de până acum, doar 27 zile.

Extraordinar de rapid pentru un munte atât de înalt, dar așa s-a întâmplat. O prietenă mi-a spus că de data aceasta nici nu a simțit că am plecat, că mă și întorsesem deja! Compensație după momentele atât de dificile de la Annapurna…😊.

Ca de fiecare dată înainte de plecare, am o grămadă de treburi de făcut: cabinet și pacienți, antrenamente, mers pe munte, bagaje și stresul să nu cumva să uit ceva, petrecut cât de mult timp pot împreună cu familia.

În ultimele 2 luni am reușit să merg aproape săptămânal la munte, cel mai des prin nord, mai aproape de Iași. Mult Ceahlău, Pietrosul Bistriței, ture multe cu diferență de nivel.

Este prima dată când plec în expediție la opt mii de metri în sezonul de toamnă. În 2019 și 2021 am fost în sezonul de vară din Karakorum (iunie-august), în 2022 am fost primăvara (martie-mai) la Annapurna.

Am ales tot un munte „mic”, cu altitudinea sub 8.200m, pentru că echipa noastră, formată din mine și coechipierul meu Justin Ionescu, nu folosește oxigen suplimentar. Manaslu este al 8-lea munte cel mai înalt din lume.

Justin a urcat în urmă cu câteva luni, în mai, pe Makalu, al cincilea munte al planetei, 8.485m, tot fără oxigen suplimentar. Acesta fiind vârful numărul 7 pentru el 😊.

Este a patra expediție în această formulă, după cele două la Gasherbrum II și cea de la Annapurna.

Joi 7 septembrie

Jurnalul mă însoțește chiar de la plecare, reușesc să mă liniștesc doar când urc în avion dimineața foarte devreme spre București. Încep să scriu în el, este un ritual care mă calmează, îmi pune gândurile cumva în ordine, cred că îmi conferă și un sentiment de siguranță. Mă va însoți pe tot parcursul expediției, martor tăcut al tuturor întâmplărilor și trăirilor mele.

Echipa se completează la Otopeni. Avem 3 genți mari, pe care le rearanjăm, ca să distribuim bagajele în mod egal. De această dată zburăm cu Qatar și avem la dus 30 kg de bagaj de cală (la întors sunt alte condiții, doar 25 Kg!). Nu am ales Turkish Airlines, unde au 40 kg bagaj de cală, pentru că biletul costa 1500 euro 😳.

De la un an la altul prețurile efectiv s-au dublat! Am profitat de faptul că o mare parte din bagajele lui Justin sunt deja în Kathmandu, inclusiv bocancii mei de altitudine și colțarii, pe care i-a dus deja în primăvară.

Avem o escală scurtă în Doha, nu prea am timp să văd din diversele opere de artă contemporană expusă aici, în special sculpturi uriașe cu diferite teme. La fiecare oprire descopăr câte o lucrare nouă 😊. Cum este cea de mai jos, Small Lie, a artistului american Kaws.

Ajungem în Kathmandu la miezul nopții, unde plouă năprasnic. Ne așteaptă la aeroport amicul nostru Mingma, care ne duce la hotel. La fiecare zbor sunt stresată să nu se piardă pe undeva bagajele, dar din fericire ajung toate. Îmi aduc aminte când am urcat pe Aconcagua, în Mendoza nu au ajuns gențile mari de la cală pline cu echipament și am așteptat câteva zile până le-am recuperat, motiv de mare îngrijorare 😳.

Vineri 8 septembrie

Este a patra oară când ajung aici, după trekkingul la Tabăra de Bază a Everestului plus urcat pe Island Peak în 2017, ascensiunea pe Ama Dablam din octombrie 2018 și expediția la Annapurna din primăvara anului 2022.

Astăzi va fi o zi foarte plină, urmează ocupația mea preferată: sortatul bagajelor pentru expediție 😄. Mă înarmez cu toate gândurile pozitive, doar doar o să scap mai ușor…

După mic-dejun, proaspătul șofer Mingma ne duce la „biroul lui”, unde facem facturi, chitanțe, treburi administrative. Și surpriză, găsim aici cele 2 butoaie ale lui Justin pline cu o parte din bagaje.

Echipamentul se lasă frecvent la agențiile din Nepal sau Pakistan, acestea fiind cele 2 țări care adăpostesc munții de peste 8 mii de metri (plus China, întrucât Shishapangma se află integral în Tibet), în niște butoaie albastre de plastic, pentru a fi ferit de umezeală.

De cele mai multe ori revii an de an într-unul din aceste locuri; cunosc alpiniști care au seturi duble de bocanci, colțari, chiar și haine, ca să care cât mai puțin pe avioane…

Echipamentul nostru ar fi trebuit să fie la agenția cu care mergem în expediție, cu care am fost și anul trecut la Annapurna, Seven Summit Treks. Dar Mingma, probabil din exces de zel, a luat butoaiele la el. Sunt desfăcute într-un fel de magazie, și toate lucrurile din ele sunt pe o prelată, pe jos.

Recuperăm bocancii, colțarii, câteva geluri, unul din izoprene, pufurile lui Justin (adică costumul de puf pentru taberele superioare, mănușile și șosetele de puf). Din păcate descoperim și lipsuri: masca de ski pentru altitudine, cortul ultraușor North Face pentru taberele superioare, salteaua Thermarest, un nalgen.

Aflăm că înaintea noastră a trecut pe aici spaniolul Jorge, amicul lui Justin și al lui Mingma, care a luat (din greșeală, ni se explică) câteva lucruri. Și el merge tot la Manaslu, sperăm să ne întâlnim și să recuperăm din articolele lipsă. Trist, foarte trist. Din păcate există acest risc atunci când lași depozit la agenție.

După câteva cumpărături, ne întoarcem la hotel și timp de 3 ore sortăm, așezăm, iar sortăm, iar așezăm. V-am spus, e ocupația mea preferată 😂.

Seara mergem la cina tradițională a agenției, înainte de a pleca în expediție. Suntem clienți atât de la SST cât și de la divizia de lux 14 Peaks Expedition. Noi suntem la varianta „pe buget”, cei fără oxigen, care folosesc serviciile agenției doar în Tabăra de Bază. Cu toate acestea, socializăm împreună în această seară.

O mare parte dintre clienți așteaptă viza pentru China, ca să urce Cho Oyu și/sau Shishapangma, munți abordați din China, care au fost închiși încă din 2020. S-au acordat permise excepționale în ultimii 3 ani, exorbitant de scumpe, pentru situații atent alese, ultimele fiind în primăvara acestui an, 2023.

Aproape toți ne vor însoți la Manaslu și apoi vor pleca în Tibet. Aflu de la Dawa, unul dintre proprietarii agenției, că cele 2 permise costă împreună 60K (cu oxigen suplimentar și sherpa, este de la sine înțeles). Îl invidiez profund pe Justin, care a urcat aceste 2 vârfuri în 2014, Shishapangma primăvara și Cho Oyu toamna, la niște prețuri derizorii comparativ cu jaful armat din prezent…😂.

Sâmbătă 9 septembrie – Duminică 10 septembrie

Vești bune la cafea, Justin primește un mesaj de la Jorge, din care află că Maila, sherpașul lui, a desfăcut butoaiele și a luat una alta din ele, o să vedem în Tabăra de Bază ce găsim la ei.

Hotărâm să plecăm pe trekking, în loc să zburăm cu elicopterul până în Tabăra de Bază. Dincolo de motivele financiare, facem această alegere pentru aclimatizare, întrucât în câteva zile vom urca o trecătoare de aproximativ 5.000m altitudine.

În loc să plecăm dimineața la ora 7 cu o mașină de teren, reușim în jur de ora 11. Se numește Nepali Time 😄, unul din motivele pentru care totul curge aici în alt ritm decât cel cu care sunt obișnuită acasă. Toată lumea este calmă, senină, zâmbește și, mai ales, lucrează după Nepali Time! Efectiv nu ai ce face, decât să zâmbești și tu!

Ne deplasăm cu SUV-ul Mahindra (indian) model Scorpio, însoțiți de ghidul nostru pentru trekking și de un foarte tânăr nepalez pe post de porter; el va căra o geantă pe tot parcursul deplasării către Tabăra de Bază.

Ne oprim într-o localitate unde asistăm la festivalul Teej, o mare sărbătoare hindusă, în care femeile celebrează dragostea pentru soții lor. Sunt multe, multe, îmbrăcate în roșu, cântă și dansează. Dar sunt foarte reticente la fotografiat, am reușit să facem doar câteva poze și o scurtă filmare.

Ziua următoare continuăm călătoria cu mașina de teren. Înaintăm printr-o vale verde plină cascade spectaculoase până în satul Dharapani, unde înnoptăm.

Discutăm diverse cu tânărul nostru ghid Pemba, care știe bine engleza. Este un mare atu pentru ei să cunoască limba, ca să se poată înțelege cu turiștii. De exemplu porterul nostru, aproape un copil, este o rudă a ghidului și nu cunoaște deloc engleza, vorbește doar limba sherpa. Din acest motiv nu prea putem comunica cu el! Ghidul nostru îi va plăti cursuri ca să învețe engleza.

Aflăm de la ghid explicația prenumelor din populația Sherpa și Tibet: ele se dau în funcție de ziua săptămânii în care este născut copilul: cei născuți duminica se numesc Nima, cei născuți luni se numesc Dawa, cei născuți marți se numesc Mingma etc. Sunt 7 prenume care se regăsesc peste tot în această zonă a Nepalului. Aflăm, de asemenea, că există 25 de caste și 23 de limbi vorbite în Nepal!

Luni 11 septembrie – Marți 12 septembrie

Astăzi începem să mergem efectiv pe jos, înaintăm printr-o vale, pe marginea unui pârâu, printre sătuce pierdute în timp. Întâlnim pe drum o grămadă de localnici cu greutăți de neimaginat în spate, în general dulapi mari de lemn. Încălțați în cizme de cauciuc și urcând o pantă, să ne înțelegem…

Văd pe marginea drumului o grămadă de plante de marihuana. Mă bate gândul să iau câteva suvenir, să le presez și să le dau cadou la întoarcere, dar mă tem să nu am probleme cu câinii în aeroport, așa că mă abțin. Asta ar mai lipsi, să vină poliția în aeroport și să mă ducă la secție…😂.

Înnoptăm în tabăra Bhimthang, am ajuns deja la 3.600m altitudine.

A doua zi plecăm dimineața devreme, la 5.30, către Larke Pass. Atingem altitudinea de 5.100m și încep să am discrete dureri de cap. Pasul este stâncos, doar pudrat cu ceva zăpadă și vânt din belșug.

Coborârea este spectaculoasă, mergem pe lângă un lac incredibil de albastru.

Valea este verde, cu multe flori, câteva marmote și o turmă de capre negre foarte simpatice și prietenoase.

Ajungem după-amiaza la Samdo, unde văd în lodgie un sherpa îmbrăcat cu o geacă groasă de goretex roșie, pe care scrie Salvamont Argeș 😂. Din păcate mi-a fost jenă să-i fac o poză să vă arăt…presupun că a ajuns prin zonă un român care a făcut o faptă bună. Ce mică-i lumea!

VA URMA!