9. Întoarcerea Acasă

07 ian. 9. Întoarcerea Acasă

Sunt singură în Tabăra de Bază, toți colegii mei de expediție fiind plecați: 2 dintre ei, Jan și Zakir, încearcă din nou să urce Gasherbrum II, în timp ce restul de 4: Justin, Flor, Mario și Ali sunt plecați la Gasherbrum I, însoțiți de Moritz, de la agenția vecină a lui Ali Saltoro și de Marco Confortola, cu cele 2 ajutoare ale sale.

În seara precedentă am socializat puțin cu vecinii ieșeni. Am băut cu toții câte o gură de vișinată dintr-o sticlă de plastic, în timp ce ei pregăteau bagajele.

Vișinata este una dintre preferatele mele, mă simt foarte răsfățată, mulțumesc Iulian pentru această bucurie!

Duminică 25 iulie – Luni 26 iulie

Am dormit foarte bine, în cortul nou așezat al lui Justin 🙂 . Al meu s-a înclinat foarte tare într-o parte și a devenit impracticabil pentru somn.

Mănânc gogoși și omletă la mic-dejun, Younis este foarte determinat să mă îndoape cu bunătăți!

Plecăm apoi într-o excursie pe ghețar până în zona cu net, care durează vreo 4 ore. La mine nu merg nici netul, nici rețeaua, (ce surpriză 😄), dar fac hotspot de la un localnic și reușesc să mă conectez. Postez un scurt filmuleț, vorbesc acasă, scriu multe mesaje.

Urmează multă odihnă restul zilei și câteva mesaje cu echipele de sus. Jan este în Tabăra 3 și condițiile sunt foarte bune, Justin a ajuns și el tot în Tabăra 3.

Ziua următoare înseamnă tot odihnă, socializare cu vecinii și în sfârșit un mesaj de la Jan, au reușit să urce pe vârf. Sunt bine și coboară în Tabăra 2! M-am bucurat foarte mult pentru ei…

De-abia aștept să urce Justin și să plecăm acasă, mi-e tare dor de toți ai mei.

Marți 27 iulie

În această noapte este ziua de vârf la GI. Dimineața devreme văd niște nori pe vârful muntelui, probabil este ceva vânt. Și jos în tabără bate vântul. Aștept vești bune de la ei…

În cursul dimineții apar Maria și Paul cu bagaje din Tabăra 1, urmează să plece mâine. Recuperez de la ei mănușile de puf, un polar și sacul subțire pe care le-au adus din Tabăra 1. Le mulțumesc tare mult că m-au ajutat.

Astăzi este o zi mare pentru mine, băieții m-au luat pe sus și îmi dezasamblează cortul. Am scos tot ce am în el pe o mare prelată roșie. Sub cort este o mare fisură în ghețar 😇, avea dreptate Younis că trebuia făcută această manevră.

Spre surprinderea mea, totul se întâmplă foarte rapid, cortul este mutat pe un loc drept și eu așez tot ce posed înăuntru.

După-amiază primesc în sfârșit un mesaj de la Justin, au urcat pe vârf și sunt în Tabăra 4. Sunt ușurată și foarte, foarte bucuroasă! Aflu că Marco nu a urcat, este deja jos, a coborât singur ghețarul. Dar nu știu exact ce s-a întâmplat.

Jan nu apare nici astăzi, sper că este ultima mea zi singură aici.

Miercuri 28 iulie

Dimineața pe la 7.30 apar 4 persoane de pe ghețar. Jan, Zakir și cei 2 porteri de altitudine ai lui Marco Confortola. Este o explozie de bucurie, plus ghirlande, îmbrățișări, pupături, chiar și un buchet de flori (de plastic, evident 🙂 ).

Savurăm mic-dejunul împreună. Aflu că au urcat Corinne și Philippe cu pianul. Fiind vreme foarte bună, a reușit să cânte pe vârf!

Jan savurează un trabuc, recompensa pentru urcat vârful fără să folosească oxigen suplimentar 🙂 .

Serge și Johann coboară din Tabăra 1 cu alte părți din echipamentul meu, colțarii și salopeta de puf. Am fost o răsfățată cu așa ajutoare de nădejde!

După-amiază sortez medicamentele lui Jan, ca să i le lase lui Zakir. Scriu pe cutii pentru ce afecțiuni sunt, să ușurez procesul. Iar la cină în sfârșit nu mai sunt singură!

Joi 29 iulie

După un mic-dejun cu omletă și chapati cu brânză, urmează câteva ore de așteptare. În sfârșit, la 11.30 apar Justin împreună cu Philippe, plecați din Tabăra 1 de la 6.30. Justin este încărcat ca un pom de Crăciun, are un rucsac din care atârnă diverse, inclusiv bocancii mei.

Îmi închipui că n-a fost prea bucuros să-i găsească în cort, dar n-a avut încotro și i-a adus jos. L-am cântărit, puțin peste 20 kg a cărat din Tabăra 1!

Iar Justin este străveziu. Bucuros, slab și jigărit!

După vreo oră apar Flor, Mario și Ali. Corinne și Moritz ajung după-amiază, cu peripeții: Moritz a căzut într-o crevasă, noroc că erau legați în coardă. Mario i-a auzit strigând și s-a întors să-i ajute.

Acest ghețar este foarte periculos…iar dacă mergi singur, nelegat, riscurile sunt și mai mari.

Acum ne liniștim cu toții. Mâncăm bine, ne odihnim și socializăm împreună. Seara avem chiar o petrecere, cu tort și dans, spre amuzamentul general.

Vineri 30 iulie – Sâmbătă 31 iulie

Începem încet-încet să ne bucurăm, să conștientizăm ce a realizat Justin. A urcat 2 munți de peste 8 mii de metri, fără să folosească oxigen îmbuteliat, în 10 zile. Este o reușită uluitoare!

Gasherbrum I este destul de greu de urcat, pentru că, de cele mai multe ori, în afară de o porțiune între Taberele 2 și 3 unde se pun corzi pe Culoarul Japonez, în rest nu este nimic.

Muntele este foarte abrupt peste 1.000m în altitudine, practic până pe vârf. Iar coborârea este dificilă, Justin mi-a spus că a fost singurul munte unde a coborât 1.000m cu fața la stâncă, asigurându-se cu pioletul.

Sunt împăcată cu decizia mea de a nu încerca. Tușesc destul de tare, sunt obosită și cred că a fost mai bine să nu forțez. Las Gasherbrum I pentru data viitoare!

Avem o zi de odihnă. Ninge, plouă, este cam frig. Ne strângem toate bagajele, avem fiecare câte un butoi și o geantă mult mai ușoară decât la venire.

Plecarea este dimineață la ora 7, pe ghețari, către Tabăra Ali. Peste 9 mări și 9 țări, 9 ghețari și 9 ape de trecut (cred că au fost de fapt vreo 30!!!), după 9 ore fără sfârșit de mers, ajungem la destinație.

Sunt epuizată. Întâi a fost ghețar, apoi morenă cu pietre mari, pietre mici, apoi iar ghețar, apoi am pierdut șirul. A fost o zi foarte, foarte luungă…

Tabăra Ali înseamnă câteva corturi și prelate pentru adăpost. În ciuda oboselii și a bucuriei că am ajuns într-un loc unde ne putem odihni, locul îmi lasă un gust amar.

Mare mizerie, atât în corturi cât și în jurul lor. Este situată pe un traseu de trekking, deci recomand cu căldură camparea într-un cort propriu, dacă ajungeți vreodată pe aici. Am mai avut aceste senzații și în alte tabere situate pe ghețari.

Totul este atât de impresionant: munții înalți din jur, ghețarii, albul și nesfârșitele nuanțe de gri. Deși ai senzația că ești cumva la capătul lumii, dai peste mizerie, făcută de mâna omului, ca să zic așa, până și aici. Fără cuvinte!!!

Am descoperit 2 bășici mari la picioare, plus glezna stângă care a suferit toată ziua din cauza traseului foarte accidentat.

Nu îmi imaginam că va fi atât de greu drumul de întoarcere! Am în minte evenimentele din 2019, când am încercat o porțiune foarte scurtă acest traseu.

Aveam o entorsă la glezna stângă, care era foarte umflată și dureroasă. Am optat până la urmă pentru întoarcerea pe același drum pe care am venit, pe la Tabăra Concordia. Ar fi fost imposibil să parcurg drumul de azi cu glezna aceea!

Ne odihnim câteva ore cu toții într-un cort, pentru că urmează o altă zi cel puțin la fel de lungă.

Duminică 1 august

Părăsim acest loc insalubru la 1 noaptea. După câteva ore de mers, traversăm o trecătoare îngustă, pasul Gondogoro La, situat la aproximativ 5.600m.

Există corzi fixe (pe care, de altfel, le-am și plătit: cazarea la Ali Camp, corzile fixe și ghidul au costat 40$ de persoană) și este prudent să folosim colțari. Eu i-am folosit pe cei ușori atât la urcare cât mai ales la coborâre.

Totul este instabil: gheață, zăpadă, pietre care alunecă. Vedem câteva căderi de pietre și mergem rapid, cu mare atenție. Urmăm o lungă porțiune pe curbă de nivel, cu zăpadă moale și alunecoasă peste pietre de toate dimensiunile.

Părăsim încetul cu încetul morena ghețarului și totul devine din ce în în ce mai verde. Apar multe flori de munte și o cărare pe care ajungem în Tabăra de Bază a muntelui Laila Peak.

Muntele arată spectaculos, este celebru pentru forma sa ascuțită, dar acum este ceață și nu vedem absolut nimic.

Ne oprim să mâncăm, ne facem inclusiv o cafea. Suntem tot mai aproape de civilizație 🙂 ! Pană aici am făcut 6 ore, iar următoarea etapă mai durează cam tot pe atât.

Trecem felurite ape, una din ele chiar vijelioasă. Apar multe flori, arbuști, copaci, animale. Totul este verde curat, o încântare pentru ochii mei care au văzut doar alb și gri peste de o lună.

Am coborât până în Tabăra Saicho, situată la 3.400m, deci vreo 2.200m la vale.

Când ajungem în tabără eram primii ajunși. Ne adăpostim sub o prelată cu porterii, cunoștințe de-ale lui Zakir. Eram doar 4: Flor, Jan, Justin și cu mine.

Porterii ne-au făcut loc printre ei, ne-am întins izoprenele și am stat acolo înghesuiți unii în alții.

Cel mai frumos gest a fost că au împărțit ceai și mâncarea lor, orez cu pui, împreună cu noi, care eram rupți de foame. Pomană mai mare nici că se putea!

O să țin minte mereu ospitalitatea și generozitatea lor. Acolo, în acel loc, printre pietre, sub o prelată, am mâncat extraordinar de bine.

De-abia câteva ore mai târziu apare tot personalul de la agenția noastră și mâncăm o cină „civilizată”. Dar emoția și bucuria de la prima masă au fost de departe senzația serii. Iar amintirea este încă vie în suflet.

Dormim puțin mai bine, într-un fel de cabană, pe niște priciuri. Lux, după 6 săptămâni la cort 😄!

Stau în căldura sacului și scriu în liniște, la lumina frontalei. Mă liniștesc după această zi atât de plină.

În timpul nopții mă trezește un acces de tuse care a ținut vreo oră; m-am liniștit o idee după ce am supt o bomboană cu miere și propolis de la Marco.

Dimineața mi-am cerut scuze de la colegi, dar mi-au spus toți că dormeau profund și n-au auzit nimic!

Luni 2 august

După mic-dejun și o poză cu unul din porterii care ne-a găzduit cu o seară înainte, plecăm spre următoarea oprire, în localitatea Hushey.

Un drum scurt și plăcut, printr-o vale foarte verde, de câteva ore.

Așteptând jeep-ul, Justin îi face cadou lui Hamid geaca lui de puf La Sportiva, aproape nouă, pe care a folosit-o toată expediția. Hamid purta o geacă jerpelită, uzată și peticită, de altfel tot dăruită la plecare de un alpinist. Sunt amândoi foarte emoționați…

A doua oprire este în satul unde locuiesc Younis și Hamid. Tot satul este în stradă, majoritar bărbați și copii, probabil venirea noastră este senzația zilei. Nu prea zăresc femei în mulțime, probabil sunt ascunse în case.

Ne împodobesc pe toți cu ghirlande, iar pe Justin cu un fel de panoplie (el este mai merituos, a urcat 2 vârfuri 😄).

Younis ne invită la el acasă, unde soția ne-a pregătit pui, cartofi prăjiți și chapati. Vedem copiii, vreo 4, dar soția este de negăsit. Am vrut să îi mulțumesc pentru masă și ospitalitate, dar n-am avut cui! Îmi este clar că femeile nu se expun privirilor străinilor.

După alte câteva ore în jeep, ajungem în sfârșit la Skardu. Suntem întâmpinați cu surle și trâmbițe de membrii agenției (Anwar și Tahir), colegii de la Broad Peak și K2, ofițerii de legătură.

Atmosferă de sărbătoare, alte flori la gât, aplauze, poze, tort de întâmpinare. Toată lumea pare foarte bucuroasă să ne vadă pe toți!

Saul și Israfil ne pun la punct cu toate informațiile, ne-au spus că au știut mereu de noi, ei au avut mereu net.

Broad Peak a fost urcat de Niels, Oswald, Hugo și Nastya. Aflăm toate amănuntele „din culise”, ce știu ei despre ce s-a întâmplat cu Mister Kim și Nastya, care au căzut amândoi la coborârea de pe vârf în aceeași crevasă.

Există un mic scandal în desfășurare. O grămadă de întâmplări stranii, care mă tot frământă…

Marți 3 august – Miercuri 4 august – Joi 5 august

Ultimele 3 zile au însemnat o grămadă de evenimente și acțiuni:

comunicat de presă la Cluburile sportive și la FRAE, postări pe social media;

rămas bun de la Younis și Hamid;

zbor la Islamabad, cu circul de rigoare în aeroport pentru că aveam foarte multe bagaje;

cină cu belgienii și cu Ali Saltoro (patronul agenției cu care am mers în 2019);

testare PCR pentru a putea pleca acasă;

vizita tradițională la uriașa librărie Saeed Books, de unde achiziționez 2 cărți amintire, una despre semne și simboluri din arta medievală și cealaltă despre 50 de femei artiste despre care ar trebui să știm;

cină și discuții cu Taimoor;

șoc și groază la Qatar Airways din cauza butoiului lui Justin; s-a organizat o preluare specială, pentru că nu încăpea pe banda de preluare;

presă și interviuri în aeroport la Otopeni, întrucât eu sunt prima româncă pe Gasherbrum II, iar Justin a urcat 2 vârfuri în 10 zile;

bagajele ajung integral acasă;

buchet de flori la Iași de la Kobe (Florian Mastacan), colegul meu de la Alpin Club Repedea, o mare și frumoasă surpriză!

 

Ne întoarcem acasă obosiți dar foarte bucuroși. Am urcat pentru prima dată pe un munte de peste 8.000m și am coborât în siguranță.

Am muncit foarte mult pentru acest vis, reușit la a doua încercare. Încă pare ireal, mai ales că am început să practic alpinismul „doar” din 2013.

Expediția din 2019 a pus bazele succesului de acum, a însemnat o mare experiență, care m-a ajutat enorm în acest an. Cred că cel mai important aspect este că nu m-am lăsat descurajată după toate câte s-au întâmplat. M-am recuperat, am continuat să mă antrenez și să visez, să privesc înainte.

Mulțumesc coechipierului meu, sper să ne înțelegem și mai bine data viitoare 🙂 .

Mulțumesc sponsorilor care au crezut în mine și în echipa noastră!

Mulțumesc familiei și prietenilor care au văzut cât sunt de determinată în a-mi urma această pasiune.

Mulțumesc vouă, tuturor cititorilor și susținătorilor mei!

 

PE CURÂND!