GASHERBRUM II (Pakistan) – Prima expediție la opt mii de metri

8.035m
iunie-august 2019
47 zile

Despre GASHERBRUM II

Gasherbrum II, numit și K4, cu ai săi 8.035 de metri, face parte din clubul select al celor mai înalți 14 munți ai lumii. 9 dintre ei se află în Nepal, în masivul Himalaya, alți 5 fiind găzduiți de masivul Karakorum din Pakistan.

Muntele „nostru” este penultimul ca înălțime, al 13-lea; după el mai urmează doar Shishapangma din Tibet. Este al treilea vârf al masivului Gasherbrum (după Gasherbrum I și Broad Peak) la granița dintre provinciile Gilgit-Baltistan (Pakistan) și Xinjiang (China), fiind localizat în capătul impresionantului ghețar Baltoro.

În 1856, Thomas George Montgomerie, membru al British Royal Engineers și al Great Trigonometric Survey, a denumit muntele K4, însemnând al 4-lea munte din Karakorum (după K2, Gasherbrum I și Broad Peak). Numele „Gasherbrum” are originea în cuvintele Balti rgasha (frumos) și brum (munte).

Munții din masivul Gasherbrum au fost explorați în 1909 de către Ducele de Abruzzi și Vittorio Sella. Ghețarul Abruzzi, care se desprinde din Ghețarul Baltoro, îi poartă numele, în onoarea sa.

Prima ascensiune se datorează unei echipe austriece, formată din Fritz Moravec, Josef Larch și Hans Willenpart, care a reușit să urce pe 7 iulie 1956, abordând creasta sud-vestică.

Prima ascensiune de iarnă a avut loc mult mai târziu, pe 2 februarie 2011, cu o puternică echipă formată din Simone Moro, Denis Urubko și Cory Richards, care au urcat fără ajutorul porterilor sau al oxigenului suplimentar. Întreaga experiență este redată în filmul documentar „Cold”.

Traseu

Echipa noastră este formată din Justin Ionescu și cu mine, fără porteri de altitudine sau oxigen suplimentar. Avem servicii de la agenție asigurate doar până în Tabăra de Bază.

Apropierea de munte s-a făcut printr-un trekking de 8 zile, plecând din mica localitate Askole, către taberele Jula, Paju și Urdukus. Apoi ne-am urcat pe ghețarul Baltoro către taberele Goro, Concordia și, în final, Tabăra de Bază, situată la 5.000m.

Pe platou la 5.900m, foarte aproape de Tabăra 1.

Toată expediția a fost afectată de mai mulți factori. Cei mai importanți cred că au fost stresul și presiunea enorme pe care le-am avut, fiind la prima mea experiență pe un munte atât de înalt (deși coechipierul meu are o vastă experiență, cu 8 expediții anterioare la munți de peste 8.000m și 4 vârfuri urcate, 2 fără oxigen suplimentar și 2 cu ajutorul oxigenului suplimentar).

Apoi, deloc de neglijat, foamea permanentă în care am stat aproape 50 de zile, datorită unor erori de logistică, aparent minore, dar care la atitudine atât de mare au făcut diferența. Am lăsat acasă o mare parte din mâncarea necesară pentru taberele superioare, pentru a nu depăși greutatea admisă la bagajele de cală. S-a adăugat calitatea extrem de proastă a serviciilor agenției alese (tot din motive financiare, cea mai ieftină, recomandată de alți români care au folosit-o în anii precedenți). Pe scurt, în aproape 50 de zile de expediție, nu am avut parte de proteine animale, ci doar de cele vegetale, care s-au dovedit a fi insuficiente. Triada de aur linte-orez-paste cu legume din Tabăra de Bază și lipsa altor suplimente au dus la o înfometare și nervozitate accentuate, care au afectat starea noastră fizică și psihică la altitudine. Atmosfera a fost un coșmar, atitudine negativă și multe certuri în echipă.

Ruta pe care am urmat-o în drum spre vârf este cea clasică, creasta sud-vestică, folosită de majoritatea alpiniștilor.

Ne-am amenajat taberele superioare, cu instalarea corturilor și transportul echipamentului necesar de altitudine. Una din cele mai dificile porțiuni a fost traversarea ghețarului dintre Tabăra de Bază și Tabăra 1, ghețar neamenajat și foarte periculos. L-am străbătut în ambele sensuri, de mai multe ori. Tabăra 1 la 5.900-6.000m, Tabăra 2 la 6.400m și ultima tabără, a treia, la 7.000m. Fiecare etapă a însemnat o rotație de aclimatizare, cu întoarcere jos în Tabăra de Bază pentru odihnă și refacere după primele 2 rotații.

Tabăra 3, la 7.000m. Se poate observa în depărtare micul nostru cort verde, cu costumele de puf pe el, să ne protejeze de soarele puternic.

La a treia rotație, după 2 nopți petrecute la 7.000m, am plecat către vârf, la ora 20, într-o mică echipă de 4 persoane: noi doi plus alți 2 colegi, Natalia și Saul. 6 ore mai târziu, după atingerea Taberei 4, am abordat un lung traverseu din drumul spre vârf. Justin a mers tot timpul în față, bătând urme, urmat de mine și ceilalți doi. Terenul predispus la avalanșe (zăpadă masivă, mult vânt, plăci care au început să se rupă sub picioarele noastre) ne-a determinat să ne întoarcem, considerând că riscul era prea mare. La ora 6 dimineața, spre capătul traverseului, echipa noastră s-a întors din drum, cam la 7.800m. A fost o decizie extrem de dureroasă, dar necesară, pentru siguranța noastră.

Spre vârf, la peste 7.500m. În plan îndepărtat este locul de unde ne-am întors.

A urmat o întârziere în program, așteptându-i pe colegii noștri care au continuat drumul, au urcat pe vârf și au revenit în Tabăra 3 după mai mult de 36 de ore. Nu am putut părăsi Tabăra 1, întrucât Saul a rămas undeva mai sus și a avut nevoie de salvare, Justin ajutându-l să coboare până pe platoul Taberei 1. Lungul drum pe ghețar, la coborâre, a însemnat o accidentare pentru mine: la o săritură peste o crevasă mare am aterizat greșit și m-am ales cu o entorsă la glezna stângă. Am avut nevoie acasă de câteva luni de recuperare, în urma acestui eveniment!

Amintire de bună purtare, o entorsă care m-a chinuit câteva luni.

În concluzie, expediția a însemnat o mare experiență, prima la 8.000 de metri pentru mine. Multe învățăminte, multe regrete și multă speranță pentru viitor.

Povestea detaliată o găsiți pe blog, AICI.

AMA DABLAM (Nepal) – Prima româncă pe „cel mai frumos munte din lume”
No Comments

Post A Comment